Sfanta traditie

Motto:

Biblia este un măr care a crescut în pomul Tradiţiei. Dar eu nu cred numai în măr; eu cred în rădăcină şi în copac; că rădăcina Bibliei este Sfânta Tradiţie.

Pr. Cleopa Ilie

Sfânta Tradiție în învățătura ortodoxă

În creștinismul ortodox, Sfânta Tradiție reprezintă temelia vieții și credinței Bisericii. Aceasta nu este o simplă succesiune de obiceiuri sau practici, ci este însăși transmiterea vie a învățăturii lui Hristos, păstrată de Biserică de-a lungul veacurilor prin harul Duhului Sfânt. Din păcate, în ultimele secole, diverse grupări religioase neoprotestante (secte) au respins autoritatea Tradiției, considerând că numai Biblia (Sola Scriptura) este suficientă pentru cunoașterea adevărului mântuitor. Însă această atitudine ignoră realitatea istorică a formării Bisericii și a Scripturii, rupând credința creștină de rădăcina ei apostolică și revelată.

Tradiția – prima formă de revelație

Un aspect esențial, adesea ignorat, este acela că înainte de existența oricărui text sacru, oamenii s-au călăuzit exclusiv prin Sfânta Tradiție. De la Adam până la Avraam și mai departe până la Moise, care a scris primele cărți ale Vechiului Testament, credincioșii au trăit și și-au transmis credința prin viu grai, prin fapte, ritualuri și revelații directe. Nu existau cărți scrise, nu exista o Biblie. Și totuși, Dumnezeu a fost cunoscut, cinstit și urmat.

Adam a primit cuvântul lui Dumnezeu direct, iar descendenții săi au transmis mai departe poruncile, credința și închinarea corectă.
Avraam, „părintele credinței”, nu a avut o Scriptură, ci o relație vie cu Dumnezeu, pe care a învățat-o și a transmis-o mai departe prin Tradiție.
Abia în vremea lui Moise, prin lucrarea dumnezeiască, învățătura primită s-a început a fi așternută în scris.

Această perioadă – de la creație până la Legea scrisă – este dovada vie că Tradiția a fost prima formă de revelație divină și principalul mod prin care credința s-a transmis din generație în generație.

Legătura dintre Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură

Pentru Ortodoxie, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt două izvoare ale aceleiași revelații divine. Ele nu se exclud, ci se susțin reciproc. Sfânta Scriptură s-a născut în cadrul Tradiției și nu poate fi înțeleasă în afara ei. Apostolii au propovăduit Evanghelia înainte de a o scrie. Cuvântul lui Dumnezeu a fost întâi predicat oral, trăit în viața comunității, iar mai apoi a fost așternut în scris.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Apostolii n-au spus totul prin scrisori, ci multe lucruri le-au dat prin viu grai, și acestea nu sunt mai puțin vrednice de crezare decât cele scrise.” Așadar, învățătura nescrisă are aceeași autoritate ca și cea scrisă.

Sfânta Tradiție în viața Bisericii

Încă din primele secole, Biserica a fost nevoită să ia decizii și să formuleze dogme în absența unor texte scripturistice clare. De exemplu:

Canonul Noului Testament: Nu a existat un „Noul Testament” complet în primele decenii ale creștinismului. Abia în secolul al IV-lea Biserica a stabilit oficial cele 27 de cărți ale Noului Testament. Cum a știut ce să aleagă? Prin Tradiție – prin ceea ce comunitățile creștine păstrau și foloseau în cult, prin învățătura moștenită de la Apostoli.
Formularea dogmelor: Cuvinte ca „Treime” sau „consubstanțial” (homoousios), folosite pentru a defini relația dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, nu se găsesc explicit în Biblie, ci au fost formulate de Sfinții Părinți în cadrul Sinoadelor Ecumenice, bazându-se pe Tradiție.
Cinstirea Maicii Domnului și a sfinților, a sfintelor icoane, săvârșirea Sfintei Liturghii – toate acestea își au originea în Tradiție, nu în texte biblice explicite.
Practici liturgice și eclesiale: Rânduiala botezului, a Sfintei Împărtășanii, a hirotoniei – au fost transmise prin Tradiție și au fost păstrate neîntrerupt de Biserică.

Citate biblice despre Tradiție

Deși mulți contestatari ai Tradiției susțin că Biblia nu o sprijină, în realitate Sfânta Scriptură vorbește în mod clar despre valoarea Tradiției apostolice:

2 Tesaloniceni 2:15: „Așadar, fraților, rămâneți tari și țineți predaniile (tradițiile) pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.”
→ Acest verset este esențial. Sfântul Pavel nu face diferență între Tradiția orală și cea scrisă – ambele sunt valabile.
1 Corinteni 11:2: „Vă laud că în toate vă aduceți aminte de mine și țineți predaniile cum vi le-am dat.”
2 Timotei 1:13-14: „Ține dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine… păzește bunul tezaur cu ajutorul Duhului Sfânt.”

Comentariile Sfinților Părinți despre Sfânta Tradiție

Sfinții Părinți ai Bisericii – marii teologi ai primelor secole – au vorbit cu tărie despre necesitatea și autoritatea Tradiției.

Sfântul Vasile cel Mare: „Din dogmele și propovăduirile păstrate în Biserică, unele le avem din învățătura scrisă, iar altele le-am primit de la Tradiția Apostolilor, transmise în taină. Și unele, și altele au aceeași putere în a susține credința.”
Sfântul Irineu al Lyonului, în secolul al II-lea, spune că adevărul creștin trebuie căutat în Biserică, acolo unde se păstrează Tradiția Apostolilor: „Căci, dacă Apostolii ne-ar fi lăsat nimic scris, ar fi fost de ajuns să urmăm Tradiția pe care au lăsat-o Bisericilor.”
Sfântul Atanasie cel Mare: „Să nu ne abatem de la învățăturile Sfinților Părinți, nici să nu lepădăm Tradiția Bisericii, căci aceasta este de la Duhul Sfânt.”

Tradiție vs. „tradiții omenești”

Unii confundă Tradiția sfântă a Bisericii cu „tradițiile omenești” pe care Domnul Hristos le-a criticat (Marcu 7:8: „Lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor”). Însă aici este vorba despre obiceiuri fariseice care anulează sensul poruncilor divine. Sfânta Tradiție, dimpotrivă, este lucrarea Duhului Sfânt în Biserică, păstrată și transmisă de Apostoli și de Sfinții Părinți.

Concluzie

Sfânta Tradiție este sufletul viu al Bisericii, izvorul prin care Cuvântul lui Dumnezeu se revarsă în inimile credincioșilor de-a lungul veacurilor. Ea este memoria vie a Bisericii, fundamentul interpretării corecte a Scripturii, cadrul în care se trăiește credința autentică. A o nega înseamnă a rupe legătura cu Apostolii, cu Sfinții, cu întreaga istorie vie a Bisericii.

Ortodoxia nu are nevoie de „inovații” teologice sau de interpretări personale ale Bibliei, pentru că are comoara neprețuită a Sfintei Tradiții, păstrată cu sfințenie și luminată de Duhul Sfânt. Așa cum spune o veche rugăciune: „Întărește, Doamne, în dreapta credință poporul Tău, pe temelia cea tare a Sfintei Tradiții.”