Sfântul Cuvios Iosif Isihastul este socotit de către mulți dintre monahii și teologii contemporani drept unul dintre cei mai importanți nevoitori aghioriți ai secolului al XX-lea. Viața sa, deși aspră și lipsită de orice sprijin omenesc, a rodit bogat în istoria monahismului ortodox, deoarece prin ucenicii săi și prin scrierile pe care le-a lăsat, tradiția rugăciunii inimii a cunoscut o renaștere puternică în Sfântul Munte Athos și, mai departe, în întreaga lume ortodoxă.
Astăzi, pilda vieții sale este privită ca un far de lumină pentru toți cei care doresc să trăiască după voia lui Dumnezeu, fie în viața monahală, fie ca mireni ce caută să-și sfințească viața prin rugăciune, răbdare și nevoință duhovnicească.
Copilăria și chemarea spre viața monahală
Cuviosul Iosif s-a născut la 2 iulie 1898, pe insula Paros din arhipelagul Cicladelor, într-o familie evlavioasă, primind la botez numele de Francisc. A rămas orfan de tată la o vârstă fragedă, iar această lipsă i-a adâncit încă din copilărie simțul responsabilității și dorința de a căuta un sens mai înalt al vieții.
Ajuns adolescent, s-a mutat la Atena, unde a lucrat în portul Pireu, iar mai apoi și-a împlinit stagiul militar. În tot acest timp, a început să citească viețile sfinților și scrierile filocalice, care l-au atras cu putere spre idealul ascezei și al rugăciunii neîncetate. O întâlnire providențială cu un monah aghiorit l-a făcut să-și îndrepte pașii hotărâți spre Sfântul Munte Athos.
Înainte de a pleca, a împărțit toată averea sa săracilor și rudelor, luând decizia definitivă de a-și închina viața Domnului Iisus Hristos.
Primii pași în Sfântul Munte Athos
La vârsta de 23 de ani, tânărul Francisc a ajuns în Sântul Munte Athos, purtând în suflet o mare sete de rugăciune și de liniște. El căuta un părinte duhovnicesc care să-l învețe meșteșugul rugăciunii lui Iisus, dar nu a găsit imediat pe cineva potrivit.
A stat o vreme la Katunakia, lângă bătrânul Daniil, apoi a cercetat multe peșteri și locuri pustii unde viețuiseră mari nevoitori. În cele din urmă, s-a întâlnit cu părintele Arsenie, care avea aceeași dorință arzătoare de a se nevoi în isihie. Cei doi au pornit împreună în căutarea unui povățuitor încercat și l-au aflat pe Starețul Efrem Dogarul.
Sub îndrumarea acestuia, cei doi tineri s-au stabilit la Schitul Sfântului Vasile, într-o colibă săracă și dărăpănată. Însă mare parte din an nu o foloseau, ci trăiau retrași în peșterile stâncilor, în post și rugăciune neîncetată. Hrana lor era minimă: puțină pâine uscată și apă, iar nopțile erau petrecute în priveghere și chemarea Numelui Domnului.
Nevoințele aspre și dobândirea harului
Anii petrecuți în peșteri au fost cei mai aspri din viața Cuviosului Iosif. Postul nemăsurat, lipsa somnului, frigul și bolile trupești l-au adus adesea în pragul morții. Cu toate acestea, el nu și-a slăbit deloc râvna pentru rugăciunea inimii.
Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”, devenise pentru el respirație și viață. Prin această nevoință, după ani de lupte lăuntrice, a dobândit daruri duhovnicești alese: vederea luminii necreate, înainte-vedere, cunoașterea gândurilor și vedenii mângâietoare.
De la această stare duhovnicească înaltă, el a devenit cunoscut și căutat, iar în jurul său au început să se adune tineri doritori de viață isihastă.
Obștea de la Sfânta Ana Mică
În ianuarie 1938, părintele Iosif împreună cu părintele Arsenie s-au mutat din locurile pustii la Sfânta Ana Mică, unde au ridicat un paraclis în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul și câteva chilii. În jurul lor s-au adunat curând șapte nevoitori, alcătuind o mică obște.
Deși sănătatea părintelui Iosif era tot mai șubredă, asprimea nevoințelor nu s-a micșorat. El îi îndruma pe ucenici cu blândețe, dar și cu fermitate, cerându-le rugăciune neîncetată, ascultare desăvârșită și lepădare de voia proprie.
Astfel, mica obște a devenit o adevărată școală a rugăciunii inimii, din care mai târziu au ieșit mari duhovnici și stareți ai Athosului contemporan.
Mutarea la Schitul Nou și adormirea
Pentru că ucenicii săi mai tineri nu puteau îndura asprimea viețuirii în peșteri, în iunie 1951, Cuviosul Iosif a hotărât să mute obștea la Schitul Nou. Deși bolnav și slăbit, el continua să povățuiască, să învețe și să fie pildă de nevoință și răbdare.
