Sfântul Alipie Iconarul

Photo of author

By Adrian Serban

În istoria Bisericii Ortodoxe, icoanele au fost și rămân ferestre către Împărăția lui Dumnezeu, mărturisiri vii ale credinței și ale comuniunii sfinților cu oamenii. Între marii iconari ai Bisericii se numără și Sfântul Cuvios Alipie al Pecerscăi, cunoscut drept unul dintre primii și cei mai buni pictori de icoane din Rusia, a cărui viață s-a asemănat cu a Sfântului Evanghelist Luca, cel dintâi zugrav de icoane. Nu doar mâna sa era înzestrată cu darul picturii, ci și sufletul său era plin de frumusețe și de sfințenie, încât icoanele pe care le picta erau nu numai chipuri materiale, ci și izvoare de har, unele dintre ele făcătoare de minuni.

Viața sa a fost o nevoință întreagă, o împletire a rugăciunii, a postului, a muncii neîncetate și a iubirii de aproapele. Prin smerenia sa, prin dăruirea față de frați și prin slujirea lui Dumnezeu prin arta sa, Sfântul Alipie a devenit un chip luminos al monahismului ortodox.

Ucenicia și chemarea spre icoană

Sfântul Alipie a trăit în zilele binecredinciosului domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici, și în vremea egumeniei Cuviosului Nicon. După rânduiala lui Dumnezeu și prin sfătuirea Cuvioșilor Antonie și Teodosie ai Pecerscăi, care s-au arătat după moartea lor în Constantinopol, au venit zugravi greci pentru împodobirea marii biserici Pecerska.

Atunci, părinții fericitului Alipie l-au dat ucenic acelor maeștri, ca să învețe arta zugrăvirii icoanelor. Chiar din acele zile a fost martor la o minune: pe când zugravii lucrau mozaicul altarului, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a închipuit singură în zid, strălucind mai tare decât soarele, iar din gura ei a ieșit un porumbel care a intrat apoi în icoana Mântuitorului. Această vedenie a rămas adânc întipărită în inima tânărului Alipie, care înțelegea că lucrarea icoanei este o lucrare a Duhului Sfânt.

Intrarea în viața monahală

După ce biserica a fost împodobită, Alipie a intrat în viața călugărească, fiind tuns în monahism de egumenul Nicon. El a înțeles că icoana nu este doar o artă exterioară, ci o chemare la asemănarea cu chipurile sfinților. Așadar, s-a nevoit să zugrăvească nu doar fețele lor, ci și virtuțile lor în sufletul său.

Nu a pictat icoane pentru câștig material, ci doar pentru a sluji Bisericii și fraților săi. Le lucra fără plată, iar dacă primea vreo plată, împărțea totul în trei: o parte pentru materialele de pictură, o parte pentru săraci și o parte pentru nevoile mănăstirii. Astfel, toată viața sa a fost o jertfă și o dăruire.

Nevoințele și smerenia sfântului

Sfântul Alipie nu stătea niciodată fără lucru. Ziua picta icoane, iar noaptea se ruga și priveghea. Postea, se smerea, arăta dragoste și blândețe tuturor. Căuta icoanele vechi din biserici și, fără să ceară vreo răsplată, le restaura, redându-le frumusețea.

Pentru a nu rămâne niciodată fără lucru, împrumuta uneori aur sau argint pentru a putea continua lucrul la icoane, iar datoriile le plătea tot cu lucrul mâinilor sale. În toate era asemenea sfinților părinți de demult, care îmbinau rugăciunea cu munca.

Ridicarea la treapta preoției

Văzând viața sa curată și darul său, egumenul l-a ridicat la treapta preoției. Astfel, Sfântul Alipie s-a arătat slujitor al Domnului Iisus Hristos și prin cuvânt, și prin icoană, devenind nu doar un simplu zugrav, ci un chip făcător de minuni.

Minunile Sfântului Alipie

Viața sa a fost încununată de multe minuni, încă din timpul vieții.

