Sfântul Cuvios Acachie, pomenit în tradiția Bisericii drept unul dintre cei mai luminați nevoitori ai ascultării, strălucește în rândul sfinților ca un model viu de răbdare, smerenie și statornicie în împlinirea voii lui Dumnezeu.
Viața sa este relatată cu mare evlavie de Sfântul Ioan Scărarul în lucrarea „Scara”, în cuvântul al patrulea, cel dedicat ascultării, unde este adus ca un exemplu rar întâlnit de supunere și jertfelnicie duhovnicească.
Tinerețea și chemarea lui Dumnezeu
Din fragedă vârstă, Acachie s-a lepădat cu toată inima de cele lumești și a alergat către Dumnezeu, intrând într-o mănăstire din Asia. Smerenia și simplitatea sa au fost remarcate încă de la început, iar tânărul monah, deși lipsit de învățătură lumească, era înțelept în cele duhovnicești și dornic să se nevoiască. Pentru el, viața monahală era calea spre desăvârșire, iar ascultarea, temelia pe care se clădește orice lucrare bineplăcută lui Dumnezeu.
După intrarea în monahism, Acachie a primit chipul îngeresc, îmbrăcând haina smereniei și pregătindu-se pentru nevoințele cele mari. În mănăstirea în care viețuia se afla însă un bătrân trândav și foarte mânios, despre care Sfântul Ioan Scărarul spune că nu se știe cum a ajuns să-l ia ca ucenic pe Acachie, cel „de un nume cu nerăutatea”.
Pătimirile pentru ascultare
Sub povățuirea acestui bătrân nemilostiv, cuviosul Acachie s-a supus unor încercări de neimaginat. Bătrânul îl ocăra neîncetat, îl necinstirea în felurite chipuri, iar pe deasupra îl bătea cu cruzime, cauzându-i răni trupești și dureri greu de purtat. Însă Acachie răbda toate acestea cu inimă liniștită, fără cârtire, primind suferințele ca pe o cale de mântuire.
De multe ori un alt stareț din mănăstire, văzând cum ucenicul îndură asemenea chinuri, îl întreba cu milă: „Ce este, frate Acachie? Cum te afli astăzi? Ai dobândit vreo cunună?” Iar Acachie, cu desăvârșită simplitate și sinceritate, îi arăta uneori ochiul învinețit, alteori grumazul sau capul rănit. Pentru el, toate acestea erau semne ale lucrării duhovnicești, iar fața sa lumina de pacea celui care împlinește voia lui Dumnezeu.
Starețul, cunoscând că răbdarea lui nu era fără minte, îl încuraja spunând: „Bine, bine, frate, rabdă cu bucurie și te vei folosi.” În aceste cuvinte era ascunsă taina dobândirii virtuților, fiindcă ascultarea făcută cu smerenie aduce în suflet harul dumnezeiesc, care îl întărește și îl luminează.
Nouă ani de nevoințe neîntrerupte
Ceea ce pentru oameni pare de neconceput, o asemenea supunere sub un povățuitor aspru și neînduplecat, a fost pentru Acachie vreme de nouă ani o nevoință neîncetată. În acești ani el a înaintat necontenit pe treptele virtuților, ajungând la o măsură pe care numai Dumnezeu o poate ști cu adevărat, căci El este Cel ce cercetează inimile și rărunchii tuturor.
După acest lung răstimp de încercări, Cuviosul Acachie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, primind de la El cununa răbdării și a muceniciei. Trupul său a fost îngropat în cimitirul părinților, cu rânduială monahală.
Minunea ascultării de după moarte
La cinci zile după trecerea sa la Domnul, bătrânul său povățuitor s-a dus la același stareț căruia Acachie îi arătase rănile și i-a spus: „Părinte, fratele Acachie a murit.” Starețul însă, cunoscând bine lucrarea duhovnicească a tânărului ucenic, a răspuns: „Crede-mă, bătrânule, eu nu cred că a murit fratele Acachie.”
Insistent, bătrânul a repetat: „Dacă nu mă crezi, vino și vezi.”
Au mers așadar amândoi la mormânt, iar starețul, ca și către un om viu, a strigat: „Frate Acachie, ai murit?” Atunci s-a petrecut ceva cu totul minunat: din mormânt s-a auzit limpede glasul cuviosului, care a răspuns: „N-am murit, părinte! Cum este cu putință să moară omul care este împlinitor al ascultării?”
Această mărturisire minunată a arătat lumii întregi că ascultarea aduce viață, iar sufletul celui ce o trăiește cu desăvârșire nu cunoaște moartea duhovnicească. Bătrânul cel mânios, tulburat și înfricoșat de cele auzite, a căzut la pământ cu lacrimi amare. Pocăindu-se, a cerut egumenului o chilie lângă mormântul sfântului său ucenic și acolo a petrecut restul vieții în rugăciune, post și plângere, mărturisind tuturor: „Ucidere am făcut!”
Trupul nestricat și o altă minune
Trupul Sfântului Acachie, prin lucrare dumnezeiască, nu s-a supus stricăciunii firești, ci a rămas întreg, ca o dovadă a sfințeniei sale. Despre aceasta s-a aflat mai târziu o mărturie minunată.
Într-una dintre veri, când monahii din mănăstire au plecat la seceriș pentru a-și câștiga hrana, au lăsat în mănăstire doi frați: unul bolnav și unul pentru paza așezământului. La scurt timp după plecarea celorlalți, fratele bolnav a murit. Celălalt, nepregătit pentru o astfel de situație și lipsit de osârdie, căutând un loc potrivit pentru îngropare, a găsit mormântul Sfântului Acachie și a socotit că sfântul, „ascultător în viață și după moarte”, nu se va împotrivi dacă va îngropa acolo trupul fratelui adormit.
Deschizând mormântul, a văzut trupul Sfântului Acachie întreg și nestricat, dovadă a harului revărsat asupra lui pentru nevoința și răbdarea sa. Această minune a rămas în tradiția monahală ca o mărturie despre puterea ascultării și sfințenia vieții sale.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Acachie
Viața Sfântului Cuvios Acachie rămâne o pildă luminoasă pentru toți cei care doresc să se apropie de Dumnezeu. Ascultarea și răbdarea lui nu provin din slăbiciune, ci din puterea credinței. Acceptând suferințele fără cârtire, Acachie a înțeles că mântuirea se lucrează în smerenie, iar fiecare ocazie de încercare este un prilej de a dobândi răsplată cerească.
De la el învățăm că ascultarea adevărată nu este o constrângere, ci un act liber de iubire și încredere în Dumnezeu. Prin ascultare, omul se dezbracă de voia proprie și se îmbracă în voia Celui Preaînalt, devenind asemenea îngerilor care împlinesc cu bucurie porunca Lui.
Sfântul Cuvios Acachie este astăzi cinstit în Biserică drept un martor al biruinței duhovnicești, un om care, prin simplitate și răbdare, a atins măsura sfințeniei. Moștenirea lui rămâne vie pentru toți monahii, dar și pentru creștinii din lume, care au nevoie, în mijlocul încercărilor de zi cu zi, de un exemplu viu de statornicie și credință.
Sfinte Cuvioase Acachie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!
foto: doxologia.ro