Sfântul Cuvios Antonie de la Lavra Pecerska este considerat pe bună dreptate întemeietorul monahismului în Rusia și unul dintre cei mai mari sfinți ai Ortodoxiei răsăritene. Viețuirea sa ascetică, darurile duhovnicești și lucrarea de propovăduire au fost temelii sfinte pe care s-a zidit o viață duhovnicească ce a rodit peste veacuri în întinsul ținut al Rusiei. Prin el, binecuvântarea Sfântului Munte Athos a ajuns pe pământ slav, dând naștere unei tradiții monahale vii și puternice.
Nașterea și chemarea spre viața monahală
Sfântul Antonie s-a născut în anul 983 în orășelul Liubech din eparhia Cernigovului, în vremea domniei binecredinciosului voievod Vladimir Sviatoslavici, cel care a adus creștinismul poporului rus. Încă din copilărie, tânărul Antonie a avut o frică adâncă de Dumnezeu și o dorință arzătoare de a-și închina viața Domnului Iisus Hristos. Chemarea sa către monahism s-a manifestat devreme și cu putere, determinându-l să părăsească patria și să meargă în Imperiul Bizantin, căutând o viețuire după rânduiala sfinților părinți.
Ajungând la Constantinopol, nu s-a oprit aici, ci a mers mai departe, în Sfântul Munte Athos, patria vieții ascetice ortodoxe. Acolo, după ce a cercetat mai multe mănăstiri și a văzut trăirea îngerească a monahilor, a cerut să fie primit în obștea unei mănăstiri, fiind tuns în monahism de egumenul Teoctist. Acesta l-a inițiat în asceză, în rugăciunea curată și în desăvârșita supunere, remarcând dintru început râvna și smerenia lui Antonie. Timp de ani de zile, cuviosul a viețuit în Sfântul Munte Athos, ajungând el însuși model de nevoință pentru frații de acolo.
Întoarcerea în Rusia și începutul lucrării duhovnicești
După o vreme, egumenul Teoctist a avut o descoperire de la Dumnezeu și i-a spus lui Antonie: „Este voia lui Dumnezeu, fiule, să pleci în Rusia ca să transmiți binecuvântarea Sfântului Munte Athos și să aduci lui Dumnezeu mulțime de mântuiți, să se înmulțească și acolo sămânța duhovnicească.” Antonie a primit cu smerenie această trimitere, ca din mâna lui Dumnezeu, și s-a întors în ținuturile natale.
Ajuns la Kiev, capitala de atunci a Rusiei, a cercetat mănăstirile deja întemeiate de grecii veniți odată cu mitropolitul Mihail. Însă, acestea nu urmau pe deplin viața de obște și rigorile aghiorite, fapt care l-a îndemnat pe cuvios să caute un loc mai potrivit pentru nevoința sa. După multe căutări, a aflat o peșteră în dealul Berestovului, săpată de nemți, unde s-a așezat în post, rugăciune și priveghere. Aceasta a fost începutul marii Lavre a Peșterilor din Kiev (Pecerska).
Al doilea drum la Sfântul Munte Athos și întărirea lucrării
După moartea voievodului Vladimir și venirea la putere a răucredinciosului Sviatopolc, care a pricinuit moartea sfinților mucenici Boris și Gleb, Sfântul Cuvios Antonie s-a retras din nou în Sfântul Munte Athos, căutând pace și sfat. Acolo, însă, egumenul, primind din nou vestire de la Dumnezeu, l-a trimis înapoi în Rusia, spunând: „Du-te iarăși în Rusia și acolo va fi asupra ta binecuvântarea Sfântului Munte Athos, fiindcă de la tine vor ieși mulți monahi.”
Ascultător, Sfântul Cuvios Antonie s-a întors și s-a așezat din nou în peștera sa de lângă Kiev. Acolo, rugăciunea sa era neîncetată, iar viața lui, plină de smerenie și osteneli, a început să atragă suflete dornice de viață duhovnicească. Printre cei care au venit la el s-a aflat și preotul Ilarion, viitor mitropolit al Kievului, care viețuia pustnicește în apropiere. Tot atunci, a fost tuns în monahism și Varlaam, care va deveni primul egumen al noii obști.
Nașterea Lavrei Pecerska
În jurul Sfântului Cuvios Antonie s-a strâns treptat o obște tot mai numeroasă. El însă, în smerenia sa, nu a dorit să fie egumen, ci a rânduit pe Varlaam ca întâistătător, iar mai târziu pe Teodosie. Cuviosul însuși s-a retras în singurătatea peșterii sale, continuând nevoința tăcută. Mănăstirea s-a dezvoltat repede, întemeindu-se după modelul athonit: viață de obște, ascultare, rugăciune și muncă.