Vindecarea leprosului

Un bogat din Kiev, bolnav de lepră, a încercat în zadar să se vindece prin doctori și vrăjitori. În cele din urmă a venit la Mănăstirea Pecerska, unde, prin rugăciunile și ungerea cu vopsele de icoane făcute de Sfântul Alipie, s-a vindecat în chip minunat. Aceasta a amintit tuturor de vindecarea leprosului de către Mântuitorul Iisus Hristos și de tămăduirea lui Neeman de către prorocul Elisei.

Icoanele pictate de îngeri

Un alt om evlavios a dorit să facă șapte icoane pentru biserica sa și a dat bani unor monahi, ca aceștia să-l roage pe Alipie să le picteze. Monahii au ascuns însă banii și au mințit asupra sfântului. Însă prin lucrarea lui Dumnezeu, icoanele s-au zugrăvit singure într-o noapte. Când au fost aduse înaintea egumenului, toți s-au închinat cu cutremur, înțelegând că Dumnezeu Însuși a preamărit pe robul Său.

Aceste icoane s-au dovedit a fi nepieritoare: deși biserica în care au fost puse a ars în întregime, icoanele au rămas nevătămate. Una dintre ele a fost dusă de voievodul Vladimir Monomah la Rostov, unde și acolo a trecut prin incendii și prăbușiri de biserici, dar a rămas neatinsă, spre mărturia sfințeniei Sfântului Alipie.

Ultima icoană și sfârșitul cuviosului

Către sfârșitul vieții, un credincios i-a dat Sfântului Alipie o icoană a Adormirii Maicii Domnului, rugându-l să o picteze pentru praznic. Însă sfântul s-a îmbolnăvit și nu a mai putut lucra. Cu blândețe, i-a spus însă acelui om să nu se mâhnească, pentru că icoana va fi gata la praznic.

În ajunul sărbătorii, un tânăr luminos, trimis de Dumnezeu, a venit și a zugrăvit icoana în chip minunat. Era un înger al Domnului, care în trei ceasuri a lăsat icoana terminată, strălucitoare ca soarele. A doua zi, icoana se afla deja în biserică, iar omul care o comandase a rămas uimit de minune.

În același ceas, Sfântul Alipie și-a dat sufletul în mâinile Domnului, văzând cu ochii săi pe îngerul care îi adusese mângâierea și îl chema la ceruri. Era ziua de 17 august, ziua mutării sale la cele veșnice. Trupul său a fost așezat cu cinste în peșterile Cuviosului Antonie.

Moștenirea duhovnicească

Sfântul Alipie Iconarul a rămas pentru veacuri un model de slujire prin artă și sfințenie. Icoanele sale au fost nu doar frumuseți materiale, ci adevărate mărturii ale lucrării Duhului Sfânt. El a arătat că iconarul nu este doar un artist, ci un om al rugăciunii, un monah care zugrăvește prin viața lui chipul Domnului Iisus Hristos.

Viața lui arată și faptul că icoana este o lucrare dumnezeiască, o taină în care mâna omului este doar un vas al harului. Minunile săvârșite prin icoanele sale dovedesc adevărul învățăturii ortodoxe: icoana este purtătoare de har și mijloc de comuniune între cer și pământ.

Sfântul Cuvios Alipie al Pecerscăi, zugravul de icoane, este pentru noi un chip de smerenie, de nevoință și de jertfelnicie

 El a arătat prin întreaga sa viață că adevărata artă nu este pentru slavă deșartă sau pentru câștig trecător, ci pentru slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor.

Prin muncă neobosită, prin post și rugăciune, prin dăruire și prin harul vindecărilor, Sfântul Alipie a devenit un făcător de minuni, un nou Elisei, un nou Luca al icoanelor, un om în care s-au unit chipul monahului, al preotului și al iconarului.

Astăzi, Biserica îl cinstește ca pe unul dintre marii sfinți ai Pecerscăi, iar icoanele sale, nepieritoare, rămân mărturii vii ale faptului că Dumnezeu preamărește pe cei ce Îl slujesc cu inimă curată.

Sfinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!