În calendarul ortodox, ziua de 4 mai este închinată pomenirii Sfintei Mucenițe Pelaghia din Tars, o fecioară de neam ales care a urmat, în vremuri de cruntă prigoană, să-și jertfească viața pentru Iisus Hristos. Povestea vieții sale nu este doar un exemplu de curaj și credință neclintită, ci și o mărturie a iubirii absolute față de Dumnezeu – o iubire care nu se teme de foc, nici de moarte.
Într-un timp al urii și al cruzimii
Secolul al III-lea a fost unul dintre cele mai sângeroase din istoria creștinismului timpuriu. Împăratul Dioclețian a pornit o prigoană sistematică împotriva creștinilor, văzând în ei o amenințare la adresa ordinii religioase și politice a imperiului roman. În acest context, mulți dintre cei care credeau în Iisus Hristos se ascundeau în munți, în peșteri, în pustietăți, refuzând să se lepede de credință.
În Tarsul Ciliciei – oraș din sud-estul Asiei Mici, cunoscut și ca locul de naștere al Sfântului Apostol Pavel – trăia o tânără fecioară, Pelaghia. Provenea dintr-o familie păgână, înstărită și cu influență, dar inima ei căuta altceva decât fastul și puterea acestei lumi. Auzind despre Iisus Hristos de la câțiva creștini, inima ei s-a aprins de o dragoste profundă pentru El. Era tânără, frumoasă, inteligentă și foarte bogată, dar nu a ezitat să aleagă calea cea grea a Evangheliei.
Dorința de a se boteza
Dorința cea mai arzătoare a Pelaghiei era să se boteze și să devină mireasă a lui Iisus Hristos. Dar episcopul Clinon – păstorul creștinilor din Tars – era căutat de soldații lui Dioclețian și se ascunsese în munți. Sfânta a început să-l caute cu hotărâre, sperând să-l întâlnească și să primească de la el Sfântul Botez.
A avut un vis în care i s-a arătat un bărbat cu chip luminat și cu haine preoțești – era imaginea episcopului pe care nu-l văzuse niciodată. Această vedenie a întărit-o și mai mult. A convins-o pe mama sa să o lase să meargă în vizită la doica ei, dar în realitate plănuia să-l găsească pe episcop.
Pe drum, printr-o minune, l-a întâlnit pe episcopul Licinius (numit și Linus în unele relatări), pe care l-a recunoscut imediat ca fiind omul din vis. Căzând la picioarele lui, i-a cerut botezul. În acel loc, la rugăciunea episcopului, a țâșnit un izvor, iar acolo, sub cerul liber, Pelaghia a fost botezată în numele Preasfintei Treimi. Îngerii au acoperit-o cu o mantie strălucitoare, devenind astfel mireasa Mirelui ceresc.
Răspunsul lumii: respingere și ură
Convertirea Pelaghiei nu a trecut neobservată. Fiul împăratului Dioclețian, îndrăgostit de frumusețea fecioarei, o ceruse în căsătorie. Pelaghia i-a trimis răspuns că este deja logodită cu Iisus Hristos și că nu dorește o căsătorie pământească. Disperat, moștenitorul tronului s-a sinucis.
Mama Pelaghiei, orbită de frică și rușine, și-a denunțat propria fiică împăratului. Dioclețian a fost vrăjit de frumusețea fecioarei și i-a făcut promisiuni lumești: bogății, tron, slavă. Dar Pelaghia a refuzat categoric:
„Ești nebun, împărate, să-mi spui mie acestea. Nu-ți fac voia și urăsc căsătoria murdară pe care mi-o propui, pentru că eu îl am pe Hristos, Mirele meu cel ceresc.”
Apoi, cu o liniște nestrămutată, i-a spus că Domnul i-a pregătit trei cununi nepieritoare: pentru credință, pentru curăție și pentru mucenicie.
Moartea ca martor al vieții veșnice
Furios, Dioclețian a poruncit să fie aruncată într-un bou de aramă încins până la roșu, în care trebuia să fie arsă de vie. Înainte ca torționarii să o atingă, Pelaghia s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a intrat singură în cuptor. Carnea ei s-a topit, dar oasele au rămas neatinse, răspândind un miros de mir în tot orașul.
După moartea ei, trupul a fost luat și îngropat în taină de creștini. Mai târziu, în vremea împăratului Constantin Copronimul, pe locul martiriului s-a ridicat o biserică închinată Sfintei Pelaghia, devenită loc de pelerinaj și rugăciune.
Mesajul Sfintei Pelaghia pentru noi
Viața și moartea Sfintei Mucenițe Pelaghia nu sunt o simplă poveste din trecut. Sunt o chemare. Chemare la curaj, la fidelitate și la o iubire care nu negociază cu păcatul. Într-o lume în care compromisurile par necesare, Pelaghia ne amintește că sfințenia nu cedează nici măcar în fața morții.
Ea nu a fost doar o tânără frumoasă și bogată care a renunțat la viața ușoară pentru o credință abstractă. A fost o femeie cu discernământ, cu putere morală, cu luciditate. A văzut în Domnul Iisus Hristos nu o idee, ci o Persoană vie, demnă de toată dragostea și jertfa.
Cântare de laudă la Sfânta Muceniță Pelaghia
Pelaghia înaintea necuratului împărat
Stă la judecată ca un înger de lumină.
Împăratul cel cu chip de fiară către ea cată
Și-i grăiește:
„Diademă-mpărătească pe fruntea ta voi pune,
dacă tu între femei îmi vei fi soție.”
Pelaghia vitează răspunde:
„Îngrețoșător lucru îmi este a mă-nsoți cu un păgân.
Nicicând, împărate, nu voi fi a ta.
Ce-mi oferi? Coroană de țarină?
Eu trei cununi de la Domnul meu am,
De la Hristos, veșnicul meu Mire.
Prima cunună-i a credinței ce-am păzit;
A doua, a fecioriei ce-am păzit;
Și-a treia a muceniciei mele este.
Nu mai zăbovi, hulitor împărat;
Zdrobește mai degrab’ ăst trup de țarină;
Zdrobește-l, taie-l, arde-l și îl macină,
Ca sufletul meu mai curând la nunta-mi s-ajungă.
Ca sufletul meu mai curând
fața Mirelui meu să O vadă,
Fața nemuritoare a Mirelui meu,
Mântuitorului meu, Domnul.”
Pentru că Sfânta Pelaghia rămâne un model viu pentru oricine vrea să-și păstreze curăția sufletului într-o lume murdară
Ea ne învață că nu trebuie să alegem între Dumnezeu și lume cu jumătăți de măsură. Alegerea este totală sau nu este deloc.
Și poate că în fiecare dintre noi există o parte din Pelaghia – acel dor de ceva mai înalt, acea atracție către curăție, către o iubire care să nu se stingă niciodată. Iar ea ne arată că acest dor nu e nebunie. E calea către cer.
Condacul Sfintei Muceniţe Pelaghia din Tars
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Urând cele vremelnice, şi împărtăşindu-te de bunătăţile cele cereşti, pentru chinuire ai primit cunună, preacinstită Pelaghia, şi pâraiele sângiurilor ca un dar ai adus Stăpânului Hristos. Roagă-te să ne mântuiască pe noi din nevoi, cei ce cinstim pomenirea ta.
Troparul Sfintei Muceniţe Pelaghia din Tars
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Pelaghia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește/mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.