Într-o epocă marcată de prigoană și presiuni religioase, când a fi creștin însemna adesea suferință, marginalizare sau chiar moarte, se ridică din rândul poporului o femeie tânără, simplă, dar de o tărie duhovnicească neclintită. Este vorba despre Sfânta Nouă Muceniță Arghira, pomenită de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 30 aprilie. Jertfa ei este o mărturie vie că sfințenia nu ține de statut, educație sau vârstă, ci de alegerea conștientă de a-L iubi pe Iisus Hristos mai presus de toate.
Originea și contextul istoric
Sfânta Arghira s-a născut în orașul Brusa (astăzi Bursa, în Turcia), în perioada dominației otomane. Era o vreme în care populația creștină trăia sub jugul otoman, cu drepturi limitate și mereu expusă la riscuri, mai ales în ceea ce privește credința. În acest context de tensiune constantă, mulți creștini căutau să-și păstreze identitatea religioasă în tăcere și discreție. Nu și Arghira.
Născută din părinți creștini evlavioși, ea a fost crescută în frica de Dumnezeu și în dragostea față de Iisus Hristos. După ce s-a căsătorit cu un bărbat creștin, viața ei părea să urmeze un curs normal. Însă, la scurt timp după căsătorie, a devenit ținta poftei unui vecin turc care, orbit de dorință și dispreț față de legile și rânduielile creștine, a început să o hărțuiască, cerându-i să trăiască cu el.
Refuzul și începutul martiriului
Sfânta Arghira a respins cu hotărâre avansurile acestui om. Credința ei, curăția și respectul pentru legământul căsătoriei au fost mai puternice decât frica. Înfuriat și umilit de refuzul tinerei, turcul a căutat răzbunare. A mințit înaintea autorităților, spunând că Arghira ar fi dorit la un moment dat să treacă la islam, dar că apoi s-ar fi răzgândit – o acuzație extrem de gravă în Imperiul Otoman, unde apostazia de la islam era pedepsită sever.
Pentru această presupusă „lepădare” de islam, deși niciodată nu îl acceptase, Arghira a fost arestată. A început astfel un calvar care avea să dureze cincisprezece ani.
Calvarul temniței și fidelitatea față de Hristos
A fost târâtă din tribunal în tribunal, din oraș în oraș, în încercarea de a o convinge să se lepede de Iisus Hristos și să treacă la islam. Dar ea a rămas neclintită, cu sufletul ancorat în credința ortodoxă. Temnițele în care a fost închisă nu erau doar reci și întunecoase, ci locuri de umilință, bătăi și tortură. Arghira a îndurat toate acestea fără să murmure, considerând suferința ca pe o unire tainică cu Iisus Hristos cel Răstignit.
Sfânta nu a fost o luptătoare în sensul lumesc al cuvântului. Nu a scris tratate, nu a ținut predici, nu a condus armate. Și totuși, prin tăcerea ei plină de credință și prin suferința asumată, a fost mai tare decât mulți împărați. Într-un timp în care multe suflete slăbeau sub presiunea prigoanei, ea a arătat că adevărata forță stă în rămânerea neclintită în Adevăr.
Moartea întru Iisus Hristos și cinstirea ei
După cincisprezece ani de suferințe inimaginabile, Sfânta Arghira a murit în închisoarea din Constantinopol, în anul 1725. Nu a avut parte de o înmormântare demnă, nici de rugăciunile unei comunități. Și totuși, sângele ei a devenit sămânță de credință, iar jertfa ei a fost primită în ceruri ca laudă. Dumnezeu nu uită niciun martir, oricât de anonim ar fi pentru lume.
Mai târziu, Biserica a recunoscut sfințenia vieții ei, iar poporul dreptcredincios a început să o cinstească ca pe o muceniță. Sfintele ei moaște, descoperite în chip minunat, au început să aducă tămăduiri celor bolnavi și întărire celor slabi în credință. Astăzi, Sfânta Arghira este cunoscută nu doar în Grecia și Turcia, ci și în România și în alte părți ale lumii ortodoxe.
Actualitatea jertfei Sfintei Arghira
Pilda Sfintei Arghira este una de o actualitate dureroasă. Într-o lume în care valorile creștine sunt tot mai des relativizate, iar curăția trupească și fidelitatea față de Dumnezeu sunt batjocorite, exemplul acestei tinere vine ca o chemare la trezvie. Nu trebuie să fim aruncați în temnițe pentru a învăța ce înseamnă statornicia în credință. În fiecare zi, suntem provocați să alegem între adevăr și compromis, între fidelitate și renunțare.
Arghira nu a făcut compromisuri. Nu și-a trădat credința pentru siguranță, nu și-a vândut trupul pentru confort, nu și-a pierdut sufletul pentru o viață mai ușoară. A ales Crucea, și prin Cruce a primit cununa.
Ce ne învață Sfânta Arghira
- Curăția nu este o slăbiciune, ci o virtute puternică. Sfânta Arghira a ales să rămână curată, trup și suflet, chiar și în fața morții. Într-o societate în care se promovează libertinajul ca libertate, ea ne arată frumusețea fidelității și a respectului de sine.
- Credința adevărată nu este negociabilă. Sfânta nu a căutat compromisuri. Nu a căutat „scurtături duhovnicești”. A mers până la capăt, cu toate riscurile implicate.
- Suferința asumată pentru Iisus Hristos nu este în zadar. Chiar dacă aparent viața ei s-a sfârșit în întunericul unei temnițe, în realitate, sfârșitul ei a fost începutul unei veșnicii luminoase.
- Femeia poate fi martir și model de putere duhovnicească. Sfânta Arghira, ca și alte sfinte mucenițe, arată că femeia în Ortodoxie nu este un personaj secundar. Ea poate fi mărturisitoare, luptătoare și steag al biruinței.
Viața Sfintei Arghira nu este doar o poveste veche de peste trei sute de ani
Este o chemare la verticalitate, la demnitate, la iubire autentică de Dumnezeu. Într-o lume care caută eroi pe ecrane, Biserica ne pune înainte chipul unei tinere necunoscute, dar care a devenit nemuritoare prin jertfa ei.
Să o cinstim cu rugăciune, cu post și cu nădejde, știind că în ceruri avem o mijlocitoare care cunoaște din plin durerea, umilința și lupta.