În fiecare an, la 18 aprilie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul credincios al Sfântului Grigorie Decapolitul. Viețuirea lui plină de nevoință, dragostea pentru Iisus Hristos și mărturisirea neînfricată a credinței în vremuri de prigoană îl așază între cei mari ai monahismului ortodox.
Originea și începutul vieții duhovnicești
Încă din tinerețe, Sfântul Ioan s-a lepădat de lumea aceasta, dorind să urmeze lui Iisus Hristos cu toată inima. Părăsind de bunăvoie desfătările vieții pământești, a căutat un povățuitor iscusit, ajungând astfel la Sfântul Grigorie Decapolitul, un părinte duhovnicesc renumit pentru viața sa sfântă.
Sfântul Grigorie provenea din Decapole, o regiune împărțită istoric în două: una aproape de Galileea, amintită de Sfântul Evanghelist Matei ,, Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.” (Matei 4, 25), și alta, mai mică, situată în pământul Isauriei. Din acest Decapole a venit Grigorie, învățătorul Cuviosului Ioan.
Primindu-l cu dragoste, Sfântul Grigorie l-a tuns pe Ioan în rânduiala monahală. Sub îndrumarea lui, tânărul ucenic s-a dedicat cu toată ființa vieții călugărești. Prin ascultare desăvârșită, smerenie adâncă și o râvnă rar întâlnită pentru lucrurile duhovnicești, Ioan a devenit repede un model printre frați. Însuși Sfântul Grigorie se minuna de sârguința ucenicului său și slăvea pe Dumnezeu pentru roadele văzute în el.
Mărturisirea credinței în vremuri grele
În acea perioadă, Biserica trecea prin mari tulburări. Împăratul Leon Armeanul (813-820), rău-credincios, a reînnoit prigoana împotriva sfintelor icoane, iscată cu decenii înainte în Bizanț. Această erezie a iconoclasmului, respingând cinstirea icoanelor, a rănit profund unitatea credinței ortodoxe.
În acest context dificil, Cuviosul Ioan nu a stat deoparte. Împreună cu învățătorul său, Grigorie, și cu Sfântul Iosif Imnograful, a mers la Constantinopol. Acolo, umblând prin cetate, îi întărea pe credincioși să rămână neclintiți în dreapta mărturisire a credinței.
Lucrarea lor era plină de primejdii. Pentru curajul lor, acești sfinți au fost permanent amenințați cu prigoana, închisoarea sau chiar moartea. Însă dragostea lor pentru Iisus Hristos a fost mai tare decât frica, iar mărturisirea lor a luminat pe mulți, aducând întărire în vremea tulburării.
După o vreme, Sfântul Iosif a fost trimis în misiune la Roma. Pe drum însă, a fost prins de saracini și dus în robie la Creta. Între timp, Sfântul Grigorie Decapolitul s-a mutat la Domnul, lăsându-și ucenicul, pe Ioan, să continue singur lucrarea.
Ultimii ani și trecerea la Domnul
După mutarea dascălului său, Sfântul Ioan a rămas în Constantinopol, nevoindu-se cu aceeași râvnă ca mai înainte. Nu lucra doar pentru mântuirea sa, ci și pentru ajutorul sufletesc al celor din jur. Mărturisirea lui nu s-a stins odată cu trecerea timpului; dimpotrivă, a rămas statornic până la sfârșit.
Din dragoste față de Iisus Hristos, Sfântul Ioan a dorit să se închine și la Sfintele Locuri. A călătorit la Ierusalim, unde s-a statornicit pentru o vreme la Lavra Sfântului Hariton. Viața sa în lavră a fost una de adâncă smerenie și rugăciune, în rânduiala monahală aspră specifică pustiei Palestinei.
Ajuns la adânci bătrâneți, Sfântul Ioan s-a pregătit cu pace pentru trecerea la veșnicie. După cum mărturisesc scrierile, el a fost îngropat de Sfântul Iosif Imnograful, care între timp fusese eliberat din robie și întors la Constantinopol.
Sfântul Iosif, cu multă dragoste și prețuire, l-a înmormântat pe ucenicul și fratele său duhovnicesc alături de Sfântul Grigorie Decapolitul, în biserica ridicată de el în cinstea Sfântului Nicolae, aproape de Constantinopol.
Moștenirea și cinstirea Sfântului Ioan
După trecerea lor la cele veșnice, moaștele Sfântului Grigorie și ale Sfântului Ioan au fost mutate de Sfântul Iosif într-un loc mai liniștit, aproape de biserica Sfântului Ioan Gură de Aur. Acolo, în mijlocul naturii și al păcii, părintele Iosif a ridicat o nouă biserică, continuând să cinstească memoria părinților săi duhovnicești.
Cinstirea Sfântului Ioan nu s-a stins în conștiința Bisericii. Viața lui curată, credința puternică și nevoința lui l-au făcut vrednic de pomenire între sfinți. Ortodoxia îl cinstește ca pe un mărturisitor al dreptei credințe, un exemplu de ascultare desăvârșită și ostenitor neobosit pentru dragostea lui Dumnezeu.
Pomenirea sa, în fiecare an la 18 aprilie, ne aduce aminte că adevărata măreție se naște din smerenie și jertfelnicie. Cuviosul Ioan a trăit fără zgomot, dar prin curăția vieții sale și prin mărturisirea neînfricată a lăsat o moștenire duhovnicească de neprețuit.
Într-o lume frământată de erezii și tulburări, el a ales calea statorniciei în credință și a iubirii jertfelnice față de Iisus Hristos. Modelul lui este actual și astăzi, când credința ortodoxă este din nou încercată sub multe chipuri.
Prin ale lui sfinte rugăciuni, să ne învrednicim și noi să ne păstrăm credința neștirbită, să iubim Adevărul și să trăim în smerenie și dragoste, așa cum a făcut el.
Condacul Sfântului Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul
Glasul 4
Cel Ce Te-ai Înălţat…
Împodobindu-ţi viaţa cu înfrânarea şi omorându-ţi trupul, ai biruit asuprelile vrăjmaşilor, preafericite părinte şi ca un vrednic ai ajuns către Viaţa cea fără de întristare şi veşnică, pentru care roagă-te, Preacuvioase Părinte Ioan, să ne mântuim noi.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul (1)
Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul (2)
Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.