Sfântul Cuvios Gherman de Alaska este primul sfânt ortodox al Americii și o lumină a misiunii ortodoxe. Viața lui, întemeiată pe simplitate, rugăciune și jertfă, a devenit model pentru întreaga misiune din America de Nord și a inspirat generații întregi de credincioși.
Cuviosul Gherman, începutul sfințeniei în Alaska
Din lucrarea și moștenirea sa s-au împărtășit, de-a lungul timpului, sfinți și părinți îmbunătățiți precum Sfântul Inochentie, Sfântul Petru Aleutul, Sfântul Iacob, Sfântul Iuvenalie, Sfântul Ioan Maximovici și Cuviosul Serafim Rose.
El rămâne, în istoria Bisericii, primul semănător al Evangheliei în ținuturile înghețate ale Alaska, un adevărat „Apostol al Americii”.
Originea și chemarea la viața monahală
Cuviosul Gherman s-a născut în apropiere de Moscova, în jurul anului 1757, într-o perioadă în care viața duhovnicească rusă înflorea prin mari mănăstiri precum Lavra Sfânta Treime, Sfântul Serghie.
La doar 16 ani, atras de frumusețea vieții de rugăciune și de exemplul marilor nevoitori, tânărul a intrat în mănăstirea Sfântului Serghie. A fost rânduit să viețuiască într-unul dintre metocurile acestei mănăstiri, aflat aproape de golful Finlandei, loc în care avea să primească o primă binecuvântare minunată de la Maica Domnului.
În această perioadă a fost cuprins de o suferință trupească: o rană dureroasă îi apăruse sub bărbie. Tânărul monah s-a închinat fierbinte înaintea icoanei Maicii Domnului, cerând ajutorul ei. Într-o noapte, în timp ce dormea, s-a simțit atins de o mână tainică.
Când s-a trezit, rana dispăruse cu desăvârșire, fapt pe care l-a recunoscut ca minune și ca semn al ocrotirii Maicii Domnului asupra sa. Această experiență l-a întărit în hotărârea de a sluji întreaga sa viață lui Dumnezeu.
Timp de aproape șase ani, Cuviosul Gherman a continuat viața de ascultare și rugăciune în acest metoc, dobândind virtuți și maturitate duhovnicească. Apoi, atras de rânduiala strictă și de viața isihastă, a plecat la Mănăstirea Valaam, întemeiată pe una dintre insulele lacului Ladoga. Aici a găsit o adevărată școală a monahismului, un „Athos al Nordului”, unde a sporit în asceză, smerenie și iubire de Dumnezeu.
Misiunea în Alaska: un început providențial
În anul 1793, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a hotărât trimiterea unei misiuni în Alaska, teritoriu recent intrat sub stăpânire rusă. Populația era alcătuită în mare parte din aleuți și eschimoși, oameni simpli, necreștinați, trăind în condiții aspre, dar cu inimile deschise către credință. Printre cei zece misionari aleși s-a aflat și părintele Gherman.
Misiunea avea un scop nobil și anevoios: vestirea Evangheliei în aceste ținuturi îndepărtate. Însă, curând după sosire, au apărut greutățile. Pe de o parte, condițiile climatice erau extreme; pe de altă parte, negustorii ruși ai Companiei Ruso-Americane se purtau cu brutalitate față de localnici, profitând de simplitatea și lipsa lor de apărare. În acest context, părintele Gherman și ceilalți misionari au devenit, pentru poporul nativ, nu doar evanghelizatori, ci și protectori.
Într-o scrisoare, Cuviosul Gherman mărturisea:
„Domnul să fie lăudat! Am botezat mai bine de șapte mii de americani și am săvârșit mai bine de două mii de cununii. Îi iubim și ei ne iubesc pe noi; sunt buni, însă săraci. Își doresc atât de mult să se boteze, încât și-au distrus și și-au ars idolii.”
Această mărturie arată rodirea grabnică a misiunii și dragostea sinceră dintre misionari și aleuți.
Deoarece lucrarea se extinsese mult, Sinodul Rus a hotărât înființarea unei episcopii în Alaska. Arhimandritul Ioasaf a fost ales episcop, însă, înainte de a ajunge în insulă, a pierit într-un naufragiu împreună cu cei care îl însoțeau. Astfel, sfântul Gherman și încă trei misionari au rămas singuri în fața unei lucrări imense și într-un mediu ostil, dominat de nedreptatea comercianților.
Dar Cuviosul nu s-a clătinat. Cu blândețe, răbdare și curaj, a continuat să apere poporul aleut, intervenind de multe ori pentru a-i salva de abuzuri. Nu se temea de cei puternici și nu-și cruța viața, considerându-se păstor al unei turme fără apărători.
