Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, unul dintre cei mai mari teologi și imnografi ai Bisericii Ortodoxe, este cinstit în toată lumea creștină ca un stâlp al dreptei credințe și ca un apărător neobosit al sfintelor icoane.
Originea și copilăria, o lumină în mijlocul întunericului
Sfântul Ioan s-a născut în cetatea Damasc, în Siria, într-o perioadă în care saracinii cuceriseră orașul și împilaseră greu pe creștini. Familia sa era de neam ales și renumită pentru credința ei tare în Hristos. Tatăl său, Sergie, se bucura de trecere înaintea conducătorilor musulmani, asemenea lui Iosif în Egipt sau lui Daniil în Babilon. Astfel, deși locuiau sub stăpânire străină, părinții lui Ioan nu numai că și-au păstrat credința, ci au și ajutat pe mulți creștini aflați în suferință: îi răscumpărau din robie, îi scoteau din temnițe și îi salvau de la moarte atunci când era cu putință.
Dumnezeu a avut un plan special cu acest copil, iar părinții au fost ca o „făclie în întuneric” în mijlocul agarenilor, pentru ca din casa lor să răsară un mare luminător al Bisericii. Deși saracinii interziceau botezul copiilor, părinții au reușit să-l aducă în Biserică, numindu-l cu numele Ioan, care înseamnă „dar al lui Dumnezeu”.
Dascălul minunat, providența lui Dumnezeu
Tatăl se ruga insistent lui Dumnezeu să trimită fiului său un învățător înțelept și binecredincios. Rugăciunea i-a fost ascultată într-un chip minunat. O ceată de barbari a adus în Damasc mai mulți robi creștini, între care se afla și un monah de neam italian, cu numele Cosma, vestit pentru înțelepciunea și cultura lui. Acesta fusese învățat în filosofia greacă, precum și în cea creștină, dar a fost prins și vândut ca rob.
Văzându-l întristat și recunoscându-i statura duhovnicească, tatăl lui Ioan l-a cumpărat și l-a eliberat, rugându-l să rămână ca învățător al fiului său. Avalanșa de cunoștințe și curăția credinței pe care Cosma le-a semănat în sufletul tânărului Ioan vor rodi peste ani în opere teologice fără egal.
Formarea intelectuală și duhovnicească
Ioan a învățat temeinic toată știința elinească, a pătruns în adâncul Scripturilor și a ajuns să stăpânească arta filosofiei, a retoricii și a muzicii. Tatăl său nu l-a învățat obiceiurile saracinilor, nici meșteșuguri lumești, ci blândețea, smerenia și frica de Dumnezeu.
Alături de fratele său de studiu, Cosma, cel care avea să devină mai târziu episcop de Maiuma, Ioan s-a desăvârșit în înțelegerea credinței, fiind amândoi formați de același dascăl, monahul Cosma, numit și Asincrit
După moartea tatălui său, Ioan i-a urmat acestuia în funcția administrativă de mare sfetnic al califului din Damasc, însă nu după mult timp, când persecuțiile împotriva creștinilor s-au înmulțit, a părăsit această dregătorie, refuzând să renunțe la credință.
Retragerea la Mănăstirea Sfântului Sava, Școala adevăratei smerenii
Dorind să-și dedice viața numai lui Dumnezeu, Sfântul Ioan a împărțit săracilor întreaga sa avere și s-a retras la Mănăstirea Sfântului Sava de lângă Ierusalim. Aici a fost dat în ascultare unui bătrân înțelept, care i-a pus rânduieli aspre: să nu facă nimic după voia proprie, să verse lacrimi pentru păcatele tinereții, să-și păzească mintea de orice nălucire și să ducă viață de desăvârșită ascultare.
Bătrânul i-a poruncit chiar să nu cânte nicio cântare, deși Ioan era iscusit în muzică. Sfântul a ascultat fără cârtire ani întregi, până ce însăși Maica Domnului s-a arătat bătrânului, poruncindu-i să-l lase pe ucenicul său să alcătuiască imne spre slava Fiului ei.
Astfel s-au născut cântările sale imnografice, printre care Canonul Învierii (Canonul Paștilor), Octoihul, Irmologhionul și multe altele.
Minunea vindecării mâinii tăiate
În vremea împăratului iconoclast Leon Isaurul, Ioan Damaschin, deși se afla în pustie, a luat apărarea sfintelor icoane, trimițând epistole pline de mărturii scripturistice și patristice către creștinii prigoniți din Constantinopol.
Împăratul, dorind să-l piardă, a alcătuit o scrisoare mincinoasă ca și cum ar fi fost trimisă de Ioan, în care acesta chema pe împărat să cucerească Damascul. Înșelat de această viclenie, califul a poruncit să i se taie mâna dreaptă.
