Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul

Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul se numără printre marii nevoitori ai pustiei palestiniene din secolul al VII-lea, fiind o lumină duhovnicească pentru monahi și mireni deopotrivă.

Pomenirea sa se face la data de 8 ianuarie, când Biserica îl cinstește ca pe un părinte îndumnezeit prin nevoință și rugăciune neîncetată.

Originea și chemarea către viața pustnicească

Sfântul Gheorghe s-a născut într-o familie evlavioasă din ostrovul Cipru, primind din copilărie o educație creștină aleasă. După moartea părinților săi, dorința de a se dărui lui Dumnezeu a devenit arzătoare. Pentru a scăpa de o căsătorie silnică pregătită de unchiul său și pentru a îmbrățișa viața îngerească, a părăsit patria și s-a îndreptat către Țara Sfântă.

Ajuns în preajma Ierusalimului, l-a întâlnit pe fratele său mai mare, Heraclid, care viețuia ca pustnic în lavra Calamonului, pe malurile Iordanului. Considerându-l însă prea tânăr pentru asprimea pustiei, fratele său l-a dus la Manastirea Hozeva, unde Sfântul Gheorghe avea să își înceapă adevărata formare duhovnicească.

Ascultarea desăvârșită și încercările smereniei

După tunderea în monahism, tânărul Gheorghe a fost încredințat unui bătrân aspru și nedrept. Departe de a se tulbura, Sfântul a primit toate mustrările și nedreptățile cu blândețe, ca și cum ar fi venit din mâna lui Dumnezeu. Prin această ascultare fără cârtire, el a dobândit mare har înaintea Domnului.

Un episod cutremurător din viața sa arată cât de plăcută era lui Dumnezeu smerenia lui. Într-o zi, pentru că a întârziat cu aducerea apei de la pârâu, bătrânul l-a lovit peste față înaintea întregii obști. Îndată, mâna bătrânului s-a uscat și a rămas neputincioasă, vindecându-se doar prin rugăciunea smerită a ucenicului, la mormintele sfinților părinți ai mănăstirii. Pentru a fugi de slava oamenilor, Sfântul Gheorghe a părăsit Hozeva și s-a retras din nou la Calamon.

Nevoința din pustie și darul facerii de minuni

Ani îndelungați s-a nevoit alături de fratele său Heraclid, pe care îl asculta nu ca pe un frate trupesc, ci ca pe un părinte duhovnicesc. Hrana sa era extrem de săracă, mulțumindu-se cu resturi vechi, uscate, păstrate de la o săptămână la alta. Cuvântul de prisos nu se afla pe buzele sale, iar rugăciunea neîncetată îl ridica spre vederea lui Dumnezeu.

Pentru această nevoință peste măsură, Domnul l-a învrednicit de darul facerii de minuni. A făcut să rodească un copac uscat și a îmblânzit un leu doar prin cuvânt, arătând că stăpânirea asupra firii vine din curăția inimii și din unirea cu voia dumnezeiască.

Întoarcerea la Hozeva și lucrarea duhovnicească

După moartea fratelui său și a egumenului, Sfântul Gheorghe s-a întors la Hozeva, unde a fost primit cu bucurie. A trăit zăvorât, ieșind doar duminica pentru a da cuvânt de folos fraților și pentru a primi mărturisirea gândurilor lor. Hrana sa era alcătuită din rămășițele adunate de la masa de obște, pe care le usca și le înmuia în apă în timpul săptămânii.

Demonii îl atacau adesea, încercând să-l abată de la pravila sa, însă Sfântul nu a slăbit niciodată în rugăciune. Nu rostea niciun cuvânt fără discernământ, dobândind astfel putere mare asupra duhurilor necurate.

Învățătura despre smerenie și dragostea aproapelui

Deși ajunsese la o mare nepătimire, Sfântul Gheorghe plângea pentru slăbirea râvnei duhovnicești a unor părinți. Îi mustra pe cei care se mândreau cu vechimea lor în mănăstire și îi disprețuiau pe mireni sau pe păcătoși. Spunea cu tărie că fără pace cu aproapele nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu și că mândria este izvorul tuturor păcatelor.

El îi învăța pe ucenici să se elibereze de patimi prin frica de Dumnezeu, care se arată în post, lacrimi, rugăciune și nevoință, îndemnându-i să se întreacă unii pe alții în smerenie, ferindu-se de judecată și invidie, pentru a ajunge la sfânta dragoste, legătura desăvârșirii.

Prorocia și ultimele zile

Înainte de năvălirea perșilor din anul 614, Sfântul Gheorghe a prorocit căderea Ierihonului și împresurarea Ierusalimului. La rugămintea ucenicilor, s-a retras pentru o vreme la Calamon, fiind cruțat de barbari și lăsat liber. Întors la Hozeva, a rămas zăvorât până la sfârșit, slujit de ucenicul său Antonie.

Simțindu-și mai dinainte mutarea la Domnul, l-a chemat pe Antonie, iar când acesta a venit, i-a rostit cu pace cuvintele: „Ieși, suflete al meu! Du-te către Domnul!”. Astfel, ajuns la culmea nepătimirii și plin de harul Duhului Sfânt, Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul și-a aflat odihna cea veșnică.

Moștenirea duhovnicească

Viața Sfântului Gheorghe Hozevitul rămâne un model luminos de ascultare, smerenie și dragoste. El continuă șirul marilor părinți ai Hozevei, alături de Ioan Hozevitul, fiind pentru Biserică un stâlp viu al rugăciunii și un dascăl al vieții în Hristos. Prin rugăciunile sale, să ne învrednicim și noi de pacea inimii și de dragostea care ne unește cu Dumnezeu și cu aproapele, spre slava Preasfintei Treimi. Amin.

Troparul Sfântului Cuvios Gheorghe Hozevitul

Glasul 8

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Gheorghe, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Gheorghe Hozevitul

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi…

Lumină prealuminoasă te-ai arătat, Sfinte Părinte Gheorghe, strălucind cu Razele cele Dumnezeieşti, pe cei ce cu credinţă te cheamă pe tine. Roagă-te pentru noi lui Hristos Mântuitorul, Care S-a arătat în Iordan şi a luminat pe cei zidiţi din pământ.