În fiecare an, la data de 17 septembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Mucenițe Sofia și a celor trei fiice ale sale: Pistis, Elpis și Agapis.
Această sărbătoare este una deosebit de importantă pentru viața duhovnicească a credincioșilor, pentru că aduce în fața noastră chipul luminos al unei mame înțelepte și al unor fiice pline de curaj, care au preferat să moară pentru Domnul Iisus Hristos decât să se lepede de credința lor.
Ele nu au trăit o viață lungă pe pământ, dar prin mucenicia lor s-au învrednicit de viața veșnică și de cununa slavei cerești. Viața lor este o pildă pentru toate generațiile, arătând că vârsta fragedă nu este un impediment pentru sfințenie, iar adevărata înțelepciune nu se măsoară în cunoștințe lumești, ci în statornicia în credința cea adevărată.
Viața Sfintei Sofia și a fiicelor sale
Sfânta Sofia, al cărei nume înseamnă „înțelepciune”, era o femeie de neam italian, care a trăit la Roma pe vremea împăratului Publius Aelius Hadrianus (117–138). Rămasă văduvă de tânără, ea și-a dedicat viața creșterii celor trei fiice ale sale, pe care le-a numit Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea) și Agapis (Dragostea).
Alegerea acestor nume nu a fost întâmplătoare, ci a arătat dorința mamei de a le sădi în suflet virtuțile evanghelice cele mai mari, așa cum ne amintește și Sfântul Apostol Pavel: „ Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (1 Corinteni 13, 13).
Sofia le-a crescut în duhul Evangheliei, deprinzându-le cu rugăciunea, cu postul, cu citirea Sfintelor Scripturi și cu faptele de milostenie. Fiind foarte înțeleaptă, ea le-a învățat nu doar să poarte numele virtuților, ci să le trăiască în fiecare zi, să le transforme în mărturisire vie. Fetele au crescut întru evlavie și curăție, devenind cunoscute în toată cetatea Roma pentru frumusețea lor trupească, dar mai ales pentru curăția sufletului lor.
Chemarea înaintea împăratului
Vestea despre ele a ajuns până la urechile eparhului Antioh, iar apoi la împăratul Hadrianus. Curiozitatea și răutatea împăratului l-au făcut să le cheme la judecată, dorind să le înfricoșeze și să le facă să aducă jertfă idolilor. Însă ele, în loc să se teamă, s-au pregătit pentru mucenicie prin rugăciune.
Împreună cu mama lor, au cerut ajutorul lui Dumnezeu, zicând:
„Tu, atotputernice Dumnezeule, rânduiește pentru noi după sfântă voia Ta și nu ne lăsa pe noi, ca să nu ne temem de muncile cele înfricoșate și să nu ne rupă pe noi nimic de la Tine!”
Astfel, mergând spre palatul împăratului, ținându-se de mâini „ca o cunună împletită”, și-au pus toată nădejdea în Domnul Iisus Hristos și s-au însemnat cu semnul crucii. Ele știau bine cuvintele Domnului: „ Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10, 28).
Mucenicia fiicelor
Împăratul, văzându-le, s-a minunat de frumusețea și de curajul lor, dar a poruncit să fie supuse la chinuri cumplite. Mai întâi a fost adusă Pistis, cea mai mare, de doar 12 ani. Ea a mărturisit cu îndrăzneală pe Domnul Iisus Hristos și a fost bătută cu toiege, i s-au tăiat sânii, din care a curs lapte în loc de sânge, și apoi a fost întinsă pe un grătar de fier încins. Prin puterea lui Dumnezeu a rămas nevătămată, dar în cele din urmă i s-a tăiat capul.
A urmat Elpis, în vârstă de 10 ani. Ea a fost bătută cu vână de bou, aruncată în foc, strunjită cu unghii de fier și cufundată într-o căldare cu smoală încinsă. Toate aceste chinuri nu au putut să o înfricoșeze, căci mărturisea cu putere pe Domnul Iisus Hristos. În cele din urmă, și ea a primit cununa muceniciei prin sabie.
