În rândul marilor luminători ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Cuvios Efrem Sirul ocupă un loc cu totul deosebit.
Numit de Sfinții Părinți „harfa Duhului Sfânt” și „dascălul pocăinței”, el a fost un om al lacrimilor, al rugăciunii neîncetate și al iubirii față de Dumnezeu și de aproapele.
Viața sa, scrierile sale și exemplul său rămân până astăzi un izvor viu de întărire duhovnicească pentru toți credincioșii.
Originea și formarea duhovnicească
Sfântul Efrem s-a născut în jurul anului 306, în cetatea Nisibe din Mesopotamia, într-o familie modestă. După unele tradiții, tatăl său era preot păgân, iar din pricina credinței sale creștine, tânărul Efrem a fost alungat din casa părintească. A fost primit și ocrotit de Sfântul Iacob, episcopul Nisibei, care l-a format în dreapta credință și în viața duhovnicească.
Încă din copilărie, Efrem a ales calea virtuții, ferindu-se de vorbirile deșarte și de tovărășiile vătămătoare. Citea neîncetat Sfintele Scripturi, iar cuvintele lui Dumnezeu îi erau mai dulci decât mierea, asemenea psalmistului. Postul, privegherea, blândețea, smerenia și necâștigarea erau nelipsite din viața sa.
Hirotonit diacon de către Sfântul Iacob, Efrem nu a dorit niciodată să urce pe treptele ierarhiei, preferând smerita slujire și nevoința ascunsă.
Viața ascetică și darul lacrimilor
După o perioadă de formare, Sfântul Efrem s-a retras în pustie, fugind de zgomotul lumii, pentru a sta în liniște înaintea lui Dumnezeu. Acolo a dus o viață aspră, luptând ziua cu foamea și noaptea cu somnul, dedicându-se rugăciunii și meditației.
Dumnezeu l-a învrednicit cu un dar rar: darul lacrimilor. Ochii săi deveniseră adevărate izvoare de plâns duhovnicesc. Plângea pentru păcatele sale și ale întregii omeniri, iar lacrimile sale erau însoțite de suspine adânci, născute din conștiința Judecății viitoare.
Prin aceste lacrimi, Sfântul Efrem s-a curățit și s-a apropiat tot mai mult de Dumnezeu, devenind un model viu de pocăință. De aceea, Biserica îl numește „Apostolul pocăinței”.
Călătoria la Edesa și întâlnirea cu femeia desfrânată
La un moment dat, urmând chemarea dumnezeiască, Sfântul Efrem a părăsit patria sa și a plecat la Edesa, dorind să se închine sfintelor moaște și să întâlnească un om îmbunătățit, de la care să învețe.
Rugându-se cu stăruință: „Doamne, învrednicește-mă să întâlnesc un om care să-mi fie de folos sufletesc”, a ajuns la porțile cetății. Acolo însă a fost întâmpinat nu de un bătrân duhovnicesc, ci de o femeie desfrânată.
Această întâlnire, rânduită de Dumnezeu, s-a transformat într-o mare lecție duhovnicească. Prin cuvintele sale pline de înțelepciune, Sfântul Efrem a adus-o pe femeie la pocăință, amintindu-i de privirea atotvăzătoare a lui Dumnezeu. Cutremurată, ea s-a lepădat de viața păcătoasă și a început o viață nouă.
O altă întâmplare asemănătoare, petrecută mai târziu, arată aceeași putere a cuvântului său: prin blândețe și discernământ, a întors o altă femeie de la păcat și a îndrumat-o spre mântuire.
Activitatea teologică și poetică
După ce perșii au cucerit Nisibe, școala siriacă s-a mutat la Edesa, unde Sfântul Efrem a devenit conducătorul ei. Aici s-a remarcat ca mare teolog, poet și apărător al dreptei credințe.
El a scris numeroase imne, comentarii biblice, predici și tratate, prin care combate ereziile și întărește credința poporului. Imnele sale erau cântate în biserici și în adunări, sub formă de dialog, fiind însoțite uneori de muzică.
Prin această lucrare, Sfântul Efrem a devenit „harfa Duhului Sfânt”, vestind adevărul prin frumusețea cuvântului.
Una dintre cele mai cunoscute rugăciuni ale sale este Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, rostită în Postul Mare:
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie)
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)
Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)
Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni:
Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)
Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)
Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)
Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…
Această rugăciune concentrează întreaga sa teologie a pocăinței și a smereniei.
Întâlnirea cu Sfântul Vasile cel Mare
O pagină luminoasă din viața Sfântului Efrem este legată de întâlnirea sa cu Sfântul Vasile cel Mare. Dorind să-l cunoască, Efrem a avut o vedenie în care Vasile apărea ca un stâlp de foc.
A mers la Cezareea, însoțit de un tălmaci, și l-a văzut pe Sfântul Vasile slujind. Prin descoperire dumnezeiască, Vasile l-a chemat pe Efrem pe nume, deși nu se cunoscuseră înainte. Această întâlnire a fost plină de har și de recunoaștere reciprocă.
Ei s-au împărtășit împreună, au vorbit despre lucrurile lui Dumnezeu și s-au întărit unul pe altul în lucrarea lor.
Smerenia și fuga de slavă
Sfântul Efrem a fost un om al smereniei desăvârșite. Când locuitorii din Edesa au dorit să-l facă episcop, el s-a prefăcut nebun, alergând pe străzi și comportându-se ciudat, pentru a evita această cinste. Astfel, oamenii l-au lăsat în pace, iar el și-a continuat viața de nevoință.
La sfârșitul vieții sale, mărturisea cu pace: „Niciodată n-am vorbit de rău pe nimeni, n-am blestemat și nu m-am certat cu cei dreptcredincioși”.
Trecerea la Domnul și moștenirea sa
Sfântul Efrem Sirul a trecut la Domnul în jurul anului 378-379, încărcat de zile și de virtuți. Biserica îl prăznuiește la data de 28 ianuarie.
Moștenirea sa este uriașă: scrierile sale continuă să miște inimile, să nască lacrimi și să trezească dorul de Dumnezeu. El ne învață că adevărata teologie se naște din rugăciune, că pocăința este poarta mântuirii și că smerenia este temelia tuturor virtuților.
Sfântul Cuvios Efrem Sirul rămâne pentru toate veacurile un model de viață creștină autentică
Prin lacrimile sale, prin cuvintele sale pline de har și prin smerenia sa, el ne arată drumul spre Hristos.
Într-o lume marcată de griji, mândrie și risipire, exemplul Sfântului Efrem ne cheamă la întoarcere, la liniște lăuntrică și la rugăciune curată. Urmându-i pilda, putem redescoperi frumusețea pocăinței și bucuria comuniunii cu Dumnezeu, spre mântuirea sufletelor noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Efrem Sirul
Glasul 8
Harul ce izvorăşte din gura ta cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei; ci, învăţându-ne cu cuvintele tale, Sfinte Părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Cuvios Efrem Sirul
Glasul 2
Căutând cele de sus…
Ceasul judecăţii pururea mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, Sfinte Părinte Efrem, ca un iubitor de linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, părinte preafericite, pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă.