Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Luca din Sicilia ca pe unul dintre aleșii lui Dumnezeu, care, deși a trăit o vreme în lume, a părăsit toate cele pământești pentru a se dărui în întregime lui Hristos.
Viața sa este o adevărată icoană a curăției, a ascultării și a nevoinței neîntrerupte, o pildă vie a sufletului care, dorind desăvârșirea, se unește cu Dumnezeu prin rugăciune, post și smerenie.
Nașterea și tinerețea plină de înțelepciune
Sfântul Luca s-a născut în cetatea Tavromeniei, din eparhia Siciliei, o regiune binecuvântată de Dumnezeu prin mulțimea sfinților care au strălucit acolo în primele veacuri creștine. Încă din tinerețe, el s-a arătat înțelept mai presus de vârsta sa, având o inimă curată și o minte luminată de harul Duhului Sfânt.
La numai optsprezece ani, tânărul Luca era nelipsit din casa lui Dumnezeu, ascultând cu râvnă cuvintele Sfintei Scripturi și împlinindu-le cu sârguință.
Deși era crescut în lume, el nu se lăsa atras de plăcerile tinereții, ci căuta mai ales liniștea sufletului și apropierea de cele duhovnicești. În el se vedea acea „înțelepciune de sus”, care îl făcea să dorească mai mult împărăția cerurilor decât bucuriile vremelnice ale vieții.
Fuga din lume și alegerea vieții pustnicești
Când părinții lui au socotit că a venit vremea să se însoare, fericitul Luca a simțit că această cale nu este pentru el. Noaptea, cu mult curaj și credință, a părăsit casa părintească și s-a retras într-un loc pustiu, neumblat, unde și-a găsit adăpost între fiarele sălbatice. Dar aceste fiare nu l-au vătămat, ci, asemenea lui Daniil în groapa leilor, el a fost păzit de mâna lui Dumnezeu.
Acolo, în singurătate, Sfântul Luca a petrecut patruzeci de zile fără hrană, neavând decât rugăciunea și nădejdea în Dumnezeu ca întărire. Postul său a fost unul deplin, adânc, plin de credință și dragoste curată. În răbdarea și nevoința aceasta, s-a învrednicit de vederea dumnezeiască și de descoperiri îngerești, semn că Dumnezeu îi primise jertfa și îl chema la o viață mai înaltă, monahală.
Intrarea în mănăstire și viața de nevoință
După această descoperire, Cuviosul Luca a mers la o mănăstire din apropiere, unde s-a îmbrăcat în schima îngerească, devenind monah și slujitor al lui Hristos. De atunci înainte, s-a dăruit cu totul asprimii, smereniei și ascultării.
Timp de optsprezece luni, el a trăit într-o nevoință pe care puțini oameni o pot înțelege. Mânca doar o dată la trei sau patru zile, gustând puțină pâine și apă. Nu dormea aproape deloc, ci își petrecea nopțile în rugăciune și lacrimi. Cu toate acestea, chipul său era senin și plin de lumină, căci inima sa se bucura de harul dumnezeiesc care se odihnea peste el.
Această rânduială aspră nu era născută din dorință de slăvire, ci din dragoste curată față de Dumnezeu. Cuviosul Luca înțelesese că trupul trebuie supus, pentru ca sufletul să se poată ridica spre cer.
Retragerea pe muntele Etna
După o vreme, Sfântul Luca a părăsit mănăstirea și s-a retras, împreună cu un alt monah, pe muntele Etna, locul unde și astăzi focul se unește cu zăpezile, într-o imagine a luptei dintre patimi și virtute.
Acolo, cuviosul nu avea altă hrană decât ierburile muntelui și trăia desculț, purtând o singură haină. Dormea foarte puțin, doar atât cât îi cerea neputința trupului. Și-a pus o rânduială duhovnicească neobișnuită: nu ieșea din chilie până nu termina de citit toată Psaltirea.
După aceea, citea ceasul al treilea și, până la al șaselea, lucra cu mâinile sale pentru a nu fi povară altora. După ceasul al șaselea, gusta puțină hrană, apoi continua pravila de seară. Toată viața sa se desfășura între rugăciune, muncă și post, asemenea unei candele care arde neîncetat în fața lui Dumnezeu.