Cea mai mică, Agapis, de doar 9 ani, a fost spânzurată cu capul în jos, aruncată în foc și chinuită în multe feluri. Dar toate aceste torturi nu au putut clinti dragostea ei pentru Domnul Iisus Hristos. În final, și-a încheiat alergarea prin tăierea capului.
Jertfa mamei
Sfânta Sofia a fost martoră la chinurile și moartea fiicelor ei. Inima ei de mamă a suferit nespus, dar ea nu a lăsat să fie biruită de durere. Dimpotrivă, își încuraja fiicele să rămână tari, amintindu-le că Mirele lor ceresc, Domnul Iisus Hristos, le așteaptă cu cununa nestricăciunii.
După ce trupurile fiicelor au fost ucise, Sofia le-a luat și le-a îngropat cu cinste în afara cetății. Apoi, timp de trei zile și trei nopți a stat lângă mormântul lor, plângând și rugându-se. În a treia zi, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, alăturându-se fiicelor ei în ceata sfinților mucenici.
Sensul duhovnicesc al muceniciei lor
Pilda Sfintei Sofia și a fiicelor sale rămâne vie pentru toți creștinii, fiind o mărturie a adevăratei înțelepciuni. Înțelepciunea lumii acesteia caută plăcerea, bogăția și siguranța trecătoare, dar înțelepciunea de sus, cea pe care a trăit-o Sofia, caută sfințenia, viața veșnică și împlinirea voii lui Dumnezeu.
Cele trei fiice, deși copii, au arătat o statornicie în credință care rușinează pe mulți adulți. Ele ne amintesc că vârsta nu este o piedică pentru mântuire și că adevărata tărie vine din puterea Duhului Sfânt.
Pistis (Credința) ne arată că nimic nu este mai puternic decât încrederea în Domnul Iisus Hristos. Elpis (Nădejdea) ne învață să privim dincolo de încercările prezente către răsplata cerească. Agapis (Dragostea) ne amintește că dragostea pentru Domnul Iisus Hristos biruiește orice suferință și înfricoșare.
Mama lor, Sofia, este chipul Bisericii care își crește fiii în virtute și îi întărește în credință până la sfârșit. Ea ne arată ce înseamnă să fii mamă adevărată: nu doar să asiguri viața pământească a copiilor, ci să îi conduci pe calea vieții veșnice.
Sfânta Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis, au luminat Roma păgână prin viața și prin jertfa lor, iar astăzi luminează întreaga lume creștină prin pilda credinței lor
Ele ne arată că adevărata înțelepciune nu este cea lumească, ci aceea care se încrede în Hristos.
Pomenirea lor nu este doar o simplă aducere aminte, ci o chemare vie adresată fiecărui creștin de a trăi cu adevărat virtuțile evanghelice: credința neclintită, nădejdea statornică și dragostea jertfelnică.
Astăzi, aceste patru sfinte: mama și cele trei fiice, se veselesc în ceruri împreună cu Mirele lor Hristos, purtând cununile biruinței. Rugăciunea lor este scut pentru toți cei ce le cinstesc și le urmează pilda.
Condacul Sfintei Muceniţe Sofia şi al fiicelor sale: Pistis, Elpis şi Agapis
Glasul 1
Ceata îngerească…
Sfinţitele ramuri ale Cinstitei Sofia: Sfintele Pistis, Elpis şi Agapis, cu darul au arătat că înţelepciunea elinilor este nebunie. Şi prin nevoinţe arătându-se biruitoare, s-au încununat cu cunună nepieritoare, de la Stăpânul tuturor, Hristos.
Troparul Sfintei Muceniţe Sofia şi al fiicelor sale: Pistis, Elpis şi Agapis
Glasul 4
Mieluşele cuvântătoare, prin mucenicie v-aţi adus Mielului şi Păstorului, săvârşind călătoria cea către Hristos şi credinţa păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârşind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.