În viața Bisericii, puțini sfinți au strălucit atât de puternic prin fapta milosteniei precum Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv.
Cu adevărat se împlinește în el cuvântul Domnului: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7), versetul care a devenit temelia vieții sale și izvorul slavei pe care Dumnezeu i-a dăruit-o încă din această lume, dar și în cea viitoare.
Viața Sfântului Filaret este o mărturie despre lucrarea harului în omul care își pune încrederea nu în bogăție, nu în putere, ci în mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Crescut în credință, îmbogățit cu virtuți și încercat asemenea dreptului Iov, acest sfânt a lăsat Bisericii o comoară a faptelor bune, un model de viață care arată că milostenia este scara cea mai sigură către Împărăția cerurilor.
Originea și copilăria Sfântului Cuvios Filaret
Sfântul Cuvios Filaret s-a născut în părțile Paflagoniei, într-un sat numit Amnia, fiind de neam bun, din părinți temători de Dumnezeu: Gheorghe și Ana. Din copilărie a primit învățătura credinței celei adevărate și frica de Dumnezeu, crescând în înțelepciune și în frumusețea faptelor bune. Inima sa era încă din tinerețe înclinată spre milă și compasiune, iar părinții lui au sădit în sufletul său semințele virtuților care aveau să rodească mai târziu în chip minunat.
Ajungând la vârsta potrivită, Filaret și-a luat soție cinstită și de bun neam, pe nume Teozva. Aceasta era bogată și înzestrată cu multe daruri, aducând în casa soțului ei o avere însemnată. Dumnezeu i-a binecuvântat pe amândoi cu trei copii: pe fiul Ioan și pe fiicele Ipatia și Evantia.
Bogăția cea vremelnică și începutul milosteniei sale
Domnul l-a binecuvântat pe fericitul Filaret asemenea dreptului Iov, dăruindu-i multe bunuri pământești: turme numeroase de vite, holdeni roditoare, hambare pline și mulți slujitori în casa lui. Era unul dintre cei mai cunoscuți și cinstiți oameni din întreaga regiune, nu doar pentru averea sa, ci mai ales pentru blândețea și bunătatea lui.
Dar, văzându-i pe ceilalți necăjiți de sărăcie, Filaret nu s-a închis în bogăția sa și nici nu a căutat desfătări trecătoare. Dimpotrivă, sufletul lui s-a umplut de milă. Meditând adesea la cuvintele Scripturii, el își spunea:
„Au doară am primit eu aceste bunătăți ca să mă desfătez singur? Nu sunt ele date ca să le împart săracilor, văduvelor și străinilor, pe care Domnul nu Se va rușina a-i numi frați ai Săi? Ce folos voi avea din avere, dacă o voi ține cu zgârcenie? Oare îmi vor folosi acestea la judecată? Sau vor trece cu mine în veșnicie?”
Înțelegând că nimic nu poate lua cu sine din cele materiale, Filaret a ales să trimită „bogăție înaintea sa”, dăruind cu îmbelșugare tuturor celor care aveau nevoie. Hrănea pe cei flămânzi, adăpa pe cei însetați, îmbrăca pe cei goi și îi primea cu dragoste în casa sa pe străini. A devenit asemenea lui Avraam în primirea oaspeților și asemenea lui Iov în iubirea față de săraci.
Exemple ale milostivirii sale neobișnuite
Dragostea lui Filaret pentru cei sărmani era atât de mare încât nu păstra pentru sine nimic din ceea ce altul avea nevoie. Puterea virtuții sale se vede în gesturile sale simple, dar pline de jertfelnicie:
- Când un om a venit plângând că i-a murit boul din jug, Filaret, care ara atunci ogorul, a scos boul său și i l-a dăruit, lăsându-și lucrul neterminat.
- Când un alt om, recrutat în armată, avea nevoie de cal, i l-a dăruit pe ultimul pe care îl avea.
- Când altcineva avea nevoie de hrană, Sfântul i-a dat vițelul ultimei sale vaci. Iar când a văzut că vaca răgea după vițelul ei, i-a dăruit omului și vaca.
Prin astfel de gesturi, Filaret a ajuns sărăcit cu totul. Casa lui odinioară plină de belșug ajunsese aproape goală, iar el și familia sa nu mai aveau nici cele necesare traiului. Totuși, sfântul nu s-a tulburat, nici nu și-a pierdut nădejdea, ci se ruga neîncetat lui Dumnezeu, știind că El nu lasă pe cel drept.
Răsplata lui Dumnezeu și ridicarea familiei sale
Domnul, care vede în ascuns, nu a trecut cu vederea faptele acestui om milostiv. În vremea împărătesei Irina și a fiului său Constantin, s-a căutat o tânără de bun neam pentru a deveni soția moștenitorului tronului imperial. Trimișii împărătesei, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au găzduit în casa lui Filaret și au văzut pe nepoata lui, Maria, fiica Ipatiei.
Tânăra era frumoasă la trup și la suflet, bine crescută și cuviincioasă. Trimișii au dus-o cu cinste la Constantinopol, unde împăratul Constantin a îndrăgit-o și a luat-o de soție. Astfel, familia lui Filaret a fost adusă în capitală și cinstită cu mari onoruri, iar el însuși a fost numit consul, primind din nou bogății multe.
Dar, în loc să se mândrească, Sfântul Filaret a continuat să facă milostenie mai mult decât înainte, mulțumind lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă.
Sfaturile testamentare și mutarea sa la Domnul
Ajungând la adânci bătrâneți, la aproximativ nouăzeci de ani, Sfântul Filaret a chemat la el întreaga sa familie. Ca un patriarh luminat de har, le-a prezis celor apropiați cursul vieții lor și le-a dat sfaturi vrednice de mare pomenire:
- să nu uite niciodată iubirea de săraci;
- să cerceteze pe bolnavi și pe cei din închisori;
- să apere pe văduve și pe orfani;
- să fugă de lăcomie și de pofta lucrurilor străine;
- să nu lipsească de la slujbele Bisericii;
- și, mai presus de toate, să urmeze pilda vieții lui.
După ce i-a binecuvântat, sfântul s-a retras la Mănăstirea Rodolfia și și-a dat sufletul în pace în mâinile lui Hristos, în anul 797. La ieșirea sufletului său, fața i-a strălucit ca soarele, iar trupul său a răspândit un miros minunat de bună mireasmă, semn al sfințeniei. Moaștele lui au fost izvor de minuni pentru cei ce se apropiau cu credință.
Soția sa, Teozva, precum și copiii și nepoții lui, au continuat să trăiască cu plăcere de Dumnezeu și s-au mutat și ei la Domnul cu pace.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Filaret
Sfântul Filaret cel Milostiv rămâne pentru Biserică un model desăvârșit al faptelor milei. Viața sa ne arată că omul care își pune nădejdea în Dumnezeu nu va fi niciodată lipsit, iar milostenia, chiar dacă uneori pare o pierdere, este de fapt cea mai mare comoară.
Într-o lume stăpânită adesea de lăcomie, egoism și teamă pentru ziua de mâine, Sfântul Filaret ne dăruiește pilda unei libertăți sfinte: libertatea celui care știe că tot ce are aparține lui Dumnezeu, iar ceea ce dă se întoarce înmiit în sufletul său și în veșnicie.
Viața lui este o lumină pentru toate familiile creștine: un exemplu de credință, de răbdare în încercări, de dragoste jertfelnică și de încredere neclintită în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.