Ioan, primind mâna tăiată, a mers în chilia sa, a căzut cu lacrimi înaintea icoanei Maicii Domnului și a strigat:
„Stăpână Preacurată, pentru apărarea sfintelor icoane dreapta mea s-a tăiat. Cunoaște pricina și vindecă-mi mâna!”
Prin minune dumnezeiască, mâna i s-a lipit la loc, rămânând doar o urmă subțire roșie ca semn al minunii. Văzând aceasta, califul s-a căit, dar Ioan nu a mai dorit întoarcerea în lume, ci a rămas în mănăstire, viețuind cu smerenie și osteneli.
Această minune a dus și la apariția icoanei celebre „Trihirousa”, a Maicii Domnului cu trei mâini.
Apărător neînfricat al sfintelor icoane
Sfântul Ioan Damaschin a fost unul dintre cei mai puternici luptători împotriva ereziei iconoclaste. Cele trei tratate ale sale Contra celor ce disprețuiesc sfintele icoane sunt până astăzi texte fundamentale ale Ortodoxiei. Prin logica sa limpede, prin argumentele scripturistice și prin mărturia Părinților, el a arătat că icoanele nu sunt idoli, ci ferestre către veșnicie, mijloace prin care credinciosul își îndreaptă inima spre Dumnezeu.
Sinodul eretic din anul 754 l-a anatemizat de patru ori, semn al puterii cuvântului său, însă învățătura lui avea să triumfe la Sinodul al VII-lea Ecumenic (787), când cinstirea icoanelor a fost restabilită.
Scrierile Sfântului, izvor de învățătură pentru veacuri
Opera Sfântului Ioan este vastă și alcătuită cu un spirit sistematic deosebit.
Între scrierile sale se remarcă trilogia Izvorul cunoștinței:
- „Capitole filozofice”, o expunere a filosofiei aristotelice;
- „Despre erezii”, o lucrare în 103 capitole în care sunt descrise ereziile până în vremea lui;
- „Expunerea exactă a credinței ortodoxe”, cunoscuta Dogmatică, cea mai sistematică prezentare a credinței Bisericii până la el.
Această Dogmatică va fi pentru secole întregi temelia învățăturii ortodoxe, unind în sine, cu măiestrie, gândirea Sfinților Părinți.
Ca imnograf, Sfântul Ioan a lăsat Bisericii:
- Octoihul,
- Irmologhionul,
- Menologhionul,
- Canonul Învierii,
- Canonul de la Înmormântare.
Toată cântarea bisericească bizantină poartă, într-o măsură mare, amprenta sa.
Sfârșitul vieții și moștenirea duhovnicească
După o viață lungă, trăită în rugăciune, în scris și în apărărea credinței, Sfântul Ioan Damaschin s-a săvârșit în pace, în jurul anului 776, la vârsta de aproximativ 104 ani.
Biserica Ortodoxă îl cinstește ca pe unul dintre cei mai mari Părinți ai ei: teolog profund, imnograf inspirat, apărător al tradiției și model de desăvârșită ascultare.
În el se împletesc armonios:
- lumina cunoașterii,
- curăția credinței,
- puterea cuvântului,
- smerenia inimii,
- și fierbințeala dragostei pentru Domnul Iisus Hristos și Maica Domnului.
Sfântul Ioan Damaschin, luminător neobosit și apărător al dreptei credințe
Sfântul Ioan Damaschin rămâne unul dintre cei mai mari mărturisitori ai Ortodoxiei, un apărător neînfricat al sfintelor icoane și un geniu al învățăturii patristice. Viața lui, presărată cu minuni și jertfe, ne cheamă și astăzi la păstrarea dreptei credințe, la dragostea pentru Maica Domnului și la curaj în mărturisire.
Prin scrierile sale, prin cântările pe care le-a lăsat și prin exemplul vieții lui, Sfântul Ioan Damaschin rămâne pentru Biserică un „izvor al cunoștinței” și un neobosit luminător al lumii.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Damaschin
Glas 3
Al Bisericii dumnezeiesc propovăduitor, harpă bine răsunătoare a dreptei credințe, te-ai arătat, Ioane prealăudate, pentru care luminezi marginile lumii cu strălucirile înțeleptelor tale dogme; Părinte Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.
Condacul Sfântului Cuvios Ioan Damaschin
Glasul 2
Podobie: Ceea ce ești folositoare…
Ocrotire neînfrântă a monahilor și solire bine-primită către Răscumpărătorul fiind, nu trece cu vederea, Părinte, rugăciunile cele stăruitoare, ci apără-ne cu ajutorul tău cel părintesc pe noi, cei ce cu laudă strigăm: Bucură-te, o, Ioane, izvorul teologiei, dulceața drept-slăvitorilor și bucuria lumii.