Biserica Ortodoxă pomenește pe 11 septembrie pe Sfântul Cuvios Eufrosin bucătarul, un chip luminos al smereniei și al ascultării, care prin simplitatea și curăția inimii sale s-a învrednicit să vadă și să guste din bunătățile Raiului încă din viața pământească. Deși a trăit într-o smerenie ascunsă, în bucătăria unei mănăstiri, Dumnezeu l-a descoperit lumii ca un ales al Său, arătând că adevărata înțelepciune și slavă nu se găsesc în cuvinte meșteșugite sau în neam ales, ci în inimă curată, în ascultare și în dragoste.
Originea și chemarea la viața monahală
Sfântul Eufrosin s-a născut din părinți țărani simpli, neînvățați, dar cu credință curată. Nu a avut parte de școli înalte sau de cultură aleasă, însă sufletul său era luminat de harul lui Dumnezeu și de dorința de a-I sluji Lui. Înțelegând că slava lumii acesteia este deșartă și trecătoare, a ales să intre în mănăstire, unde a primit chipul monahicesc.
În obște, nu s-a ridicat la ranguri înalte și nici nu a fost învrednicit de slujiri văzute, ci a primit o ascultare simplă, aceea de a sluji la bucătărie. Însă, tocmai în această smerită lucrare, Dumnezeu a pregătit cununa sfințeniei sale. Pentru Eufrosin, bucătăria nu era doar un loc al hranei trupești, ci un adevărat altar unde își aducea jertfa zilnică, cu rugăciune, răbdare și dragoste pentru frați.
Viața sa de ascultare și răbdare
La bucătărie, Eufrosin era disprețuit de mulți monahi, care îl socoteau simplu și lipsit de pricepere. Era adesea batjocorit, defăimat și luat în râs. Dar în loc să se tulbure sau să se mânie, primea toate acestea cu liniștea inimii și cu smerenie adâncă.
Sfântul Eufrosin știa că „Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea, zice: «Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har».” (Iacov 4,6). De aceea, defăimările nu-l răneau, ci îi deveneau prilej de răbdare și de întărire sufletească. Munca sa nu era făcută pentru oameni, ci pentru Dumnezeu, și fiecare oală ridicată, fiecare bucată de hrană pregătită devenea pentru el un prilej de a-și aduce aminte de hrana duhovnicească și de masa cerească la care nădăjduia să se așeze.
Focul cu care aprindea vatra bucătăriei îi amintea de focul dragostei dumnezeiești, iar aburul mâncărurilor se ridica spre cer ca o rugăciune neîncetată. În taina smeritei ascultări, Eufrosin se îndumnezeia, devenind un adevărat teolog nu prin cuvinte, ci prin faptele iubirii.
Vedenia minunată a preotului
În aceeași mănăstire viețuia și un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu stăruință ca Domnul să-i descopere, chiar și în chip văzut, bunătățile pregătite celor ce Îl iubesc pe El.
Într-o noapte, rugăciunile sale au fost ascultate: preotul s-a văzut pe sine în Rai, înconjurat de frumuseți negrăite, de grădini și de pomi cu roade minunate. Acolo, în mijlocul acelei desfătări cerești, l-a văzut pe nimeni altul decât pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii, cel socotit de toți simplu și lipsit de vrednicie.
Uimit, preotul l-a întrebat:
– „Frate Eufrosine, oare acesta este Raiul lui Dumnezeu?”
– „Așa este, părinte, acesta este Raiul Domnului”, i-a răspuns cu blândețe Eufrosin.
– „Dar tu cum ai ajuns aici?”
– „Pentru mare mila și bunătatea lui Dumnezeu m-am învrednicit să locuiesc aici, căci acesta este locașul celor aleși ai Domnului.”
Preotul, dorind să se încredințeze mai mult, l-a întrebat:
– „Oare poți să-mi dai și mie ceva din aceste bunătăți?”
Eufrosin a zâmbit și a zis:
– „Ia, părinte, cu darul lui Dumnezeu, ceea ce dorești.”
Atunci preotul a arătat către niște mere strălucitoare și pline de bună mireasmă. Eufrosin a cules trei dintre ele și le-a pus în rasa preotului, zicând:
– „Primește, părinte, și te îndulcește de aceste roade ale Raiului.”