După opt ani de ședere acolo, la 28 august 1959, chiar în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului (după calendarul vechi athonit), și-a dat sufletul în mâinile Domnului, asemenea unui adevărat mucenic. Trupul său, așezat în mormânt, a răspândit miros de bună mireasmă, semn al sfințeniei.
Moștenirea sa duhovnicească
Cuviosul Iosif Isihastul a fost recunoscut de către toți cei care l-au cunoscut ca un om plin de har și de daruri dumnezeiești. Viața lui a fost o mărturie vie despre puterea rugăciunii și a nevoinței în Domnul nostru Iisus Hristos.
Dar cea mai mare comoară pe care a lăsat-o Bisericii sunt ucenicii săi. Printre aceștia se numără părinți care au devenit la rândul lor mari duhovnici:
• Starețul Efrem Katunakiotul, cunoscut pentru adânca sa smerenie și dragoste de rugăciune;
• Starețul Haralambie Dionisiatul;
• Starețul Iosif Vatopedinul, prin care tradiția isihastă s-a înrădăcinat în Mănăstirea Vatoped;
• Starețul Efrem Filotheitul, cel care a dus învățătura starețului său în America, întemeind mai multe mănăstiri ortodoxe;
• alți monahi care au însuflețit viața duhovnicească în multe obști athonite.
Astfel, prin ei, Cuviosul Iosif a devenit „părintele” renașterii vieții isihaste în Athos și dincolo de el. Azi, aproape toate marile mănăstiri athonite au o legătură directă sau indirectă cu obștea sa.
Canonizarea și cinstirea în Biserică
Datorită sfințeniei vieții sale și a roadelor duhovnicești care au urmat după el, Patriarhia Ecumenică a hotărât canonizarea sa, iar la 9 martie 2020 numele lui a fost înscris oficial în rândul sfinților.
Ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Iosif Isihastul a fost rânduită la 16 august, imediat după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Astfel, Biserica recunoaște și cinstește legătura sa deosebită cu Maica Domnului, cea pe care o iubea nespus și în numele căreia și-a încheiat viața pământească.
Sfântul Iosif Isihastul rămâne un părinte contemporan, apropiat de frământările lumii de azi
Într-o vreme marcată de agitație, de tulburare și de risipire lăuntrică, el arată tuturor drumul către liniștea inimii și către dobândirea harului prin rugăciune.
Scrierile sale, alcătuite în special din scrisori către ucenici, sunt o comoară de învățătură despre cum trebuie să ne nevoim, cum să biruim ispitele și cum să dobândim adevărata pace în Hristos. Ele sunt astăzi traduse în multe limbi și hrănesc suflete din întreaga lume.
Mesajul său este simplu și limpede: fără rugăciune, fără răbdare și fără lepădare de sine, omul nu poate vedea lumina lui Dumnezeu. Dar cu acestea, chiar și în lumea de azi, fiecare credincios poate gusta din dulceața harului și poate merge pe calea sfințeniei.
Viața și lucrarea Sfântului Cuvios Iosif Isihastul reprezintă o dovadă că sfințenia nu aparține doar vremurilor trecute
Prin jertfa, rugăciunea și îndrumările sale, tradiția isihastă a renăscut și s-a răspândit în Athos și în întreaga lume ortodoxă.
Astăzi, el rămâne un far de lumină și un îndemn la nevoință pentru fiecare creștin: să ne rugăm neîncetat, să iubim liniștea, să ne smerim și să căutăm mereu voia lui Dumnezeu.
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul este dovada vie că, în ciuda greutăților și a încercărilor, omul care se încredințează deplin lui Hristos poate ajunge la îndumnezeire. Viața sa ne cheamă și pe noi să trăim cu nădejde, cu răbdare și cu inimă curată, pentru a dobândi bucuria cea veșnică a Împărăției lui Dumnezeu.
Condacul Sfântului Cuvios Iosif Isihastul
Glas 2
Ca o stea preastrălucită arătatu-te-ai şi mijlocitor neadormit pentru ucenicii tăi, pe cei din întunericul patimilor luminând, fiind dascăl nerătăcit, pentru monahi îndrumător, care se roagă cu încredere: Dă-ne, Părinte, harul pe care-l ai de la Domnul, că tu ai milă pentru toţi cei ce, Iosife, te laudă.
Troparul Sfântului Cuvios Iosif Isihastul
Glas 4
A isihaştilor fiind pildă şi culme şi lucrător preaiscusit al trezviei, nevoitor ales şi cuvios încercat, scoate dar pe fiii tăi dintru toată nevoia, Iosif minunatule, te rugăm mijloceşte neîncetat la Domnul pentru noi să ne arate mila Sa pururea.