Sfântul Cuvios Ioan de la Rila este considerat cel mai mare ascet al Bulgariei și ocrotitorul neamului bulgar. Viața sa, marcată de asceză, post și rugăciune neîncetată, este un model de sfințenie și dăruire pentru Dumnezeu. Născut în anul 876 în satul Skrino, din apropierea cetății Sredets (astăzi Sofia), el a ales de tânăr calea nevoinței pustnicești. Prin viețuirea sa, Sfântul Ioan a întărit credința creștină într-o vreme de mari încercări, iar după mutarea sa la Domnul, moaștele lui au devenit izvor de vindecări și mângâiere pentru popor. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Ioan de la Rila la data de 18 august.
Copilăria și chemarea spre viața monahală
Sfântul Ioan s-a născut din părinți săraci, dar credincioși și evlavioși. Moartea lor timpurie l-a lăsat orfan, iar copilul s-a angajat ca păstor. Într-una din zile, stăpânul său l-a pedepsit aspru pentru că pierduse o vacă și un vițel. Rămas singur și plângând, tânărul s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi fierbinți. Domnul i-a ascultat rugăciunea, căci animalul pierdut a fost găsit. Tot atunci s-a petrecut și o minune: pentru a trece râul Struma, învolburat de ape, Ioan și-a așezat cămașa zdrențuită pe apă, a făcut semnul Sfintei Cruci și, ținând vițelul în brațe, a mers ca pe uscat până pe malul celălalt.
Această minune, văzută de stăpânul său ascuns în pădure, l-a umplut de teamă și uimire. În loc să-l țină aproape, omul l-a alungat, iar Ioan și-a împărțit puținele bunuri săracilor și a părăsit satul natal. Nu se știe exact când a fost tuns monah, dar este sigur că tânărul a îmbrățișat de timpuriu viața pustnicească.
Primele nevoințe pustnicești
Retras pe un deal arid, Sfântul Ioan se hrănea doar cu ierburi sălbatice și își făcuse adăpost într-un tufiș. Dar oamenii răi și tâlharii nu l-au lăsat în pace: l-au bătut și l-au izgonit de acolo. Atunci și-a găsit o peșteră unde a viețuit doisprezece ani, petrecând în post, rugăciune și priveghere.
Acolo a venit și nepotul său, Sfântul Luca, care dorea să îmbrățișeze aceeași viață. La început, Ioan a crezut că este o ispită a diavolului, dar apoi a primit cu dragoste râvna tânărului. Din nefericire, fratele sfântului l-a luat cu forța pe fiul său, iar pe drum copilul a murit mușcat de un șarpe. Fratele, cuprins de durere, și-a cerut iertare, iar Ioan se ruga adesea la mormântul nepotului său, care se săvârșise ca un drept.
Retragerea în Muntele Rila
După anii de pustnicie în peșteră, Sfântul Ioan s-a retras în munții Rila, într-o scorbură de copac. Acolo a trăit șaizeci de ani, nevoindu-se în post și rugăciune neîncetată. Hrana lui erau doar buruienile și, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, o tufă de fasole care creștea aproape de locul său de viețuire.
La început nu a văzut față de om, ci doar fiare sălbatice. Însă păstorii din zonă, urmărindu-și oile, l-au descoperit. Cuviosul i-a primit cu dragoste, le-a oferit din puțina sa hrană și, prin rugăciune, i-a învățat să se încreadă în mila lui Dumnezeu. De atunci, vestea despre el s-a răspândit și mulți au început să vină la sihastru, cerându-i ajutor pentru boli, necazuri și suferințe.
Minuni și povățuiri
Sfântul Ioan de la Rila era plin de smerenie și nu căuta slava oamenilor. Deși mulți bolnavi veneau la el și primeau vindecare prin rugăciunile lui, el se ferea de laude și căuta mereu locuri mai ascunse.
