Una dintre întrebările frecvent formulate de omul contemporan, mai ales într-o lume sensibilă la ideea de egalitate și drepturi, este aceasta: de ce femeile nu au voie să intre în Sfântul Altar?
Nu este aceasta o formă de discriminare? Nu ascunde Ortodoxia o atitudine misogină, mascată sub tradiție și canoane? Și, totuși, de ce în anumite situații femeile pot intra dincolo de Catapeteasmă?
Pentru a răspunde corect și onest, este nevoie de un demers teologic coerent, lipsit de patimă, care să țină cont atât de revelația biblică, cât și de rânduiala Bisericii. Răspunsul nu se găsește în sloganuri moderne, ci în însăși structura creației și în modul în care Dumnezeu a rânduit relația dintre bărbat, femeie și sacru.
Facerea bărbatului și a femeii, egalitate în demnitate, diferență în rost
Cartea Facerii ne arată limpede că bărbatul și femeia sunt creați diferit, dar complementar. Nu există superioritate ontologică a unuia asupra celuilalt, ci o chemare comună la desăvârșire, prin roluri distincte.
Dumnezeu îl creează pe Adam și îi încredințează întreaga creație spre „a o lucra și a o păzi”. Totuși, Scriptura subliniază că „nu s-a găsit ajutor potrivit pentru el”. Această constatare nu este o lipsă biologică, ci una existențială: Adam nu avea cu cine să împărtășească iubirea, rațiunea și comuniunea.
Astfel apare Eva, creată din coasta bărbatului, semn al egalității în demnitate și al apropierii de inimă. Femeia nu este nici deasupra bărbatului, nici sub el, ci alături de el. Cei doi alcătuiesc un întreg: rațiune și afectivitate, cap și inimă, conducere și viață.
Această complementaritate nu este o limitare, ci o bogăție. Sfântul Apostol Pavel exprimă limpede această realitate atunci când spune că nici mădularele trupului nu pot exista unele fără altele. Diferența nu înseamnă inferioritate, ci armonie.
Rosturi diferite, chemare comună
Dacă bărbatul și femeia sunt egali în valoare, ei nu sunt identici în misiune. Numele lor exprimă acest adevăr: Adam: „luat din pământ”, Eva: „mamă a celor vii”. Adam primește o misiune cu caracter sacerdotal: el este primul „preot” al creației, chemat să o aducă înapoi lui Dumnezeu prin ascultare și slujire. Eva, în schimb, este însăși viața acestei creații, izvorul continuității și al comuniunii.
Această distincție se va păstra și după cădere, și după venirea lui Hristos, fără a deveni o formă de subordonare abuzivă. Problema apare atunci când diferența de rol este interpretată în cheie de dominație sau, dimpotrivă, este anulată complet.
Femeia în creștinism, restaurarea demnității
Este adevărat că Vechiul Testament pare uneori să umbrească poziția femeii, din cauza interpretării greșite a căderii în păcat. Eva este adesea acuzată exclusiv, uitându-se că Adam a ales, în mod conștient, să o urmeze. Creștinismul corectează radical această perspectivă.
Mântuitorul Iisus Hristos nu doar că reabilitează femeia, ci îi redă o demnitate fără precedent. Se întrupează din Fecioara Maria, își începe minunile la o nuntă și se arată mai întâi femeilor după Înviere. Toate acestea nu sunt întâmplătoare.
Sfântul Apostol Pavel explică limpede raportul corect: Domnul Iisus Hristos este capul bărbatului, bărbatul este capul femeii, iar această „capetenie” nu înseamnă stăpânire, ci jertfă. Bărbatul este chemat să-și iubească femeia așa cum Domnul Iisus Hristos iubește Biserica, până la jertfa de sine.
Așadar, creștinismul nu legitimează misoginismul, ci îl condamnă prin însăși esența sa.
De ce nu are femeia acces în Sfântul Altar?
Răspunsul este unul strict teologic și ține de rost, nu de valoare. Sfântul Altar este spațiul în care se săvârșește Jertfa euharistică, locul slujirii preoțești. Accesul nu este un privilegiu personal, ci o responsabilitate sacramentală.
Femeia nu intră în Altar nu pentru că ar fi „mai puțin curată” sau „inferioară”, ci pentru că nu are chemare la preoția sacramentală. La fel, nici bărbatul mirean nu are voie să intre în Altar. Canoanele nu fac o distincție între femeie și bărbat ca persoane, ci între cler și mireni.
Canonul 69 al Sinodului VI Ecumenic afirmă clar că nimănui dintre mireni nu îi este îngăduit accesul în Sfântul Altar, cu excepții foarte bine definite.
Catapeteasma și falsa impresie de „excludere”
La început, Altarul nu era separat de restul bisericii. Catapeteasma apare treptat, mai ales după lupta împotriva iconoclasmului, pentru a ajuta credincioșii la rugăciune și concentrare. Nu ea creează sacralitatea Altarului, ci slujirea care se săvârșește acolo.
Prin urmare, interdicția nu este una de tip social, ci una liturgică.
Situații excepționale în care femeile pot intra în Altar
Biserica nu practică rigiditatea oarbă. Există situații în care femeile pot intra în Sfântul Altar, tocmai pentru a arăta că nu este vorba de discriminare.
Prima este sfințirea unui nou Altar, când întreaga comunitate este chemată să intre, ca semn al bucuriei și al comuniunii.
A doua situație este cea a mănăstirilor de maici. Călugărițele, ca „mirese ale lui Hristos”, pot intra în Altar pentru a ajuta la slujire, asemenea bărbaților mireni care ajută preotul în parohii.
Taina rânduielii lui Dumnezeu
Femeia nu este exclusă din Sfântul Altar pentru că ar fi inferioară, ci pentru că are un alt rost, la fel de sfânt și de esențial. În rânduiala lui Dumnezeu, nu toți fac același lucru, dar toți sunt chemați la aceeași mântuire.
Dacă Domnul Iisus Hristos este Altarul bărbatului, atunci femeia este Biserica bărbatului, spațiul viu al iubirii, al comuniunii și al vieții. În această tainică rânduială se află nu discriminarea, ci înțelepciunea dumnezeiască.