În istoria Bisericii Ortodoxe, viețile sfinților ne descoperă nu doar faptele mărețe ale credinței, ci și lucrarea tainică a lui Dumnezeu în sufletele celor ce aleg calea cea strâmtă a mântuirii.
Între aceste vieți pline de adâncime duhovnicească se află și pătimirea Sfintei Mucenițe Suzana, o femeie care a unit în chip desăvârșit curăția, smerenia, ascultarea și mărturisirea până la moarte pentru Domnul Iisus Hristos.
Originea și contextul istoric
Sfânta Muceniță Suzana a trăit pe vremea împăratului Maximian, unul dintre cei mai aprigi prigonitori ai creștinilor. Prigoana din acea perioadă a adus suferințe grele celor ce mărturiseau credința în Hristos, iar mucenicia devenise pentru mulți creștini cununa biruinței duhovnicești.
Era de loc din Palestina și provenea dintr-o familie în care adevărata credință nu era cunoscută. Tatăl ei era păgân, iar mama evreică. Deși fiecare dintre părinți aparținea unei credințe diferite, amândoi se aflau în afara luminii Evangheliei. În acest context dificil, Suzana nu a fost crescută în credința creștină, ci a ajuns la Hristos printr-o chemare lăuntrică și prin lucrarea harului dumnezeiesc.
Alergarea la Hristos și primirea Sfântului Botez
Fugind de necredința părinților săi, Suzana a ales să se lepede de rătăcirea acestora și să alerge la Hristos, Singurul Dumnezeu adevărat. Ea a primit Sfântul Botez din mâinile episcopului Silvan, moment care a marcat începutul unei vieți noi, întemeiate pe credință, curăție și ascultare de poruncile Domnului.
Botezul nu a fost pentru ea doar o formalitate, ci o naștere duhovnicească reală, o despărțire hotărâtă de viața veche și o intrare pe calea mântuirii. Din acel moment, întreaga ei viață a devenit o slujire neîncetată adusă lui Dumnezeu.
Lepădarea de lume și milostenia
După moartea părinților săi, Suzana a moștenit o avere considerabilă. Însă, în loc să se bucure de bunurile materiale, ea a ales să împlinească în mod literal porunca Evangheliei. A împărțit toată averea sa săracilor și a slobozit din jugul robiei pe robii și roabele sale, arătând prin fapte iubirea creștină și lepădarea de sine.
Prin acest gest, Sfânta a rupt orice legătură cu lumea și a ales să trăiască în libertatea duhovnicească a celor ce nu sunt legați de cele trecătoare. Milostenia ei a fost o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu și o mărturie vie a credinței lucrătoare prin iubire.
Intrarea în mănăstire și viața ascunsă
Dorind să se dăruiască întru totul lui Dumnezeu și să-și păstreze curăția, Suzana a ales o cale de nevoință rar întâlnită. S-a îmbrăcat în haine bărbătești, și-a tuns părul și a intrat într-o mănăstire de călugări, schimbându-și numele în Ioan.
Această alegere nu a fost rodul înșelării, ci al smereniei adânci. Sfânta a dorit să-și ascundă virtutea și să fugă de orice cinste sau laudă omenească. Timp de douăzeci de ani, a viețuit în mănăstire ca monah, împlinind cu desăvârșire toate ascultările, fiind pildă de rugăciune, post și tăcere.
Clevetirea și răbdarea în nedreptate
După douăzeci de ani de viață monahală, asupra Sfintei Suzana a venit o grea încercare. La mănăstire a venit o schimnică, care, socotind că Suzana este bărbat, a îndemnat-o la desfrânare. Sfânta a refuzat cu hotărâre această ispită, păstrându-și curăția și credincioșia față de Hristos.
Rănită de refuz, schimnica a pârât-o, spunând că Suzana ar fi încercat să o necinstească. În fața acestei minciuni, Sfânta nu s-a apărat și nu și-a dezvăluit taina. Cu smerenie adâncă, s-a plecat bârfelii și a cerut să i se dea canon pentru păcatul de care era învinuită pe nedrept.
Descoperirea adevărului și rânduirea ca stareță
Când episcopul Elefterupolei a aflat despre această situație, s-a dus la mănăstire și l-a mustrat pe stareț. Acesta a vrut să o alunge din mănăstire pe Suzana. Aflându-se într-o mare strâmtorare, Sfânta a cerut să vină la ea două fecioare și două diaconițe, cărora le-a destăinuit taina vieții sale.
După descoperirea adevărului, episcopul s-a umplut de uimire. El a hirotesit-o diaconiță și a rânduit-o stareță, recunoscând viața ei curată și sfințenia nevoinței sale.
Minuni și mărturisire publică
Sfânta Muceniță Suzana a făcut multe minuni în numele lui Hristos. Când ighemonul Alexandru a venit în Elefterupole și a adus jertfe idolilor, Sfânta s-a dus de bunăvoie la locul jertfelor și, numai prin rugăciunea ei, idolii s-au dărâmat la pământ.
Pârâtă ighemonului pentru acest fapt, a fost adusă înaintea lui și supusă la felurite chinuri. Cu bărbăție duhovnicească, Sfânta a răbdat toate suferințele, mărturisindu-L pe Hristos fără teamă.
Mucenicia prin foc
În cele din urmă, Sfânta Muceniță Suzana a fost aruncată în foc. Acolo, în mijlocul flăcărilor, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, primind cununa muceniciei. Moartea ei a fost o biruință a credinței asupra morții și o mărturie vie a puterii lui Hristos în cei ce Îl iubesc până la capăt.
Sfânta Muceniță Suzana rămâne un model de curăție, smerenie și răbdare în suferință
Viața ei arată că Dumnezeu vede și răsplătește pe cei ce Îi slujesc în ascuns și că adevărul biruie întotdeauna minciuna. Prin rugăciunile ei, să dobândim și noi puterea de a rămâne statornici în credință și curați în viață, spre slava lui Dumnezeu.