Sfântul Cuvios Die

Photo of author

By Adrian Serban

Ortodoxia ne oferă necontenit chipuri luminoase de sfinți care, prin trăirea lor jertfelnică, prin lupta neîncetată cu patimile și prin dragostea față de Dumnezeu și semeni, au devenit vase alese ale Duhului Sfânt. Un astfel de stâlp al nevoinței a fost Sfântul Cuvios Die, cinstit pe data de 19 iulie, de Biserică pentru viața sa sfântă și pentru multele minuni săvârșite cu harul lui Dumnezeu.

Tinerețea și intrarea în viața monahală

Sfântul Cuvios Die s-a născut în Antiohia Siriei, o cetate renumită în epoca patristică pentru marea ei comunitate creștină. Provenind dintr-o familie de creștini evlavioși, Die a primit o educație duhovnicească aleasă și, încă din tinerețe, a fost încredințat unor părinți duhovnicești insuflați de Duhul Sfânt, care l-au călăuzit în nevoința monahală.

A ales calea pustniciei, înfruntând cu asprime atât ispitele diavolului, cât și slăbiciunile trupului. Viața lui a fost o continuă luptă cu patimile, cu somnul, cu foamea și cu propriile slăbiciuni omenești. Hrană lua rar, uneori doar la două sau trei zile, iar alteori petrecea o săptămână întreagă în post și rugăciune neîntreruptă. Prin această înfrânare, el a reușit să-și supună trupul duhului și să se apropie de starea de despătimire, devenind un locaș al harului dumnezeiesc.

Chemarea dumnezeiască spre Constantinopol

După mulți ani petrecuți în nevoință în Antiohia, Sfântului Die i s-a arătat, în vedenie, un înger al Domnului, care i-a poruncit să meargă la Constantinopol, pentru folosul multora. La început a fost cuprins de teamă, bănuind că vedenia ar putea fi o înșelare diavolească. Însă după a doua arătare, în care i s-a descoperit cu exactitate imaginea cetății imperiale, s-a încredințat că este voia lui Dumnezeu și a plecat, lăsând Antiohia în urmă.

Ajuns în Constantinopol, a cercetat împrejurimile orașului și a aflat un loc pustiu, înfricoșat, unde erau vechi morminte păgâne și unde oamenii nu îndrăzneau să se apropie din pricina nălucirilor și a puterilor întunecate. Dar Sfântul Cuviosul Die, înarmat cu semnul Sfintei Cruci și cu rugăciunea, s-a așezat în acel loc, dorind să facă din el un loc sfânt. A sălășluit acolo într-o colibă smerită, și-a continuat nevoințele și a început să se lupte direct cu diavolii, care îl chinuiau zi și noapte prin năluciri și spaimă.

Toiagul care a înverzit, semnul voii lui Dumnezeu

Pentru a se încredința că șederea sa în acel loc este după voia Domnului, Sfântul Cuvios Die a înfipt în pământ toiagul său uscat, zicând: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, de va odrăsli toiagul acesta, voi rămâne aici”. Minunea s-a împlinit, căci toiagul a început să înverzească, s-a înrădăcinat și a crescut într-un stejar falnic care a rămas acolo multe sute de ani, ca mărturie vie a sfințeniei locului.

Prin rugăciuni și prin viața sa neprihănită, Sfântul Die a alungat toate puterile întunericului din acel loc și a început să primească vizitatori, oameni care căutau un sfat, o binecuvântare sau vindecare. El nu cerea nimic pentru sine, ci dădea tot ce primea săracilor și celor în nevoie, fiind un izvor de milă și iubire creștină.

Minuni și lucrare în popor

Sfântul Cuvios Die a început să fie cunoscut pentru darul facerii de minuni: vindeca bolnavi, întărea pe cei slabi, alina durerile sufletești și trupești ale oamenilor. Prin rugăciunile sale, Dumnezeu lucra cu putere, iar mulți au aflat mântuire și luminare sufletească.

Vestirea sfințeniei sale a ajuns și la urechile împăratului Teodosie cel Tânăr, care a venit personal împreună cu Patriarhul Atticus al Constantinopolului să-l cerceteze. Impresionat de viața lui sfântă și de darurile cerești pe care le avea, împăratul a poruncit zidirea unei mănăstiri pe acel loc, iar Patriarhul l-a hirotonit preot și l-a numit egumen al noii obști monahale.