Un episod cunoscut este acela cu ciobanii care, după ce au primit de la el boabe de fasole ca hrană, unul dintre ei a încercat să ia pe ascuns mai mult. Însă când a ajuns acasă, a descoperit că păstăile furate erau goale. Cu rușine, s-a întors la bătrânul cuvios, care l-a mustrat blând și i-a arătat că tot ceea ce există este dar al lui Dumnezeu și nu poate fi însușit prin lăcomie.
Întâlnirea cu țarul Petru
Vestea despre marele ascet a ajuns până la țarul Petru al Bulgariei (927-969). Dorind să-l întâlnească, acesta i-a trimis daruri. Sfântul Ioan i-a scris o scrisoare plină de înțelepciune și smerenie, refuzând întâlnirea, pentru a nu cădea în ispita slavei deșarte. Cu toate acestea, scrisoarea a rămas ca o adevărată comoară de sfaturi duhovnicești pentru conducătorul creștin.
Întemeierea Mănăstirii Rila
Cu timpul, în jurul său s-au adunat ucenici și doritori de viață monahală. Aceștia au zidit o biserică lângă peștera unde viețuise Sfântul și au pus începutul Mănăstirii Rila, care avea să devină cel mai mare centru monahal din Bulgaria și un simbol al rezistenței spirituale a poporului bulgar.
Sfântul Ioan a fost păstor duhovnicesc al obștii și i-a îndrumat cu înțelepciune și dragoste pe frați. Viața lui era un exemplu viu de smerenie și răbdare. După o viață de mari nevoințe, și-a dat obștescul sfârșit pe data de 18 august 946, la vârstă de 70 de ani.
Minunile după adormire și cinstirea moaștelor
După moartea sa, Sfântul Ioan s-a arătat ucenicilor săi, cerându-le să-i mute moaștele la Sredets. Când au deschis mormântul, trupul său era neputrezit și răspândea bună mireasmă. Moaștele au fost așezate în biserica Sfântului Evanghelist Luca din Sofia, apoi, în vremuri tulburi, au fost duse în Ungaria, unde au făcut multe minuni. Arhiepiscopul din Ostrogom, care nu credea în sfințenia lui, a fost pedepsit cu muțenie până când s-a smerit și a cerut iertare la racla cu moaște, primind îndată vindecare.
Mai târziu, moaștele au fost mutate la Târnovo, capitala Țaratului bulgar, iar în cele din urmă s-au întors la Mănăstirea Rila, unde se află și astăzi, răspândind binecuvântare și vindecare.
Moștenirea spirituală
Sfântul Ioan de la Rila este cinstit ca ocrotitor al poporului bulgar. De-a lungul veacurilor, Mănăstirea Rila a fost far de credință și loc de întărire duhovnicească pentru creștini, mai ales în timpul robiei otomane.
Viața și nevoințele Sfântului Ioan sunt o mărturie a puterii rugăciunii, a smereniei și a răbdării în suferințe. El a arătat că adevărata putere a omului nu stă în bogății sau în cinstea lumii, ci în apropierea de Dumnezeu. Prin el, poporul bulgar a primit nu doar un mare rugător, ci și un simbol al identității sale creștine.
Sfântul Ioan de la Rila rămâne unul dintre cei mai mari sfinți ai Ortodoxiei, un adevărat stâlp al vieții monahale și un părinte al întregului popor bulgar
Nevoința sa pustnicească, minunile săvârșite în viață și după moarte, precum și mănăstirea care îi poartă numele, dau mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu prin cei ce se jertfesc Lui cu toată inima.
Astăzi, pelerinii din întreaga lume se închină cu evlavie la moaștele sale de la Mănăstirea Rila și cer ajutorul lui în necazuri și suferințe. Exemplul său rămâne un îndemn pentru toți creștinii de a trăi în curăție, în post și rugăciune, căutând înainte de toate Împărăția lui Dumnezeu.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan de la Rila, glasul 1
Viața ta s-a arătat temei al pocăinței și chip al blândeții, pildă de trezvie și de nepătimire asemenea cu’a îngeri lor. Roagă’L pe Hristos Dumnezeul nostru, Părinte Ioan pentru sufletele noastre.