Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la data de 26 noiembrie pe Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul, unul dintre marii asceți ai lumii creștine, un „înger în trup” care a luminat vreme de peste o sută de ani cu puterea credinței, cu nevoința cea peste fire și cu darurile duhovnicești pe care le-a primit de la Dumnezeu.
Nașterea minunată și semnele alegerii dumnezeiești
Sfântul Alipie s-a născut în cetatea Adrianopole din Paflagonia, în timpul împăratului Heraclie (610–641). Încă din pântecele maicii sale Dumnezeu l-a ales pentru o viață sfântă, lucru vestit prin semne cerești. Maica lui, fiind însărcinată, a avut o vedenie: ținea în brațe un miel foarte frumos, având în coarne două făclii aprinse care ardeau luminos. Această vedenie a arătat mai dinainte lumina faptelor bune ale pruncului și lucrarea lui duhovnicească ce avea să lumineze lumea.
La nașterea lui, o lumină puternică, de natură cerească, a umplut casa, uimindu-i pe toți cei de față. Curând după aceea, mama lui a mai avut o vedenie: tot poporul cetății părea că se adunase în casa ei, înconjurând pruncul cu psalmi și cântări. Păstrând toate acestea în inima sa, ea se întreba mereu cu cutremur: „Ce are să fie copilul acesta?”
Rămasă văduvă la scurt timp după naștere, mama cuviosului a dus o viață curată, în văduvie, post și rugăciune, dându-se pe sine și pe fiul ei în grija lui Dumnezeu, Care este „Părinte al orfanilor și al văduvelor”. Când Alipie a fost înțărcat, l-a adus în biserică și l-a încredințat episcopului Teodor. Acesta, cunoscând cu duhul darul dumnezeiesc ce era în copil, l-a primit cu dragoste și l-a crescut în învățătura Scripturilor.
Tinerețea și chemarea slujirii
Crescând, Alipie sporea în înțelepciune și bunătate, făcându-se iubit de toți pentru blândețea și smerenia sa. Viața lui era curată, împodobită cu frica lui Dumnezeu și cu înțelepciune mai presus de vârsta sa. Pentru aceasta episcopul l-a numit econom al bisericii, apoi l-a hirotonit diacon. Ca diacon, Alipie slujea lui Dumnezeu cu o evlavie exemplară, fiind un model pentru clerici și credincioși.
Dar în inima lui ardea dorința unei vieți de liniște și rugăciune neîncetată. Voia să urmeze pilda marilor părinți pustnici ai Răsăritului. A mărturisit această dorință mamei sale, care însăși trăia asemenea proorociței Ana, aproape neîndepărtându-se de biserică și slujind Domnului cu post și rugăciune. Ea a primit cu pace gândul fiului ei și, binecuvântându-l, l-a lăsat să plece.
Cu tărie în suflet și cu inima arzând de dorul lui Dumnezeu, Alipie a părăsit cetatea fără să știe cineva, afară de mama sa. Episcopul, aflând târziu de plecare, l-a căutat cu stăruință și, după multe zile, l-a găsit în Evhaita, în timpul praznicului Sfântului Mucenic Teodor. Deși Alipie dorea să rămână în pustnicie, episcopul l-a adus înapoi, rugându-l și poruncindu-i, căci lipsa unui astfel de slujitor îi întrista pe toți.
Începutul vieții pustnicești și biruința asupra demonilor
După o vreme, cu binecuvântare, Sfântul Alipie s-a retras nu departe de Adrianopole, într-un vechi cimitir elinesc, un loc pe care oamenii îl ocoleau din pricina arătărilor demonice înfricoșătoare. Acolo, neînfricat și întărit de Hristos, el a ridicat o Sfântă Cruce, izgonind puterea întunericului. A zidit apoi o biserică în cinstea Sfintei Mucenițe Eufimia, care i se arătase în vis, întărindu-l.
Lângă biserică a ridicat un stâlp înalt și s-a suit pe el, dorind să urmeze întru toate pe Sfântul Simeon Stâlpnicul. Aceasta avea să fie lucrarea vieții lui: nevoința pe stâlp, în post, rugăciune și răbdare mai presus de fire.
Demonii au pornit împotriva lui cu o urgie neobișnuită: arătări înfricoșătoare, zgomote, ispite, lovituri cu pietre, batjocuri și gânduri smintitoare. Însă Alipie îi biruia pe toți cu semnul Sfintei Cruci și cu chemarea Numelui lui Hristos. În cele din urmă, diavolii au fugit rușinați, neputând să clatine credința stâlpnicului.
Anii de nevoință și lucrarea minunată
Sfântul Alipie a rămas pe stâlp cincizeci și trei de ani, îndurând arșița verii, gerul iernii, ploaia, vânturile și toate necazurile firii. A fost mucenic prin răbdare nu un an, ci mai bine de o jumătate de secol, ca și cum ar fi fost răstignit pe cruce.
Atât de mare era harul care se pogorâse asupra lui, încât trupul lui strălucea uneori cu o lumină neobișnuită, ca un soare ceresc. Mulți au văzut un stâlp de lumină ridicându-se de la locul unde se nevoia, semn al sfințeniei și al rugăciunii sale neîncetate.
Oamenii veneau din toate părțile să-l vadă, să asculte cuvânt de învățătură, să se tămăduiască de boli și să primească mângâiere sufletească. Harul lui Dumnezeu lucra cu putere prin sfânt, iar minunile nu conteneau.
Din râvna lui, lângă stâlp s-au ridicat două mănăstiri: una de bărbați și una de femei. În cea de femei au intrat mama și sora lui, urmându-i viața înfrânată. Sfântul Alipie păstorea amândouă obștile de pe stâlp, prin sfat și prin pilda vieții sale.
Ultimii ani: nevoința durerii și trecerea la Domnul
După mulți ani de nevoință, sfântul a căpătat o rană la un picior, care l-a făcut să nu se mai poată sprijini decât pe o parte. Timp de treisprezece ani, asemenea dreptului Iov, a răbdat această suferință, neclintit și răbdător, sprijinit numai de stâlp. Chiar și în această neputință, harul lui Dumnezeu lucra prin el, iar oamenii se foloseau din rugăciunile și sfaturile sale.
La vârsta de o sută de ani, Sfântul Alipie și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la anul 640, după o viață care a fost lumină celor din jur și biruință împotriva întunericului.
Moștenirea duhovnicească
Sfântul Alipie Stâlpnicul a rămas în conștiința Bisericii ca un mare nevoitor, un stâlp al răbdării și al rugăciunii. Viața lui este o chemare pentru toți creștinii de a pune credința și dragostea față de Hristos mai presus de toate încercările și greutățile vieții.
Capul său cinstit se păstrează astăzi la Mănăstirea Kutlumuș din Sfântul Munte Athos, ca o binecuvântare și o mărturie a harului cu care Dumnezeu l-a învrednicit.
Condacul Sfântului Cuvios Alipie Stâlpnicul
Glasul 8
Ca o pârgă a firii…
Ca un temei al faptelor bune şi împodobire a sihaştrilor, Biserica te măreşte pe tine astăzi şi te laudă, Sfinte Alipie. Cu rugăciunile tale, dă celor ce cinstesc din dragoste vitejiile şi luptele tale, scăpare din cumplite greşeli, ca cel ce eşti cu numele neîntristării numit.
Troparul Sfântului Cuvios Alipie Stâlpnicul
Glasul 1
Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinţilor celor mai dinainte, cuvioase, Sfântului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite şi vieţii celor fără de trup, fiind în trup, Sfinte Alipie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.