Pe măsură ce obștea creștea, mănăstirea a devenit o adevărată școală duhovnicească a Rusiei, un focar de sfințenie și lumină. Însuși Antonie a binecuvântat ridicarea bisericii și dezvoltarea mănăstirii, zicând: „Binecuvântat este Dumnezeu în toate, fie dar cu voi rugăciunea Născătoarei de Dumnezeu și a tuturor Sfinților din Sfântul Munte Athos.” Mănăstirea a fost închinată Maicii Domnului, devenind maica întregului monahism rusesc.
Darurile și sfârșitul Sfântului Cuvios Antonie
Sfântul Cuvios Antonie a fost bineplăcut lui Dumnezeu și s-a învrednicit de daruri duhovnicești mari: înainte-vedere, vindecarea bolnavilor, înțelepciune și povățuire. Prin smerenie, a biruit toate ispitele diavolului și ale lumii, rămânând neclintit în hotărârea sa de a sluji numai lui Dumnezeu.
A cunoscut mai dinainte ziua adormirii sale și, la vârsta de nouăzeci de ani, s-a mutat la Domnul în anul 1073, în peștera nevoințelor sale. Moaștele sale nu au fost aflate, ceea ce este interpretat ca un semn al smereniei lui desăvârșite și al înălțimii duhovnicești pe care a atins-o.
Moștenirea Sfântului Cuvios Antonie
Lucrarea începută de Sfântul Cuvios Antonie a rodit neîncetat. Ucenicii săi s-au răspândit în toată Rusia, întemeind mănăstiri, povățuind credincioși, semănând în inimile oamenilor dorul de Dumnezeu. Lavra Pecerska a devenit izvor de lumină duhovnicească, adăpostind sfinți, nevoitori, cărturari și mărturisitori.
Viața sa a fost scrisă de ucenicul său, Sfântul Nestor Cronicarul, iar canonul de cinstire a fost compus de ieromonahul Nikon. Pomenirea Sfântului Cuvios Antonie se face la data de 10 iulie, zi în care credincioșii se închină cu evlavie celui care a dus binecuvântarea Athosului în ținuturile slave.
Sfântul Cuvios Antonie de la Lavra Pecerska este una dintre cele mai mari personalități duhovnicești ale lumii ortodoxe
Viața lui, închinată cu totul lui Dumnezeu, a fost o punte între tradiția ascetică a Sfântului Munte și renașterea duhovnicească a Rusiei. Prin smerenie, tăcere, nevoință și iubire, a devenit părintele unei întregi națiuni duhovnicești.
El rămâne pildă vie pentru toți cei care caută să urmeze Domnului Iisus Hristos pe calea cea strâmtă și plină de lumină a nevoinței monahale. Rugăciunile lui să ne însoțească și pe noi, cei care dorim să păstrăm credința vie, curată și lucrătoare în inimile noastre.
Condacul Sfântului Cuvios Antonie de la Lavra Pecerska
Glasul 8
Podobie: Apărătoarei Doamne…
Supunându-te din tinerețe preaiubitului Dumnezeu mai vârtos decât toți, cuvioase, Aceluia din tot sufletul cu dragoste I-ai urmat. Și cele stricăcioase ale lumii întru nimic socotindu-le, în pământ peșteră ți-ai făcut și într-însa împotriva meșteșugurilor nevăzutului vrăjmaș bine te-ai nevoit. Ca niște raze luminoase ale soarelui toate marginile pământului ai strălucit, de unde, veselindu-ne, ai trecut la cămara cea cerească. Și acum cu îngerii înaintea scaunului Stăpânului stând, adu-ți aminte de noi, cei ce cinstim pomenirea ta, ca să strigăm ție: „Bucură -te, Antonie, părintele nostru!”
Troparul Sfântului Cuvios Antonie de la Lavra Pecerska
Glasul 4
De tulburările lumești fugind și lepădându-te de lumea cea amăgitoare, evanghelicește lui Hristos ai urmat, și viață asemenea cu a îngerilor viețuind, la limanul cel lin al Sfântului Munte al Athonului ai ajuns, de unde, cu blagoslovenia părinților, în muntele Kievului mergând și acolo cu iubirea de osteneală viața săvârșindu-ți, patria ta o ai luminat și mulțimii călugărilor calea care duce către cereasca împărăție ai arătat. Roagă-L pe Hristos Dumnezeu, Calea cea neabătută, să mântuiască sufletele noastre.