În istoria Bisericii Ortodoxe, puține figuri feminine au avut un rol atât de hotărâtor precum Sfânta Teodora, împărăteasa Bizanțului.
Trăind într-o perioadă de adâncă frământare teologică și politică, ea a rămas statornică în dreapta credință chiar și atunci când aceasta era prigonită de însăși autoritatea imperială.
Viața ei se leagă indisolubil de lupta pentru cinstirea sfintelor icoane și de biruința Ortodoxiei asupra iconoclasmului, biruință consfințită în Biserică prin sărbătoarea Duminicii Ortodoxiei.
Contextul istoric și viața de familie
Sfânta Teodora a fost soția împăratului Teofil, cunoscut ca un aprig luptător împotriva sfintelor icoane.
În vremea domniei acestuia, iconoclasmul a cunoscut una dintre cele mai dure manifestări, fiind arse icoane, prigoniți apărători ai dreptei credințe și îndepărtați din scaunele lor ierarhi ortodocși. Deși era împărăteasă și soție a conducătorului imperiului, Teodora nu a urmat bărbatului său în rătăcirea ereziei, ci a rămas credincioasă învățăturii Bisericii.
Cu multă înțelepciune și discernământ, ea și-a trăit credința în taină. De teamă să nu fie descoperită, nu se închina pe față icoanelor, însă le păstra ascunse în cămara așternutului ei și se ruga neîncetat lui Dumnezeu, cerând milă pentru poporul dreptcredincios și întoarcerea rătăciților.
Credința păstrată în taină
Rugăciunea Sfintei Teodora era însoțită de lacrimi și de nădejdea că Dumnezeu nu va lăsa Biserica Sa în întunericul ereziei. În fiecare noapte, se ruga pentru pacea Ortodoxiei și pentru izbăvirea celor prigoniți. Această viață de credință ascunsă, dar vie, arată tăria duhovnicească a împărătesei, care a știut să îmbine ascultarea față de rânduiala lumească cu fidelitatea absolută față de adevărul dumnezeiesc.
Rod al acestei credințe a fost și educația fiului său, Mihail al III-lea, pe care l-a crescut și l-a format în duhul Ortodoxiei, pregătindu-l pentru a deveni, la vremea rânduită, împărat al Imperiului Bizantin.
Moartea lui Teofil și începutul restaurării
După moartea împăratului Teofil, Sfânta Teodora a preluat conducerea imperiului, domnind ca regentă împreună cu fiul său, Mihail al III-lea. Acesta a fost momentul rânduit de Dumnezeu pentru împlinirea rugăciunilor ei de o viață. Primul pas a fost chemarea din exil a patriarhului ortodox Metodiu, care fusese îndepărtat pe nedrept din scaunul său.
Sfânta Teodora a adunat un sobor de sfinți preoți și ierarhi și a convocat un sinod la Constantinopol, prin care s-a pus capăt oficial iconoclasmului. Cei care luptaseră împotriva icoanelor au fost anatemizați, iar uzurpatorul Ioan Lecanomatul a fost scos din scaunul patriarhal.
Sinodul din Constantinopol și biruința Ortodoxiei
La Sinodul din Constantinopol din anul 842, s-a hotărât restabilirea cinstirii sfintelor icoane în întreaga Biserică. Icoanele au fost readuse cu solemnitate în biserici, iar credincioșii au prăznuit această mare biruință ca pe o adevărată luminare a sufletelor. Cu acest prilej, s-a instituit sărbătoarea Duminica Ortodoxiei, prăznuită până astăzi în prima Duminică din Sfântul și Marele Post.
Această zi nu este doar o comemorare istorică, ci o mărturisire vie a credinței Bisericii în Întruparea Fiului lui Dumnezeu și în posibilitatea reprezentării Sale iconice, ca dovadă a realității mântuirii aduse oamenilor.
Rugăciunea pentru sufletul lui Teofil
Un aspect deosebit de mișcător al vieții Sfintei Teodora este grija ei pentru sufletul bărbatului său. Deși acesta fusese prigonitor al Ortodoxiei, împărăteasa nu l-a judecat, ci a căutat izbăvirea lui prin rugăciune. Ea s-a sârguit să adune rugăciunile multor sfinți părinți, cerând lui Dumnezeu milă pentru sufletul lui Teofil, așa cum se relatează pe larg în Sinaxar, la întâia Duminică a Sfântului și Marelui Post.
Această atitudine arată adânca ei dragoste creștină și credința neclintită în milostivirea lui Dumnezeu, Care voiește mântuirea tuturor oamenilor.
Retragerea din viața politică și sfârșitul pământesc
După ce a împlinit lucrarea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o, Sfânta Teodora a lăsat împărăția pământească fiului său, Mihail, și s-a retras din viața politică. Ea a ales să-și încheie zilele în liniște și rugăciune, pregătindu-se pentru trecerea la cereasca împărăție.
Sfânta și merituoasa împărăteasă și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la data de 11 februarie 867, lăsând în urma ei nu doar o reformă religioasă, ci o mărturie vie de credință, curaj și statornicie.
Moștenirea duhovnicească a Sfintei Teodora
Zilele de izbândă ale Ortodoxiei asupra ereziilor au fost și timpul în care, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfinții Chiril și Metodie au fost trimiși ca misionari la popoarele slave. Astfel, lucrarea Sfintei Teodora nu s-a limitat doar la Bizanț, ci a avut urmări binecuvântate asupra întregii lumi creștine.
Viața ei rămâne o dovadă că Dumnezeu lucrează prin oameni smeriți, dar hotărâți, și că dreapta credință, păstrată cu răbdare și rugăciune, aduce roade la vremea rânduită.
Tropar – Sfânta Teodora împărăteasa, glasul al 5-lea
Ca cea vrednică de darurile lui Dumnezeu, și chip preasfânt de înțelepciune și credință luminat-ai prin a ta evlavie Biserica. Și ai arătat tuturor că sfinții au cinstit sfintele icoane, prealăudată Teodora, podoaba ortodocșilor.