Darul înțelegerii dumnezeieștilor Scripturi
Pentru această stăruință și curăție a inimii, Dumnezeu i-a dăruit mare har, dându-i înțelepciunea de a dezlega tainele ascunse ale Scripturii. Cei care îl ascultau se minunau cum un om neînvățat putea tâlcui cu atâta adâncime cuvintele lui Dumnezeu.
Așa cum Evanghelia spune despre Mântuitorul: „Cum știe Acesta carte, neînvățând?”, tot așa se minunau și oamenii de darul cuviosului Luca. El nu dobândise știința din cărți, ci din luminarea Duhului Sfânt. Vorbele lui erau pline de putere, de blândețe și de înțelepciune, mângâind inimile celor care îl ascultau.
Prin viața sa, Sfântul Luca a arătat că adevărata cunoaștere vine din curățirea inimii și din rugăciune, nu din învățătură lumească.
Îndrumător și părinte pentru alți monahi
Prin descoperire dumnezeiască, Cuviosul s-a mutat într-un alt loc, unde a adunat în jurul său doisprezece ucenici pe care îi povățuia cu blândețe și discernământ. A fost pentru ei un adevărat părinte duhovnicesc, învățându-i să iubească ascultarea, smerenia și rugăciunea neîncetată.
Viața sa era o școală de sfințenie: el nu cerea ucenicilor altceva decât ceea ce el însuși făcea. Se ostenea împreună cu ei, lucra, se ruga și îi încuraja în ispite. Era blând, dar ferm, smerit, dar plin de tărie duhovnicească.
Pelerinajul la Bizanț și mutarea la Corint
Dorind să se întărească duhovnicește și să primească sfat de la alți părinți sfinți, Sfântul Luca a mers la Bizanț, unde a cercetat mai multe mănăstiri și chilii. Acolo s-a sfătuit cu mari părinți ai vremii, împărtășindu-și gândurile și primind povățuire.
După o vreme, a plecat către Corintul Peloponesului, unde a găsit un sat liniștit. Acolo s-a așezat pentru scurtă vreme, continuându-și nevoințele cu aceeași rânduială sfântă. Nu a petrecut acolo mai mult de șapte luni, căci Dumnezeu l-a chemat la Sine, ca pe un slujitor credincios care și-a sfârșit cu bună lucrare alergarea.
A adormit în pace, lăsând în urma lui nu doar amintirea unui om drept, ci și o moștenire duhovnicească puternică: modelul călugărului care își sfințește viața prin simplitate, rugăciune și ascultare.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Cuvios Luca
Viața Sfântului Luca din Sicilia este o chemare la întoarcerea inimii către Dumnezeu. Deși s-a născut într-o lume plină de zgomot și ispite, el a ales calea tăcerii și a nevoinței. Din această tăcere s-a născut o lumină care nu s-a stins, ci strălucește până astăzi în Biserică.
El ne arată că adevărata libertate nu se găsește în plăcerile lumii, ci în lepădarea de ele. Că adevărata înțelepciune nu vine din carte, ci din rugăciune și din smerenie. Că adevărata bogăție nu este aurul, ci harul lui Dumnezeu care luminează sufletul.
Cuviosul Luca este un sfânt al tinerilor, pentru că a dovedit că vârsta nu este o piedică în calea sfințeniei. Este un sfânt al monahilor și al lumii întregi, pentru că pilda lui cheamă pe fiecare om la o viață curată și închinată lui Hristos.
Astăzi, Biserica îl prăznuiește cu evlavie pe Sfântul Cuvios Luca din Sicilia, mulțumind lui Dumnezeu pentru această stea luminoasă a nevoinței
Prin rugăciunile lui, cerem să ne învrednicească și pe noi Domnul de înțelepciunea, curăția și râvna de care el a fost plin.
Fie ca amintirea vieții sale să ne aducă în inimă dorința de a ne apropia mai mult de Dumnezeu, de a iubi rugăciunea, smerenia și postul, și de a nu uita niciodată că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.