În fiecare an, pe 6 iunie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmaților din Constantinopol. Prin viața sa curată, smerenia adâncă și statornicia neclintită în credință, Sfântul Ilarion este un model de viețuire monahală și mărturisire jertfelnică pentru Iisus Hristos în vremuri de tulburare și rătăcire. Născut într-o familie aleasă din Capadocia și crescut în iubirea pentru Iisus Hristos, Ilarion avea să devină un stâlp al Ortodoxiei într-o epocă marcată de luptele împotriva sfintelor icoane.
Origini și chemarea monahală
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou s-a născut în Capadocia, într-o familie binecredincioasă. Tatăl său, Petru, era pitarul împăratului, adică responsabil cu hrana de la curtea imperială, iar mama sa, Teodosia, era o femeie evlavioasă și iubitoare de Dumnezeu. Încă din copilărie, Ilarion a fost crescut cu frică de Dumnezeu și educat în duhul Scripturilor.
La vârsta de 20 de ani, mișcat de cuvântul Evangheliei, și-a lăsat părinții, casa și bogățiile lumești și s-a călugărit. Mai întâi a intrat în mănăstirea Xirochipiului din Constantinopol, iar apoi s-a mutat la Mănăstirea Dalmaților, una dintre cele mai vechi și vestite mănăstiri din capitala bizantină, cu o viață ascetică puternică.
Aici, Ilarion a primit marea și îngereasca schimă și s-a dedicat vieții monahale cu toată ființa. Timp de zece ani a avut ascultarea de grădinar, trăind în liniște, smerenie și rugăciune, neieșind cu vorba nici în cele mai grele zile, ci căutând să se asemene Sfântului Ilarion cel Mare, pe care îl avea drept model duhovnicesc.
Ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul și făcător de minuni
În Mănăstirea Dalmaților, Ilarion a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul, mare apărător al Ortodoxiei și duhovnic iscusit. Cuviosul Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni. A izgonit demoni, a vindecat bolnavi și a fost căutat pentru sfat și binecuvântare. Dar, în ciuda virtuților sale, a rămas smerit, fugind de orice slavă lumească.
După ce Sfântul Grigorie a plecat la Roma, Ilarion a fost hirotonit preot împotriva voinței sale, din porunca egumenului, ca urmare a curăției sale sufletești și a vieții exemplare. După moartea egumenului, când frații mănăstirii au voit să-l aleagă în locul acestuia, Ilarion a fugit noaptea în taină, dorind să se ferească de slava omenească. A mers mai întâi în Vizantia, apoi la mănăstirea Cataronilor, căutând liniștea și anonimatul.
Rânduit egumen prin voința împăratului și a patriarhului
Frații mănăstirii, neputând accepta pierderea unui asemenea părinte duhovnicesc, au cerut ajutorul patriarhului Nichifor. Acesta, la rândul său, a vorbit împăratului Nichifor Patriciul, care a trimis oameni să-l caute pe Ilarion și să-l convingă să preia conducerea mănăstirii Dalmaților. Deși cu inima împovărată, Ilarion s-a supus voinței patriarhului și împăratului, și astfel a devenit egumen și arhimandrit, potrivit rânduielii sinodale.
Timp de opt ani, a condus obștea cu blândețe, înțelepciune și fermitate. A întărit viața de obște, a păzit rânduiala rugăciunilor și a întărit duhul de unitate și de nevoință în rândul fraților.
Confruntarea cu erezia iconoclastă
În anul 813, tronul Bizanțului a fost luat de Leon Armeanul, împărat iconoclast, care a reluat prigoana împotriva cinstirii sfintelor icoane. Ilarion a fost chemat la palat și silit să renunțe la închinarea către icoane. Însă, cu îndrăzneală apostolică, l-a mustrat pe împărat, numindu-l păgân și nou Iulian Apostatul. Refuzul categoric și curajos al Cuviosului a atras mânia imperială.
Leon a ordonat ca Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou să fie bătut crunt și aruncat în temniță. A fost torturat cu foamea, setea și lipsa oricărei îngrijiri. A fost apoi predat patriarhului eretic Teodot Casiter, care l-a supus acelorași chinuri, încercând să-l facă să cedeze. L-a închis într-o celulă întunecoasă, poruncind să nu i se dea nici pâine, nici apă.
Minunea statorniciei și trădarea călugărilor
Disperată de suferințele păstorului lor, obștea mănăstirii s-a dus la împărat și a cerut întoarcerea lui Ilarion, promițând, în mod rușinos, că se vor supune voinței imperiale dacă li se va reda egumenul. Împăratul a acceptat și l-a eliberat pe sfânt. Întors la mănăstire, Ilarion a primit puțină odihnă după cumplitele pătimiri. Dar călugării nu și-au ținut făgăduința, fapt ce a atras din nou mânia împăratului.
Ca pedeapsă, monahii au fost bătuți, iar Ilarion a fost aruncat din nou în temniță, de această dată în mănăstirea Faneon, unde a fost ținut șase luni, suferind umilințe și chinuri. Apoi a fost dus în altă închisoare, în mănăstirea Ciclovia, unde a stat doi ani și jumătate în condiții mizerabile, bolnav, flămând și batjocorit.
Sfârșitul vieții și moștenirea duhovnicească
După ce prigoana s-a domolit, Sfântul Ilarion a fost eliberat și s-a întors în mănăstirea sa. Nu a mai trăit mult după toate aceste suferințe. S-a săvârșit în pace, cu sufletul luminat și împăcat cu Dumnezeu, lăsând în urmă o moștenire vie: curaj, adevăr, ascultare și iubire pentru Iisus Hristos.
Biserica l-a cinstit ca mărturisitor și făcător de minuni. Trupul său a fost izvor de tămăduiri, iar viața lui a rămas model de statornicie în credință, în fața tuturor compromisurilor lumești.
Tăria credinței, model peste veacuri
Viața Sfântului Ilarion cel Nou ne provoacă pe toți să ne întrebăm cât de fermi suntem în credința noastră. El nu a fost un teolog cu renume, ci un monah simplu, dar care și-a pus întreaga ființă în slujba adevărului. El a arătat că puterea unui creștin nu stă în diplomație sau tăcere convenabilă, ci în fidelitate față de Iisus Hristos, chiar cu prețul suferinței.
Într-o lume în care compromisurile sunt adesea considerate „înțelepciune”, Sfântul Ilarion ne arată că numai adevărul aduce pace sufletească și viață veșnică.
Condacul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Mănăstirii Dalmaţilor
Glasul 1
Mormântul Tău…
Cu focul împărtăşindu-te, nicicum nu te-ai ars, Părinte Ilarioane, înţelepte, nevoitorule cel cu minte vitează, că rouă de la Dumnezeu ai câştigat, care te-a răcorit. Pentru aceasta ai suferit lupte mai presus de fire, bucurându-te cu cuvioşii, de Dumnezeu înţelepţite, cu care pomeneşte-ne şi pe noi.
Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Mănăstirii Dalmaţilor
Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.