În fiecare an, la data de 21 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu evlavie pe Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare, unul dintre cei mai luminați și înțelepți părinți ai pustiei, întemeietorul monahismului palestinian și ucenic al marelui Antonie cel Mare.
Viața sa a fost o necontenită jertfă de dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele, o luptă duhovnicească neobosită împotriva patimilor și a ispititorului diavol, o pildă vie de sfințenie, răbdare și smerenie.
Nașterea și tinerețea
Sfântul Ilarion s-a născut în satul Tabatha, din apropierea cetății Gaza, în Palestina, pe la anul 291, din părinți eleni, păgâni după credință. Dintr-o astfel de familie lumească, fără lumină duhovnicească, s-a ridicat acest ales vas al harului, asemenea unui trandafir înmiresmat crescut între spini. Încă din copilărie, Ilarion a arătat înțelepciune, cumințenie și sete de cunoaștere.
Trimis de părinți la Alexandria, marele centru al învățăturii și culturii vremii, tânărul Ilarion a învățat cu râvnă nu doar științele lumești, ci și tainele cele duhovnicești. În acea cetate a întâlnit pentru prima dată pe creștinii plini de credință și dragoste, care i-au vorbit despre Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Mișcat de puterea adevărului, Ilarion a primit Sfântul Botez, devenind fiu al Bisericii și slujitor al Adevărului.
Întâlnirea cu Sfântul Antonie cel Mare
Dorind să învețe viața cea plăcută lui Dumnezeu, a auzit de Sfântul Antonie cel Mare, vestitul pustnic al Egiptului, și a plecat la el, dorind să-l cunoască și să-i urmeze pilda. Când l-a întâlnit, a fost copleșit de pacea și lumina care se revărsau din chipul acestui om sfânt. A rămas o vreme lângă dânsul, văzând cu ochii lui cum trăiește un adevărat înger în trup: în rugăciune neîncetată, în post, în muncă smerită și în dragoste față de toți.
Privind la viața curată a Sfântului Antonie, Ilarion a învățat temelia monahismului: rugăciunea neîncetată, tăierea voii, înfrânarea, tăcerea și dragostea de Dumnezeu. Însă, pentru că la Sfântul Antonie veneau mulțimi de oameni, dorind o viață mai retrasă, Cuviosul Ilarion s-a întors în patria sa.
Lepădarea de lume și începutul nevoinței
Aflând că părinții săi trecuseră din viață, Ilarion a împărțit averea moștenită în două: o parte rudeniilor, iar cealaltă săracilor, păstrând pentru sine doar haina din păr și mantia de piele pe care i le dăruise Sfântul Antonie. Apoi s-a retras în pustia de lângă Maiuma Gazei, între mare și un lac sărat, căutând liniștea și unirea cu Dumnezeu.
Acolo a început viața sa de nevoință. Postea aspru, mâncând o dată pe zi doar câteva smochine sau legume, și acelea după apusul soarelui. Dormea puțin, pe pământul gol, și petrecea nopțile în rugăciune. Trupul și-l obosea cu muncă și post, iar sufletul și-l întărea prin citirea Sfintei Scripturi.
Unii l-au sfătuit să plece de acolo din pricina tâlharilor, dar el a răspuns cu tărie: „De tâlharii care ucid sufletul trebuie să fugim, nu de cei care ucid trupul. Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme?”
Luptele cu ispitele și diavolii
Văzându-se biruit de tăria credinței tânărului monah, diavolul a pornit împotriva lui războaie nenumărate. L-a ispitit cu gânduri necurate și pofte trupești, dar Sfântul s-a înarmat cu post și rugăciune. Când simțea că gândurile îl tulbură, sporea nevoința și lucra cu mâinile, spunând cuvintele Apostolului: „Cel ce nu voiește să lucreze, nici să nu mănânce.”
Diavolul a încercat apoi să-l înfricoșeze cu năluciri: zgomote de fiare, glasuri de femei și plânsete de copii, dar Sfântul, făcând semnul Sfintei Cruci, alunga toate aceste amăgiri. „Nimic nu e mai de temut pentru diavol decât semnul Crucii”, spunea el.
Harul facerii de minuni
Răbdarea și smerenia Cuviosului Ilarion au atras asupra lui harul lui Dumnezeu. A primit darul tămăduirii și al izgonirii duhurilor necurate. Mulți bolnavi și stăpâniți de diavoli veneau la el, iar el îi vindeca doar cu rugăciunea și semnul Crucii. Nu primea nici o răsplată, ci spunea: „Darul lui Dumnezeu nu este de vânzare.”
