În istoria recentă a Bisericii Ortodoxe, Sfântul Cuvios Arsenie din Paros strălucește ca un model de viețuire duhovnicească, de statornicie în credință și de slujire jertfelnică.
Viața sa, marcată de ascultare, smerenie și rugăciune neîncetată, rămâne un izvor de întărire pentru monahi și mireni deopotrivă.
Nașterea și copilăria
Sfântul Arsenie s-a născut la 31 ianuarie 1800, în Ioánnina, în regiunea Epirului, din părinți ortodocși evlavioși. La Sfântul Botez a primit numele de Athanasie. Încă din copilărie a fost încercat de greutăți, rămânând orfan de mic. Lipsit de sprijinul părinților, Dumnezeu i-a rânduit însă povățuitori duhovnicești care aveau să-i călăuzească pașii.
La vârsta de nouă ani, Athanasie a plecat în Kydonía, în Asia Mică, unde a fost primit la școala ieromonahului Grigorie Saráfis. Aici s-a remarcat prin smerenie, ascultare și dragoste de învățătură. În cei cinci ani petrecuți la școală, i-a întrecut pe ceilalți elevi atât prin cunoștințe, cât și prin virtuți.
Ucenicia lângă părintele Daniil
Într-o zi, la școală a venit ghéronda Daniil din Zagorá, Thessalia, pentru a-i spovedi pe elevi. Întâlnirea cu acest mare duhovnic avea să-i schimbe viața. Athanasie a devenit ucenicul său, rămânând lângă el până la adormirea sa.
Când părintele Daniil a hotărât să meargă la Sfântul Munte Athos pentru liniștire și nevoință, Athanasie l-a rugat cu stăruință să-l ia cu el. Dorința lui arzătoare era să se dăruiască Domnului Iisus Hristos prin viața monahală, în Grădina Maicii Domnului.
Formarea monahală în Sfântul Munte Athos
În Sfântul Munte Athos, părintele Daniil l-a inițiat pe ucenicul său în „arta artelor și știința științelor”, adică viața duhovnicească. Sub îndrumarea sa, Athanasie a învățat taina rugăciunii, a răbdării și a lepădării de sine.
După un timp, a fost tuns în monahism, iar bătrânul său i-a dat trei îndrumări fundamentale:
- să-și taie voia proprie,
- să dobândească smerenia,
- să practice ascultarea desăvârșită.
„Dacă îți tai voia ta, dacă ești smerit și dacă faci ascultare, Dumnezeu te va proslăvi”, îi spunea părintele Daniil.
După o perioadă de încercare, a primit schima cea mare, primind numele de Arsenie. Timp de șase ani a viețuit în Sfântul Munte Athos alături de starețul său, sporind în rugăciune și nevoință.
Conflictul colivazilor și plecarea din Sfântul Munte Athos
În acea vreme, Sfântul Munte Athos era tulburat de conflictul colivazilor, care apărau respectarea tradiției patristice, împărtășirea deasă și rugăciunea lui Iisus. Printre marii lor reprezentanți se numărau Sfântul Macarie Notara și Sfântul Nicodim Aghioritul.
Părintele Daniil și Sfântul Arsenie au fost acuzați pe nedrept pentru practicarea deasă a Sfintei Împărtășanii. Din cauza tulburărilor și a neînțelegerilor, au fost nevoiți să părăsească Sfântul Munte Athosul.
Mesajul colivazilor s-a răspândit în insulele din Marea Egee, iar duhul lor de întoarcere la tradiția patristică a rodit din belșug în viața Bisericii.
Activitatea misionară și pedagogică
La începutul anului 1821, cei doi au poposit pentru scurt timp la Mănăstirea Pentélis, apoi au pornit spre Insulele Ciclade. În cele din urmă, s-au stabilit pe insula Folégandros.
Aici, datorită culturii și virtuții sale, Sfântul Arsenie a fost rugat să devină dascălul copiilor. Cu binecuvântarea părintelui Daniil, a fost hirotonit diacon, iar apoi numit profesor.
Între anii 1829 și 1840, a predat cu dăruire, formând nu doar mințile, ci și sufletele elevilor. Îi învăța să fie buni creștini, oameni morali și iubitori de adevăr.
Stabilirea în Paros și slujirea preoțească
După moartea părintelui Daniil în anul 1837, Sfântul Cuvios Arsenie, din ascultare, a plecat spre Sfântul Munte Athos cu intenția de a duce moaștele bătrânului său. Pe drum s-a oprit în Paros, la Mănăstirea Sfântului Gheorghe.
Starețul Elias Georgiadis i-a spus că voia lui Dumnezeu este să rămână acolo. Această hotărâre s-a dovedit providențială, deoarece Sfântul Munte Athos era atunci ocupat de trupele turcești.
Sfântul Cuvios Arsenie a devenit frate al mănăstirii, a fost hirotonit preot și numit stareț. A împodobit obștea cu pildă vie de nevoință, blândețe și iubire.
Viața de rugăciune și darurile duhovnicești
După hirotonie, la vârsta de 47 de ani, și-a intensificat nevoințele. Studia zilnic Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți. A dobândit rugăciunea inimii și darul lacrimilor.
Urmând pilda Sfântului Arsenie cel Mare, a ajuns la o mare curăție sufletească. Dumnezeu i-a dăruit discernământ duhovnicesc, iar vestea despre sfințenia sa s-a răspândit în toată Grecia.
Monahi și mireni veneau să se spovedească, să ceară sfat și mângâiere. El primea pe toți cu dragoste, răbdare și smerenie.
Pregătirea pentru trecerea la Domnul
Cu o lună înainte de adormirea sa, Sfântul și-a prevăzut sfârșitul. La sărbătoarea Sfântului Vasile le-a spus ucenicilor că se apropie plecarea sa.
De Bobotează, cu mare osteneală, a slujit ultima Sfântă Liturghie. După slujbă a mărturisit că aceasta fusese ultima.
În ziua de 31 ianuarie 1877, după ce s-a împărtășit pentru ultima dată, și-a dat sufletul în mâinile Domnului Iisus Hristos, în Mănăstirea Schimbării la Față din Paros. Timp de trei zile, credincioșii au venit să-i sărute trupul, cu lacrimi și recunoștință.
Cinstirea și moștenirea duhovnicească
Sfântul Cuvios Arsenie din Paros a fost canonizat în anul 1967 de Patriarhia de Constantinopol. Pomenirea sa se face la 31 ianuarie și la 18 august, ziua aflării moaștelor.
Cinstitele sale moaște se află în biserica mare a Mănăstirii Schimbării la Față din Paros, iar o parte se păstrează la Mănăstirea Dionisiu din Athos.
Viața sa rămâne o mărturie vie a puterii ascultării, a rugăciunii și a smereniei. Sfântul Arsenie ne învață că adevărata sfințenie se dobândește prin lepădare de sine, credință neclintită și iubire față de Dumnezeu și aproapele.
Prin rugăciunile sale, să ne întărească și pe noi în lupta duhovnicească, ca să urmăm calea mântuirii și să ne facem vrednici de Împărăția Cerurilor.