Sfântul Cuvios Gheorghe, Mărturisitorul din Drama, este unul dintre sfinții contemporani care a strălucit prin credința sa neclintită, prin smerenie, dragoste și prin viața sa de nevoință și rugăciune neîncetată.
El a trăit între anii 1901 și 1959, fiind martor și mărturisitor al credinței ortodoxe într-o epocă plină de prigoane, războaie și suferințe.
Prin răbdare, blândețe și darurile duhovnicești primite de la Dumnezeu, Cuviosul Gheorghe a devenit un adevărat luminător al credincioșilor și un părinte duhovnicesc cu viață sfântă.
Copilăria și chemarea spre Dumnezeu
Cuviosul s-a născut în anul 1901 în Arghiropolis, oraș din ținutul Pontului (astăzi Gümüșhane, Turcia), într-o familie creștină evlavioasă, avându-i ca părinți pe Sava și Sofia Karslidis. La botez a primit numele Atanasie. Din fragedă copilărie a cunoscut durerea orfanului, căci a rămas fără părinți și a fost crescut de bunica sa din partea tatălui, o femeie credincioasă, plină de frică de Dumnezeu. Ea a fost cea care i-a sădit în suflet dragostea pentru Biserică, pentru sfintele slujbe și pentru rugăciune.
Această bunică binecuvântată îl ducea adesea, împreună cu frații săi, în pelerinaj la Mănăstirea Panaghia Sumela, vestită vatră de monahism din Pont. De acolo, copilul Atanasie a învățat ce înseamnă evlavia, smerenia și iubirea de Dumnezeu. La moartea bunicii, el a primit de la aceasta o icoană a Maicii Domnului, pe care a păstrat-o toată viața, ca pe o comoară de preț și ocrotitoare cerească.
După plecarea bunicii la Domnul, tânărul Atanasie a pornit împreună cu bunicul său spre Erzurum și apoi spre Tbilisi, în Georgia, călăuzit de dorul fierbinte de a-și închina viața lui Hristos.
Intrarea în viața monahală și prigoana bolșevică
Ajuns în Georgia, tânărul s-a alăturat obștii mănăstirii georgiene Noul Athos, unde a deprins viața monahală, învățând limba georgiană și cultivând ascultarea, smerenia și rugăciunea neîncetată. Încă din tinerețe, el se arăta ca un suflet curat, dornic de sfințenie, iar viețuirea sa în obște a fost plină de roade duhovnicești.
Însă vremurile erau grele. În anul 1917, bolșevicii au năvălit asupra mănăstirii și au spânzurat pe toți clericii, cerând călugărilor să se lepede de credință. Cei care au refuzat, printre care și tânărul Atanasie, au fost legați unii de alții și puși în fața unei gropi comune pentru a fi împușcați. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, câțiva dintre ei, între care și Atanasie, au scăpat cu viață.
La 20 iulie 1919, el a fost tuns în monahism cu numele de Simeon, dar prigoana nu a încetat. A fost întemnițat și supus unor chinuri cumplite. În urma bătăilor și a torturilor, și-a pierdut dinții și i-au fost vătămate grav picioarele. Cu toate acestea, nu s-a lepădat de Hristos și nu s-a plâns. În anul 1923, după eliberare, s-a mutat la Suhumi, în Abhazia, continuând viața de rugăciune și ascultare.
La 8 septembrie 1925, în ziua Nașterii Maicii Domnului, a fost hirotonit preot de un ierarh georgian, primind numele Gheorghe. Din acel moment, harul lui Dumnezeu s-a revărsat cu putere asupra sa.
Harisma duhovnicească și darurile Sfântului
Deși era tânăr, părintele Gheorghe era plin de darurile Duhului Sfânt: dreapta socotință, înainte-vedere și puterea de a vindeca suflete și trupuri. Credincioșii georgieni, ruși și greci îl cinsteau ca pe un adevărat sfânt încă din timpul vieții.
În anul 1929, a părăsit Georgia și a ajuns în Grecia, stabilindu-se în satul Sipsa, aproape de Drama (astăzi Taxiarhes). Acolo, deși avea picioarele bolnave și trupul slăbit de suferințe, s-a dedicat cu totul slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. A devenit duhovnic al satului și a adunat în jurul său o mulțime de credincioși pe care i-a îndrumat cu blândețe și fermitate.
Pentru Cuviosul Gheorghe, Taina Spovedaniei era o lucrare sfântă, prin care omul se eliberează de povara păcatului și se apropie de Hristos. Îi îndemna pe toți să se spovedească și să postească înainte de a primi Sfânta Împărtășanie. Prin harul său, le aducea aminte celor spovediți păcatele pe care le uitaseră sau se rușinau să le mărturisească. Nu îi împărtășea pe cei care nu se împăcau cu aproapele, pe cei ce trăiau în nedreptate sau disprețuiau rânduielile Bisericii.