Se spune că, după mirosul unui om sau al hainei lui, Sfântul cunoștea ce patimă îl chinuia pe acela. Cu sfaturile și rugăciunile sale a schimbat multe vieți, iar vestea despre el s-a răspândit în toată Palestina. Mulți doritori de viață sfântă s-au adunat în jurul său, întemeind primele mănăstiri palestiniene.
Așa cum Sfântul Antonie era numit părintele monahilor egipteni, tot așa Sfântul Ilarion a devenit părintele monahilor palestinieni.
Fuga de slavă și călătoriile sale
Dar Sfântul nu a căutat slava oamenilor, ci doar slava lui Dumnezeu. Când a văzut că mulțimile îl cinsteau ca pe un sfânt, a părăsit în taină Palestina și a plecat în Egipt, apoi în Libia, în Sicilia și în Dalmația. În toate locurile unde mergea, oamenii îl descopereau prin minunile sale.
Ajuns în Sicilia, a vindecat mulți bolnavi și a adus pace în casele tulburate, dar nu a primit niciodată daruri, trăind doar din munca mâinilor sale – împletind coșuri și lucrând pământul. Spunea adesea ucenicilor săi: „Adevăratul monah trebuie să trăiască din osteneala sa, nu din darurile oamenilor.”
De acolo s-a mutat în Epidaura Dalmației, iar apoi în insula Cipru, unde și-a petrecut ultimii ani ai vieții în liniște și rugăciune.
Sfârșitul vieții pământești
Simțind că i se apropie sfârșitul, Sfântul Ilarion a chemat pe ucenicii săi și le-a spus cu blândețe: „Ieși, suflete al meu, ce te temi? Ai slujit lui Hristos optzeci de ani și te temi acum de moarte? Nu, bucură-te, că mergi la Domnul tău.”
Așa și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la vârsta de 80 de ani, în anul 372. Trupul său a fost dus de ucenicul Isihie în Palestina, la mănăstirea pe care o întemeiase, iar palestinienii ziceau: „Noi avem trupul Sfântului Ilarion, iar ciprioții au duhul lui.”
Învățătura Sfântului Ilarion
Din cuvintele sale de învățătură s-au păstrat multe îndemnuri pline de putere duhovnicească. El spunea:
„Sârguiți-vă, fraților, către viața cea veșnică, pe care Domnul ne-o dă în dar. Nu vă lăsați robiți de plăcerile trupului, de mâncări și băuturi, ca să nu pierdeți Împărăția cerurilor. Viața aceasta e scurtă, dar viața de dincolo nu are sfârșit. Puțin să ne ostenim aici, ca să ne odihnim în veci acolo.”
Sfântul îi îndemna pe monahi și pe credincioși să fie treji și veghetori, să se roage, să postească și să-și plângă păcatele. „De vom face începutul nevoinței, după puterea noastră, Dumnezeu ne va ajuta la celelalte fapte bune”, spunea el.
Moștenirea duhovnicească
Viața Sfântului Ilarion cel Mare a rămas o pildă pentru toți cei care doresc să-L urmeze pe Hristos cu inima curată. El a arătat lumii că adevărata libertate nu este în bogăție, nici în putere, ci în despătimirea sufletului și în unirea cu Dumnezeu.
Prin rugăciunile lui s-au izbăvit demonizați, s-au vindecat bolnavi, s-au luminat minți și s-au întărit suflete. Mănăstirile întemeiate după rânduiala lui au fost izvoare de credință și rugăciune în toată Palestina.
Astăzi, creștinii îl cinstesc pe Sfântul Ilarion ca pe un mare dascăl al rugăciunii și al smereniei. Într-o lume tulburată, pilda lui de tăcere, de răbdare și de jertfă ne cheamă la liniște și la întoarcere spre Dumnezeu.
Fie ca rugăciunile Sfântului Cuvios Ilarion cel Mare să ne ajute și pe noi să purtăm crucea vieții cu răbdare, să ne izbăvim de patimi și să dobândim pacea lui Hristos, acum și în vecii vecilor. Amin.
Condacul Sfântului Cuvios Ilarion cel Mare
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Ca pe un luminător neapus al Soarelui Celui Înţelegător, adunându-ne astăzi, te lăudăm cu cântări; căci ai luminat celor ce erau în întunericul neştiinţei; pe toţi ridicându-ne către Dumnezeiasca Înălţime, Sfinte Preacuvioase Ilarion. Pentru aceasta grăim ţie: bucură-te, părinte, cel ce eşti întemeierea pustnicilor.
Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Mare
Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.