Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos este unul dintre cei mai deosebiți și mai tainici sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Viața lui, plină de paradoxuri, ascunde în spatele nebuniei arătate lumii, o înțelepciune dumnezeiască și o nevoință aspră.
Deși părea nebun în ochii oamenilor, în realitate era un ales al lui Dumnezeu, căruia i s-au descoperit taine cerești și vedenii de mare însemnătate pentru istoria mântuirii. El este strâns legat de minunata vedenie a Acoperământului Maicii Domnului, prăznuită în Biserică la 1 octombrie, când a văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu rugându-se și acoperind poporul cu cinstitul ei omofor.
Viața sa este o lecție vie despre smerenie, despre renunțarea la slavă deșartă și despre puterea de a-L urma pe Hristos „nebunește”, adică fără compromisuri cu lumea, dar înțelept în Duhul Sfânt.
Tinerețea și începutul nevoinței
Sfântul Andrei era de neam slav și, fiind luat rob în timpul unor tulburări, a fost cumpărat de un bărbat bogat din Constantinopol, pe nume Teognost, pe vremea împăratului Leon cel Înțelept (886–912), fiul împăratului Vasile Macedoneanul.
Andrei era un tânăr frumos, înzestrat cu bună-cuviință și minte luminată. Stăpânul său l-a îndrăgit și l-a pus să slujească aproape de el, încredințându-l totodată învățăturii Sfintelor Scripturi. Tânărul a învățat repede cuvântul lui Dumnezeu, citea cu dragoste la biserică și se ruga cu râvnă. În această perioadă, Dumnezeu i-a rânduit o vedenie înfricoșătoare, care avea să-i schimbe pentru totdeauna viața.
Într-o noapte, pe când se ruga, diavolul a încercat să-l tulbure, bătând cu putere în ușă. Înfricoșat, Andrei s-a aruncat pe pat și s-a acoperit cu o piele, iar satana, văzând slăbiciunea lui, s-a bucurat. Totuși, în vis, tânărul a primit de la Dumnezeu descoperirea unei lupte duhovnicești: i s-a arătat un negru înfricoșător, căpetenie a duhurilor rele, și un tânăr luminos coborât din cer, purtând trei cununi neprețuite. Acesta l-a îndemnat pe Andrei să se lupte cu vrăjmașul pentru a primi cununile cerești.
Această vedenie i-a sădit în suflet hotărârea de a urma lui Hristos cu toată inima, lepădând slava și desfătările lumii.
Nebunia pentru Domnul Iisus Hristos
Într-o zi, mergând la fântână să aducă apă pentru stăpânul său, Andrei și-a rupt hainele în fâșii cu un cuțit, prefăcându-se nebun în fața oamenilor. Această „nebunie” nu era altceva decât o armă duhovnicească: prin ea se smerea înaintea lumii, fugea de slava omenească și se păzea de mândrie.
Stăpânul său, Teognost, întristat de această schimbare, l-a dus la Biserica Sfintei Anastasia pentru a i se citi rugăciuni de izbăvire. Dar Andrei nu s-a vindecat de „nebunia” lui, pentru că ea nu era o boală, ci o nevoință asumată. În cele din urmă, stăpânul l-a lăsat liber, socotindu-l lipsit de minte.
Din acel moment, Andrei a început să cutreiere străzile Constantinopolului aproape gol, suferind frigul, foamea și ocările. Ziua se purta ca un nebun, iar noaptea se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu. Împărțea tot ce primea săracilor și adesea îi mustra cu vorbe aspre, ca să nu fie lăudat de oameni pentru milostenia sa.
Astfel, prin smerenie și ascundere, harul lui Dumnezeu s-a revărsat peste el și a primit darul vederii înainte, al descoperirii tainelor ascunse și al alungării duhurilor necurate.
Vedenii și descoperiri dumnezeiești
Sfântul Andrei a fost învrednicit să vadă taine cerești pe care „ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit”.
El a fost răpit cu duhul la cer și a văzut frumusețile Raiului și slava Domnului pe Tron, împreună cu sfinții și îngerii. A primit cuvinte dumnezeiești, care nu pot fi grăite de limbă omenească.
De asemenea, prin darul lui, a văzut adesea păcatele ascunse ale oamenilor și patimile lor. O vedenie cutremurătoare relatează întâlnirea sa cu un monah vestit pentru sfințenia lui, dar care în taină era robit de iubirea de arginți. Andrei a văzut în jurul gâtului acestuia un șarpe cumplit, simbol al patimii, și l-a mustrat cu asprime, chemându-l la pocăință. Cuvintele lui l-au eliberat pe monah din mrejele demonului și i-au deschis ochii duhovnicești, astfel încât acesta și-a împărțit întreaga avere săracilor și a devenit cu adevărat plăcut lui Dumnezeu.
Astfel de întâmplări arată cum „nebunul pentru Hristos” era, în realitate, un mare luminător, purtător de daruri și părtaș la vederea tainelor dumnezeiești.
Vedenia Acoperământului Maicii Domnului
Cea mai cunoscută descoperire dumnezeiască a Sfântului Andrei a avut loc în Biserica din Vlaherne, unde se păstra cinstitul acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu.
Într-o noapte, pe când se ruga împreună cu ucenicul său, Epifanie, a văzut-o pe Maica Domnului stând în văzduh, înconjurată de mulțime de sfinți și îngeri. Preacurata se ruga cu lacrimi pentru popor și, întinzându-și omoforul, acoperea credincioșii din biserică.
Această vedenie a fost primită de Biserică drept mărturie a ocrotirii permanente a Maicii Domnului asupra creștinilor. Din acel moment, s-a instituit sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, prăznuită la 1 octombrie, sărbătoare de mare bucurie și nădejde pentru toți credincioșii.
Săvârșirea și moștenirea duhovnicească
Sfântul Andrei a viețuit până la vârsta de 66 de ani, în nevoință aspră și nebunie pentru Hristos, trecând la Domnul în jurul anului 911. A rămas în amintirea Bisericii ca un chip al smereniei desăvârșite și al curajului de a înfrunta batjocura lumii pentru dragostea lui Hristos.
Viața sa arată că adevărata înțelepciune nu se măsoară cu mintea lumească, ci cu puterea lui Dumnezeu, care se descoperă celor smeriți.
Sfântul Cuvios Andrei cel nebun pentru Hristos rămâne o pildă unică de curaj duhovnicesc, de lepădare de lume și de căutare a Împărăției lui Dumnezeu
În nebunia lui se ascundea cea mai mare înțelepciune, aceea de a plăcea numai lui Hristos, neținând seama de părerile oamenilor.
El ne cheamă pe fiecare la o credință vie, smerită și puternică, la curajul de a-L mărturisi pe Hristos chiar și atunci când lumea ne socotește „nebuni”. Prin rugăciunile lui, să dobândim și noi cununa cea neveștejită a vieții veșnice.
Condac (Glasul al 4-lea)
Din propria ta voință te-ai făcut un Nebun, o Andree Și în întregime ai urât ispitele acestei lumi Și ți-ai înăbușit gândurile cărnii prin foame și sete, Prin arșiță și frig amarnic. Niciodată apărându-te de asprimea vremii tu te-ai curățat pe tine însuți cum se curăță aurul în topitoare.
Tropar (glasul al 4-lea)
Ai ales nebunia de dragul lui Hristos Și te-ai arătat nebun. Ai perseverat cu stăruința ta în mijlocul tulburărilor, Iar Hristos te-a primit în Rai. Mijlocește pe lângă El, O Andrei pentru cei care te cinstesc.