Nevoințele și viața de sfințenie
Cuviosul Gheorghe trăia într-o austeritate deplină. Nu mânca niciodată carne, iar pește gusta foarte rar. Dormea câteva ore pe o rogojină întinsă pe scânduri, iar hainele sale, deși vechi și peticite, erau mereu curate. În fiecare noapte se ruga de la miezul nopții până în zori, adesea săvârșind Sfânta Liturghie înainte de răsărit.
Mulți dintre ucenici au mărturisit că, în timpul slujbei, fața lui strălucea de lumină, semn al harului dumnezeiesc care lucra în el. Le spunea credincioșilor să-și facă semnul Sfintei Cruci cu evlavie și să păstreze tăcerea și pacea în biserică.
În anul 1936, dorind să-și împlinească visul de a vedea locurile sfinte, a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă. Întors în Grecia, în anul 1939 a ridicat o mică mănăstire cu hramul Înălțarea Domnului, unde a trăit până la sfârșitul vieții.
Cuviosul a fost și făcător de minuni. A vindecat bolnavi, a alinat suferințe, dar întotdeauna a ascuns aceste lucrări sub vălul smereniei. Cu darul înainte-vederii a prorocit izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial și a războiului civil din Grecia, iar prin rugăciunile sale a ocrotit mănăstirea și locuitorii din împrejurimi.
Adormirea întru Domnul și proslăvirea
Sfântul Gheorghe și-a prevăzut sfârșitul. În toamna anului 1959, le-a spus ucenicilor săi că se apropie ceasul plecării la Domnul. În dimineața zilei de 4 noiembrie 1959, după ce s-a rugat înaintea icoanei Maicii Domnului, rostind cu credință rugăciunea „Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.”, și-a încredințat sufletul în mâinile lui Hristos.
Trupul său a rămas nestricat și a fost îngropat lângă mănăstirea sa de către mitropolitul Filip al Dramei. După mutarea sa la Domnul, au avut loc numeroase vindecări și arătări minunate la mormântul Cuviosului.
În ziua de 9 februarie 2006, moaștele sale bine mirositoare au fost descoperite de către Înaltpreasfințitul Părinte Pavlos, Mitropolitul Dramei, iar la 18 martie 2008, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol l-a trecut în rândul sfinților, stabilind ca zi de pomenire data de 4 noiembrie.
Cinstirea în Biserica Ortodoxă Română
Evlavia față de Sfântul Cuvios Gheorghe s-a răspândit și în România. În anul 2011, Mitropolitul Pavlos al Dramei a dăruit Patriarhiei Române un fragment din sfintele sale moaște și o icoană cu chipul Cuviosului, care se află astăzi în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale din București.
De asemenea, în decembrie 2010, o delegație românească, condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, a participat la manifestările dedicate Sfântului Gheorghe în orașul Drama, împreună cu grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Recunoscând sfințenia vieții sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 28 octombrie 2015, a hotărât înscrierea Cuviosului Gheorghe Mărturisitorul din Drama în calendarul bisericesc, cu prăznuirea la 4 noiembrie.
Moștenirea duhovnicească
Sfântul Cuvios Gheorghe Mărturisitorul rămâne un exemplu viu de smerenie, credință și iubire jertfelnică. El ne arată că sfințenia nu este rezervată timpurilor vechi, ci este posibilă în orice epocă, acolo unde omul își deschide inima lui Dumnezeu.
Viața sa ne cheamă la o credință vie, la o spovedanie sinceră, la rugăciune curată și la împăcare cu aproapele. A fost un duhovnic al păcii, al iertării și al adevărului, un om care a purtat Crucea cu bucurie și a luminat prin pilda sa pe mulți.
Astăzi, moaștele sale izvorăsc mireasmă duhovnicească, iar rugăciunile sale aduc alinare și vindecare celor ce îl cheamă cu credință.
Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul din Drama, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.
Condacul Sfântului Cuvios Gheorghe, Mărturisitorul din Drama
Glasul 8
Podobie: Apărătoare Doamnă…
Pe lucrătorul cel neobosit al virtuții, care cu plugul dragostei și al dreptei credințe a făcut sufletele roditoare și, în vremurile din urmă, a ctitorit în Drama Mănăstirea Înălțării, să-l lăudăm după vrednicie, în cântări cuviincioase strigând: Bucură-te, fericite Gheorghe!
Troparul Sfântului Cuvios Gheorghe, Mărturisitorul din Drama
Glasul al 5-lea
Podobie: Pe Cuvântul…
Pe ctitorul cinstitei Mănăstiri a Sfintei Înălțări, pe lucrătorul de taină al plânsului aducător de bucurie, pe învățătorul rugăciunii inimii, al smereniei și al trezviei, pe Cuviosul Gheorghe în cântări să-l cinstim noi, credincioșii, ca pe o laudă nouă a Mărturisitorilor, strigând: Purtătorule de chinuri, cu dumnezeiesc ajutor ocrotește-i pe cei ce se roagă ție!