Izvorul apărut prin minune

O minune deosebită s-a petrecut în mănăstire atunci când, neavând apă, călugării l-au rugat pe sfânt să binecuvânteze săparea unei fântâni. După multe încercări zadarnice, Sfântul Cuvios Die a cerut să fie coborât în puț, iar acolo, atingând peretele de pământ cu o sapă și chemând numele Sfintei Treimi, din stâncă a izvorât apă din belșug, spre uimirea tuturor. Unul dintre lucrători, necredincios, a murmurat că este o înșelăciune și a căzut îndată în apă și a murit. Însă sfântul, cu rugăciune, l-a înviat înaintea tuturor, arătând încă o dată puterea lui Dumnezeu lucrătoare prin sfinții Săi.

Moartea și învierea sa provizorie

Ajuns la adânci bătrâneți, Sfântul Cuvios Die s-a îmbolnăvit și, simțindu-și sfârșitul aproape, a primit Sfintele Taine, și-a luat rămas bun de la frați și a rămas nemișcat, ca și cum ar fi adormit. Patriarhul Atticus și mulți clerici și mireni au venit pentru slujba de înmormântare. Dar în mod minunat, Sfântul Cuvios Die s-a ridicat din pat și a spus cu glas clar: „Dumnezeu mi-a mai dăruit cincisprezece ani de viață”. Bucuria a fost mare în rândul fraților și al credincioșilor, iar Sfântul a continuat încă o dată viața de nevoință și slujire.

Ultimii ani și mutarea la Domnul

În anii care au urmat, Sfântul Cuvios Die a sporit în lucrarea duhovnicească, slujind ca model de viață monahală, învățător al poporului și făcător de minuni. Cu puțin timp înainte de sfârșitul său, în timp ce se ruga în altar, i s-a arătat un bărbat luminos, îmbrăcat în haine preoțești, vestindu-i că a venit vremea mutării lui din această viață.

Sfântul s-a pregătit duhovnicește, și-a învățat frații pentru ultima dată, a rânduit ca trupul său să nu fie mutat în cetate, ci să fie îngropat în mănăstirea sa. După o rugăciune adâncă și după ce a dat sărutarea cea de pe urmă, și-a încredințat sufletul în mâinile Domnului.

A fost îngropat cu cinste în mănăstirea întemeiată de el, în prezența împăratului și a patriarhilor, iar pomenirea sa a rămas vie în Biserica Ortodoxă.

Moștenirea Sfântului Cuvios Die

Sfântul Cuvios Die este un model desăvârșit de asceză, răbdare și slujire. Viața sa ne arată că prin luptă cu patimile și prin deschiderea inimii către Dumnezeu, omul poate deveni vas al harului dumnezeiesc. Minunile pe care le-a săvârșit și viața sa îngerească sunt o mărturie a lucrării Duhului Sfânt în cei ce se sfințesc prin jertfă.

Astăzi, Biserica îl pomenește cu evlavie și recunoștință pe Sfântul Cuvios Die, rugându-se ca prin mijlocirea lui să dobândim și noi darul pocăinței, al curățirii și al unirii cu Domnul Iisus Hristos, în viața aceasta și în cea veșnică. Amin.

Cântare de laudă la Sfântul Cuvios Die

Din pruncie și până la sfârșit
Dia cutremuratu-s-a
de milostivirea lui Dumnezeu

Ca și de o taină,
De milostivirea Lui și de a Lui dreptate.

Ziua și noaptea el gândurile
la Dumnezeu și-a suit,
La cereasca lumină și
la cărările cele drepte.

El duhurile viclenirii le-a gonit,
și pe cele din patimi.

A omului viață pe pământ, ce este?
O mlaștină murdară
Din care cerul nu se vede nicicum.

Putea-se-va oare aceasta limpezi,
Și prin ea să se vadă tăria?

„Cu adevărat se va putea,” zice Cuviosul,
de merge-vom pe a Sfinților cale,
de vom lua într-ajutor
Crucea lui Hristos, Mântuitorul.

Putea-vom cu siguranță,
De Crucea în inimi o vom ține,
în mijlocul ființei noastre,
De ne vom țintui pe ea
Ale noastre cugete toate.

Atunci vom vedea pe Dumnezeu
Și mlaștina apă limpede se va face,
Și taine multe, până atunci ascunse,
Cu ochii noștri vom vedea.

Condacul Sfântului Cuvios Die

Glasul 2

Cele de sus căutând…

Întrarmându-te dumnezeieşte cu curăţirea sufletului şi ţinând în mână ca o suliţă rugăciunea cea neîncetată, cu tărie ai tăiat taberele demonilor, Sfinte Preacuvioase Die, părintele nostru, făcătorule de minuni, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.

Troparul Sfântului Cuvios Die

Glasul 1

Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Die; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Sfinte Cuvioase Die, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!