Ortodoxia are un tezaur de sfinți și mucenici care, prin jertfa și viața lor, luminează drumul credinței adevărate. Printre aceștia se numără și Sfânta Muceniță Tomaida, o tânără care a preferat moartea decât să-și întineze sufletul și trupul cu păcat. Pomenirea ei, pe 14 aprilie, este o aducere aminte că virtutea, curăția și frica de Dumnezeu sunt mai puternice decât orice ispită sau amenințare.
Viața Sfintei Tomaida – început în curăție și credință
Sfânta Tomaida s-a născut în Alexandria Egiptului, într-o familie de creștini temători de Dumnezeu. A fost crescută cu grijă în dreapta credință și deprinsă de mică cu rugăciunea, modestia și bunul simț. La vârsta de doar 15 ani, părinții au căsătorit-o cu un tânăr creștin, într-o nuntă legiuită și binecuvântată.
După căsătorie, Tomaida a dus o viață demnă, respectată pentru înțelepciunea, blândețea și cumințenia ei. Locuia împreună cu soțul și cu socrul său, într-o gospodărie unde, din păcate, urma să se confrunte cu o încercare cumplită.
Ispita și păcatul cel ascuns
Socrii ar trebui să fie ocrotitori și învățători ai tinerilor, însă în cazul Tomaidei, socrul său, împins de diavol și orbit de pofta trupească, a început să o ispitească. O momea cu vorbe blânde, o săruta adesea sub pretextul afecțiunii părintești. Tomaida, având o inimă curată, nu înțelegea gândul viclean din spatele gesturilor și le interpreta ca fiind semne ale unui atașament părintesc.
Dar într-o noapte, când soțul ei a fost plecat la pescuit, bătrânul a cedat patimii și a încercat s-o silească spre păcat. Atunci, Tomaida a înțeles adevărata intenție a socrului și s-a înspăimântat. Cu frică de Dumnezeu și cu o demnitate rar întâlnită la o fată atât de tânără, l-a mustrat cu hotărâre:
„Ce faci, tată? Fă-ți semnul Crucii pe fața ta și pleacă, că diavolesc este lucrul acesta!”
Refuzul care i-a adus cununa muceniciei
Socotind că poate îndupleca prin amenințare, bătrânul a scos o sabie care atârna pe perete și a amenințat-o că o va ucide dacă nu cedează. Dar Tomaida, fără să ezite, i-a răspuns cu tărie:
„Chiar și bucăți de mă vei tăia, nicidecum nu voi face o astfel de fărădelege.”
A fost ultimul ei cuvânt. Orbit de furie și patimă, bărbatul a ridicat sabia și a lovit-o mortal, tăind-o în două. Astfel și-a dat sufletul în mâinile Domnului, alegând moartea în locul păcatului. A murit ca o muceniță, apărând cu prețul vieții curăția trupească și sufletească.
Pedeapsa dumnezeiască
Uciderea Tomaidei nu a rămas nepedepsită. Îndată după faptă, socrul ei a orbit și, în disperare, a început să pipăie pereții încercând să iasă din casă. Nu mai găsea ușa, ca și cum Dumnezeu îi luase nu doar vederea, ci și simțul orientării, lăsându-l să rătăcească în întuneric, înspăimântat și plin de sânge.
Când alți pescari au venit și au bătut la ușă, cerându-l pe fiul său, bătrânul a răspuns tremurând, cerând să i se arate calea afară. Intrând în casă, oamenii au fost îngroziți de scena găsită: tânăra zăcea pe podea, ucisă mișelește, iar ucigașul – orbește pipăia pereții, plin de sânge.
Bătrânul și-a mărturisit fapta și a cerut să fie dus la judecată, ca să-și primească pedeapsa după lege. Era conștient de grozăvia păcatului și de rușinea pe care o adusese asupra casei sale.
Tomaida – model de curăție și martiraj
Pilda Sfintei Mucenițe Tomaida este de o profunzime cutremurătoare. Într-o lume în care păcatul este adesea banalizat, iar curăția batjocorită, Tomaida rămâne un model rar de demnitate, hotărâre și sfințenie. La doar 15 ani, a avut puterea să spună „nu” păcatului cu o tărie pe care mulți adulți nu o au.
Această tânără ne învață că trupul nu este doar o carne trecătoare, ci un templu al Duhului Sfânt, care nu trebuie pângărit nici măcar sub amenințarea cu moartea. Iar sufletul, pentru a fi păstrat curat, trebuie apărat cu orice preț.
Cinstirea ei în Biserică
Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Tomaida ca pe o muceniță, deși nu a fost persecutată de păgâni sau de autorități, ci a fost ucisă de cineva din propria casă. Mucenicia ei este una aparte, dar nu mai puțin vrednică. A fost o jertfă adusă pentru Iisus Hristos, o alegere conștientă de a muri decât să păcătuiască.
Trupul ei a fost îngropat cu cinste, iar în timp, mormântul ei a devenit loc de minuni și izvor de tămăduiri pentru cei care veneau cu credință. Mulți au dat mărturie despre puterea rugăciunilor către Sfânta Tomaida, mai ales în lupta cu ispitele trupești și păcatele de desfrâu. Ea este considerată ocrotitoarea celor ce se luptă cu patimile trupului, a tinerilor și a celor care caută să ducă o viață curată.
Actualitatea pildei Tomaidei
În zilele noastre, când valorile morale sunt adesea răsturnate și curăția este privită cu ironie, viața Sfintei Tomaida este un strigăt de trezire. Ea ne arată că nimic nu valorează mai mult decât sufletul nostru și că, oricât de mare ar fi ispita, puterea de a alege binele stă în noi. Curajul ei, demnitatea și credința sunt lecții esențiale pentru orice creștin care vrea să trăiască nu doar „cum dă lumea”, ci după voia lui Dumnezeu.
Sfânta Muceniță Tomaida este o mărturie vie că sfințenia nu ține de vârstă, statut sau vremuri
Ține de alegerea conștientă de a urma calea lui Iisus Hristos, chiar și atunci când aceasta înseamnă suferință sau moarte. În fiecare tânăr care luptă pentru a trăi curat, în fiecare femeie care își apără demnitatea, în fiecare suflet care respinge păcatul – trăiește pilda Tomaidei. Iar pomenirea ei nu e doar o dată din calendar, ci o chemare la trezvie, curăție și statornicie în credință.
Troparul Sfintei Mucenițe Tomaida
Glas 4
Mielușeaua Ta, Iisuse, Tomaida, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele Meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.