În rândul marilor părinți ai Bisericii din primele veacuri creștine, un loc de cinste îl ocupă Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul, unul dintre cei mai luminați dascăli ai vieții duhovnicești și ai dreptei credințe.
Prin viața sa curată, prin nevoință, prin profunzimea gândirii și prin miile de scrisori pline de har, Sfântul Isidor a devenit un reper pentru monahi, clerici și mireni deopotrivă.
Pomenit de Biserica Ortodoxă la data de 4 februarie, acest mare cuvios ne arată, peste veacuri, că adevărata înțelepciune nu constă doar în cunoaștere, ci mai ales în trăirea Evangheliei.
Originea și formarea sa duhovnicească
Sfântul Isidor s-a născut în Egipt, într-o familie de neam bun și temătoare de Dumnezeu. Era rudă cu marii ierarhi ai Alexandriei, Teofil al Alexandriei și Chiril al Alexandriei, fapt care i-ar fi putut deschide o carieră strălucită în viața lumească.
Din tinerețe, a primit o educație aleasă, învățând atât filosofia și științele vremii, cât și înțelepciunea dumnezeiască a Sfintei Scripturi. Era considerat un adevărat filosof creștin, îmbinând cultura clasică cu teologia ortodoxă.
Cu toate acestea, Isidor nu s-a lăsat atras de slava lumii. A socotit bogăția, rangul și faima drept „gunoaie”, alegând calea smereniei și a lepădării de sine. Astfel, s-a retras în apropierea cetății Pelusium, unde a îmbrățișat viața monahală.
Viața monahală și nevoința ascetică
Ajuns în mănăstire, Sfântul Isidor s-a dedicat cu totul nevoinței. Postul, privegherea, rugăciunea și citirea Scripturii au devenit temelia vieții sale. Și-a obosit trupul prin asceză, dar și-a aprins sufletul prin dragostea de Dumnezeu.
Istoricii bisericești, precum Evagrie și Nichifor, mărturisesc că viața lui era „îngerească”. Prin comportamentul său, devenise o pildă vie pentru toți cei din jur. A fost hirotonit preot și a devenit egumen, conducând obștea nu prin autoritate, ci prin exemplul personal.
În vremea împăratului Teodosie al II-lea, Sfântul Isidor era cunoscut și respectat în întreaga lume creștină pentru sfințenia și înțelepciunea sa.
Moștenirea scrisă: epistolele pline de har
Una dintre cele mai importante contribuții ale Sfântului Isidor este reprezentată de scrierile sale. Se păstrează peste două mii de epistole, iar tradiția vorbește de aproape zece mii.
Aceste scrisori erau adresate:
- monahilor și clericilor,
- episcopilor,
- dregătorilor,
- împăraților,
- credincioșilor de rând.
În ele, Sfântul tâlcuia Scriptura, îndrepta greșelile, mângâia sufletele rănite și întărea pe cei slabi în credință. Cuvintele sale nu erau simple teorii, ci roade ale unei vieți trăite în Hristos.
Un principiu central al său era:
„Mai întâi fă și apoi învață.”
El considera că viața fără cuvânt folosește mai mult decât cuvântul fără viață, pentru că fapta vorbește mai puternic decât orice discurs.
Apărător al adevărului și sprijinitor al sfinților
Sfântul Isidor a fost un neînfricat apărător al Ortodoxiei. A luptat împotriva ereziilor și a nedreptăților, fără teamă de consecințe.
Un episod important din viața sa îl reprezintă sprijinul acordat Sfântului Ioan Gură de Aur, exilat pe nedrept. În acele vremuri tulburi, când mulți se temeau să ia poziție, Isidor a scris cu fermitate patriarhului Teofil și împăratului Arcadie, cerând dreptate pentru marele ierarh.
După moartea Sfântului Ioan, l-a îndemnat pe Chiril al Alexandriei să-i pomenească numele ca pe al unui adevărat mărturisitor al adevărului.
De asemenea, a susținut pacea Bisericii și a contribuit, prin scrierile sale, la pregătirea Sinodului de la Efes, care a condamnat ereziile vremii.
Învățătura sa despre viața morală
Din epistolele și apoftegmele Sfântului Isidor reiese o profundă cunoaștere a sufletului omenesc. El acorda o mare importanță virtuților fundamentale.
1. Despre feciorie și viața de familie
Sfântul Isidor lăuda fecioria, numind-o „împărăteasă a virtuților”, dar nu disprețuia căsătoria. El compara:
- fecioria cu soarele,
- văduvia cu luna,
- căsătoria cu stelele.
Astfel, arăta că fiecare stare de viață are frumusețea și demnitatea ei înaintea lui Dumnezeu.
2. Despre smerenie
Pentru Isidor, smerenia era temelia tuturor virtuților:
„Gândul smerit face faptele luminoase.”
El avertiza că mândria poate întuneca chiar și cele mai mari nevoințe.
3. Despre fapta bună
Sfântul îndemna neîncetat la împlinirea poruncilor prin fapte:
„Faptele bune sunt lucru fără de moarte.”
Nu era suficientă dorința binelui; trebuia urmată cu perseverență.
4. Despre curăția inimii
În scrisorile către episcopi și monahi, avertiza asupra ispitelor subtile, mai ales în relațiile nepotrivite. Chiar și vorba aparent nevinovată putea, spune el, să tulbure curăția sufletului.
Un pedagog al sufletelor
Sfântul Isidor nu a fost doar un ascet, ci și un mare pedagog duhovnicesc. Știa să îmbine:
- fermitatea cu blândețea,
- adevărul cu iubirea,
- mustrarea cu mângâierea.
Pe cei leneși îi trezea, pe cei rătăciți îi întorcea, pe cei slabi îi întărea. Nu judeca aspru, ci încerca să vindece.
Pentru el, adevărata filosofie era „neprefacerea cu pricepere”, adică sinceritatea unită cu discernământul.
Mutarea la Domnul și moștenirea sa
După o viață lungă și plină de osteneli, Sfântul Isidor Pelusiotul s-a mutat la Domnul în jurul anului 436 – 449, la adânci bătrâneți. A lăsat în urmă o moștenire spirituală imensă, care continuă să lumineze Biserica până astăzi.
El rămâne un model de:
- lepădare de lume,
- iubire de adevăr,
- echilibru duhovnicesc,
- responsabilitate față de aproapele.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Isidor Pelusiotul
Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul rămâne un stâlp al Ortodoxiei, un dascăl al vieții curate și un mărturisitor neînfricat al adevărului. Prin nevoința sa, prin scrierile sale și prin curajul mărturisirii, el ne învață că adevărata înțelepciune izvorăște din unirea minții cu inima și a credinței cu fapta.
Să ne rugăm ca, prin mijlocirile sale, Dumnezeu să ne dăruiască și nouă râvnă pentru cele sfinte, smerenie în lucrare și statornicie în credință, spre slava Sa și mântuirea sufletelor noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul
Glasul 8
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.
Condacul Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi…
Alt Luceafăr aflându-te pe tine Biserica, întru sine şi luminându-se cu strălucirile cuvintelor tale, strigă ţie: bucură-te preafericite, de Dumnezeu Înţelepţite Părinte Isidor.