În fiecare an, la data de 24 octombrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Mucenițe Sebastiana, o femeie de o credință neclintită și de o dragoste arzătoare pentru Hristos.
Viața ei, asemenea unei făclii aprinse în întunericul păgânătății, este o mărturie a puterii dumnezeiești care se arată în cei ce își pun nădejdea deplină în Dumnezeu. Această sfântă muceniță a trăit în vremea împăratului Domețian (81–96 d.Hr.), unul dintre cei mai aspri prigonitori ai creștinilor.
Ucenica Sfântului Apostol Pavel
Sfânta Muceniță Sebastiana a fost binecuvântată să fie ucenica Sfântului Apostol Pavel, marele propovăduitor al Evangheliei printre neamuri. Din învățăturile lui a primit lumina adevărului și a fost botezată de el, devenind o creștină fierbinte și neînfricată în mărturisirea credinței. Apostolul neamurilor i-a insuflat nu doar credința în Hristos Cel Răstignit și Înviat, ci și dorul de a-L sluji cu toată inima, chiar până la jertfa supremă.
După înălțarea Sfântului Pavel la ceruri, Sebastiana a continuat să trăiască potrivit Evangheliei, răspândind învățătura lui Hristos și întărind pe cei prigoniți. Aflându-se în cetatea lui Marchian (Marchianopolis), a fost pârâtă guvernatorului Serghie că este creștină și că se închină unui Dumnezeu necunoscut păgânilor.
Mărturisirea în fața guvernatorului
Aducând-o înaintea sa, Serghie a încercat să o determine prin vorbe meșteșugite și amenințări să se lepede de credință. Dar Sfânta Muceniță Sebastiana, cu o tărie îngerească, a mărturisit că este ucenica Sfântului Apostol Pavel, că a fost botezată de el și că este gata să moară pentru Domnul Iisus Hristos.
Văzând guvernatorul că nu o poate clinti din credință, a poruncit să fie bătută fără milă cu măciuci de plumb peste tot trupul. Rănile sfintei erau adânci, dar ea nu înceta a se ruga cu buzele și cu inima, iar Domnul i-a dăruit răbdare și mângâiere duhovnicească. După bătaie, a fost aruncată în temniță, unde a primit mângâierea cerească: i s-a arătat Sfântul Apostol Pavel și i-a spus cu blândețe:
„Bucură-te și nu te mâhni, că trebuie să mergi legată în cetatea ta pentru mărturisirea lui Hristos.”
Cuvintele Apostolului au fost pentru ea o întărire cerească, ca o binecuvântare din veșnicie.
Minunea din cuptorul aprins
După șapte zile, Serghie a poruncit ca sfânta să fie scoasă din temniță și aruncată într-un cuptor încins, crezând că astfel va sfârși. Dar focul nu a avut nicio putere asupra ei. Sfânta Muceniță Sebastiana a intrat în flăcări cu semnul Sfintei Cruci și s-a rugat, iar focul s-a stins în chip minunat. Din cer s-a auzit un glas mare, iar tunete, fulgere și grindină au căzut peste păgâni, stingând cuptorul și aducând spaimă între cei necredincioși.
Guvernatorul, cutremurat, a întrebat-o cine este și de unde vine, dar sfânta a tăcut, păstrând în inimă smerenia și taina credinței. Atunci, aflând că este din Iraclia (Heracleea), a trimis-o legată acolo, la guvernatorul Pompian, ca să fie judecată din nou.
Mucenicia în cetatea Iracliei
Pe drum, îngerul Domnului i s-a arătat Sfintei și i-a spus:
„Îndrăznește, fiica lui Dumnezeu, că trebuie să stai de față înaintea guvernatorului Pompian, și eu sunt cu tine.”
Ajunsă în Iraclia, Sebastiana a fost spânzurată de un lemn și strujită fără de milă timp de trei ceasuri. Carnea i se rupea de pe oase, dar din trupul ei nu curgea sânge, ci miros de mir frumos, semn al harului dumnezeiesc care o întărea. Pompian și ostașii păgâni se mirau văzând că sfânta nu scoate niciun strigăt, ci doar se roagă în taină, ca un trup neînsuflețit ce se dăruiește cu totul voii lui Dumnezeu.
După chinuri îndelungate, guvernatorul a poruncit să fie aruncată la fiarele sălbatice. Un leu uriaș a fost slobozit asupra ei, dar în loc să o sfâșie, s-a apropiat blând, și, prin lucrarea lui Dumnezeu, a primit glas omenesc, lăudând pe sfântă și mustrând pe cei păgâni pentru necredința lor.
Într-o a doua încercare, au fost aduse alte fiare, între care o leoaică foarte sălbatică, dar și aceasta s-a îmblânzit, așezându-se la picioarele muceniței ca un mielușel. Cei care priveau au fost cuprinși de spaimă, văzând că puterea lui Dumnezeu biruie firea și stăpânește și inimile fiarelor.
Moartea mucenicească și slava cerească
Neputând să mai suporte rușinea înfrângerii, guvernatorul Pompian a dat sentința finală: tăierea capului. Sfânta Sebastiana și-a plecat smerit capul și s-a rugat:
„Doamne, primește sufletul meu și întărește pe cei care Te vor mărturisi după mine.”
Când i-au tăiat capul, în loc de sânge a curs lapte alb, semn al curăției și al nevinovăției ei. Trupul și capul au fost puse într-un sac cusut, alături de greutăți de plumb, și aruncate în mijlocul mării, pentru ca să nu mai fie aflat.
Dar îngerul Domnului, trimis de Dumnezeu, a rupt sacul și a purtat sfintele moaște până la țărmul unui loc numit Risiston (Rhaidestos). Acolo, o femeie credincioasă, Amia, soția unui senator, a aflat trupul sfintei, l-a înfășurat cu giulgiuri curate și miresme scumpe și l-a îngropat cu mare cinste.
Minunile și cinstirea Sfintei
După mutarea ei la Domnul, Sfintele moaște ale Muceniței Sebastiana au fost izvorâtoare de mir bine mirositor și au săvârșit multe minuni, tămăduind bolile și alungând duhurile necurate. Credincioșii care se rugau cu credință la mormântul ei primeau ajutor în nevoi și întărire în suferințe.
Prin viața, credința și mucenicia ei, Sfânta Muceniță Sebastiana a devenit un simbol al curajului femeilor creștine, care, în ciuda prigoanelor, au biruit lumea prin puterea lui Hristos. Ea ne arată că nicio suferință, oricât de grea, nu poate învinge sufletul care se încrede în Dumnezeu.
Pomenirea Sfintei Sebastiana ne aduce aminte de chemarea fiecărui creștin la mărturisirea credinței, la răbdare și la iubire jertfelnică
Într-o lume ce adesea se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, pilda sfintei ne învață să rămânem statornici, căci Domnul nu lasă singur pe cel ce se încrede în El.