În clipa aceea, clopotul mănăstirii a început să bată pentru Utrenie, iar preotul s-a trezit. Încă nedumerit, a întins mâna spre rasa sa și – minune! – a găsit acolo cele trei mere frumoase și bine mirositoare.
Minunea descoperită obștii
Cutremurat de cele văzute, preotul a mers la biserică, unde l-a întâlnit pe Eufrosin stând liniștit în strană. L-a luat deoparte și, sub jurământ, l-a întrebat dacă nu cumva fusese cu el în Rai în noaptea aceea.
Cu smerenie adâncă, Eufrosin a mărturisit:
– „Iartă-mă, părinte, dar acolo am fost, unde sunt bunătățile pregătite celor ce iubesc pe Dumnezeu. Nu eu am vrednicie, ci Domnul a binevoit să te încredințeze prin mine, smeritul și nevrednicul.”
Preotul a povestit întreaga vedenie fraților, arătându-le și merele Raiului, din care mulți bolnavi s-au vindecat gustând. Toată obștea s-a minunat de sfințenia celui pe care până atunci îl disprețuiseră.
Dar Eufrosin, temându-se de slava oamenilor, a fugit în taină din mănăstire și s-a retras într-un loc necunoscut, unde și-a sfârșit viața în anonimat. Nu a căutat lauda oamenilor, ci slava cea de la Dumnezeu, Care i-a rânduit locuința veșnică în bucuria Raiului.
Sensurile duhovnicești ale vieții Sfântului Eufrosin
Viața Sfântului Cuvios Eufrosin este o adevărată lecție de smerenie și de ascultare pentru toți creștinii.
El ne arată că:
• Sfințenia nu se dobândește prin învățătură omenească sau prin ranguri, ci prin inimă curată, smerenie și slujire în ascuns.
• Lucrarea cea mai simplă devine mare înaintea lui Dumnezeu, dacă este făcută cu dragoste și rugăciune. Bucătăria unei mănăstiri s-a transformat pentru Eufrosin într-un Rai al ascultării și al harului.
• Defăimările și ocările pot fi trepte către cer, dacă sunt primite cu răbdare și liniște.
• Dumnezeu descoperă slava Sa celor smeriți, iar printr-un bucătar neștiutor de carte a arătat că adevărata teologie este trăirea Evangheliei.
• Minunile lui Dumnezeu întăresc credința obștii, căci prin merele Raiului s-au vindecat bolnavi și s-au luminat suflete.
Sfântul Eufrosin este ocrotitorul bucătarilor și al tuturor celor care lucrează în slujiri simple și ascunse, dar care pot deveni mari înaintea lui Dumnezeu prin smerenie și rugăciune.
Cinstirea Sfântului Eufrosin în Biserică
Pomenirea Sfântului Cuvios Eufrosin se face la 11 septembrie. El este icoană vie a smereniei și a ascultării, iar pilda lui inspiră până astăzi monahii și credincioșii deopotrivă. În mănăstiri, bucătarii și cei aflați în slujiri ascunse îl au ca model și ocrotitor, cerându-i ajutorul în lucrarea lor.
Prin viața sa, Sfântul Eufrosin ne cheamă pe fiecare să transformăm locul și slujirea noastră, oricât de mică sau neînsemnată ar părea, într-un prilej de sfințire și de dobândire a Raiului.
Sfântul Cuvios Eufrosin bucătarul rămâne o mărturie vie că Dumnezeu nu caută la fața omului, nici la neam, nici la slavă, ci la inimă
În bucătăria smerită a unei mănăstiri, acest „vierme și nu om”, după cuvintele propriei smerenii, a devenit moștenitor al desfătării Raiului.
Pentru fiecare dintre noi, viața lui este o chemare de a primi cu răbdare greutățile, de a lucra cu dragoste acolo unde suntem așezați și de a nădăjdui că „Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu! ” (Luca 14,15).
Prin pilda Sfântului Eufrosin, înțelegem că adevărata slavă nu este slava oamenilor, ci bucuria de a fi împreună cu Domnul Iisus Hristos în veșnicia Raiului.