Retragerea pe Insula Pinului și întemeierea Noului Valaam
În cele din urmă, pentru a putea continua lucrarea fără conflicte directe cu negustorii, Cuviosul Gherman s-a retras pe o insuliță împădurită din apropierea orașului Kodiak, numită Insula Pinului (Spruce Island). Acolo a întemeiat o mică așezare monahală, pe care a numit-o Noul Valaam, în amintirea mănăstirii sale iubite din Rusia.
Această retragere nu a însemnat îndepărtare de popor, ci întărirea unei legături duhovnicești profunde. De pe insulă, sfântul îi ajuta în continuare pe aleuți în toate nevoile lor: era duhovnic, tămăduitor, sfătuitor, mângâietor și adăpost în vremuri de necaz. Mulți dintre locuitori îl numeau cu un nume plin de afecțiune: Apa, adică „bunic”.
Viața sa era simplă și aspră, dar plină de lumină și pace. Un călător rus, care l-a întâlnit în anul 1819, a lăsat o descriere memorabilă a Cuviosului:
„Avea înălțime potrivită și o înfățișare delicată, cu ochi blânzi, albaștri. Purta în jurul trupului un lanț greu, de cinci kilograme; cămașa era din piele de căprioară, sandalele din piele bătătorită, iar uneori mergea desculț. Peste acestea purta o dulamă peticită. Astfel îmbrăcat, umbla peste dealuri și văi, prin zăpadă și ploaie, în căldură și frig, oriunde era chemat. Dormea pe o bancă acoperită cu piele de focă, avea două cărămizi drept pernă și o simplă scândură drept pătură. Mânca puțin, dormea puțin, se ruga mult și muncea neîncetat.”
Sfântul era blând cu oamenii, înțelegător cu slăbiciunile lor și nu impunea nimănui nevoințele lui aspre. Era iubit de toate vietățile pădurii: păsările și veverițele îl însoțeau, iar ursul sălbatic îi mânca din palmă.
Darurile duhovnicești și adormirea sa în Domnul
Pe măsură ce înainta în vârstă și în sfințenie, Cuviosul Gherman s-a învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu: vedea îngeri și duhuri, avea stăpânire asupra stihiilor naturii și primise, ca mulți dintre sfinții pustiei, darul înainte-vederii și al proorociei.
Adormirea sa a fost însoțită de semne minunate. În noaptea în care sufletul său a trecut la Domnul, locuitorii din insula Afognak au văzut un stâlp de lumină ridicându-se deasupra Noului Valaam. În fața acestei arătări cerești, au căzut în genunchi, strigând:
„Sfântul nostru a plecat de la noi!”
În alt sat, oamenii au văzut pe cer o siluetă luminoasă, asemănătoare unei ființe omenești, înălțându-se spre cer din locul unde se afla coliba Cuviosului.
Moștenirea lăsată de Sfântul Gherman nu a fost una materială; nu a ridicat biserici mari sau instituții, nici nu a întemeiat orașe. Ceea ce a zidit a fost mult mai profund: biserici vii în sufletele aleuților, credință statornică și o moștenire duhovnicească ce dăinuie până astăzi. A pus temelia unei tradiții ortodoxe autentice în Alaska, unde până în zilele noastre majoritatea aleuților sunt creștini ortodocși, iar preoții provin chiar din rândurile lor.
Proslăvirea și cinstirea sfântului
În anul 1970, Cuviosul Gherman de Alaska a devenit primul sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă din America. În același timp, în alt loc, s-a săvârșit și canonizarea lui de către Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei, semn al unității credinței și al recunoașterii universale a sfințeniei sale.
Biserica îl prăznuiește în două zile:
– 9 august, ziua proslăvirii sale;
– 13 decembrie, ziua adormirii sale în Domnul.
Astfel, Biserica întreagă îl cinstește pe Cuviosul Gherman ca pe un adevărat luminător al Americii, ocrotitor al celor lipsiți, rugător neobosit și părinte duhovnicesc al tuturor celor care caută pace, simplitate și dragostea lui Hristos.
Condacul Sfântului Cuvios Gherman de Alaska
Glas 8
Podobie: Apărătoarei Doamne…
Flacăra credinței sălășluindu o în inimă, și de focul părtășiei împăratului a toate arzând nemistuit, în Alaska ai topit gheața sufletelor, Sfinte, următorul isihaștilor și slăvite propovăduitorule, pentru care strigăm ție: Bucură-te, Cuvioase Gherman, luceafărul Americii.
Troparul Sfântului Cuvios Gherman de Alaska
Glas 2
Nevoitorule al pustiirilor nordice și rugător pentru întreaga lume, învățător Ortodoxiei și chip al evlaviei, podoaba Alaskăi și veselia Americii, Sfinte Părinte Gherman, roagă-te pentru noi!