Istoria Bisericii creștine este presărată cu numeroase exemple de martiri, bărbați și femei, care au ales să-și dea viața pentru Domnul Iisus Hristos în loc să se lepede de credința lor.
Acești oameni sfinți au fost mărturisitori neclintiți ai adevărului, demonstrând că iubirea de Dumnezeu este mai puternică decât frica de chinuri și moarte.
Printre aceștia se numără și Sfânta Muceniță Iraida, cunoscută în unele locuri și sub numele de Raida sau Raisa, fecioară din Egipt, care a pătimit pentru Hristos în primele veacuri creștine. Viața ei, deși scurtă, este o mărturie cutremurătoare a curajului și a devotamentului pentru Domnul.
Obârșia și copilăria Sfintei Iraida
Sfânta Iraida s-a născut în Egipt, în localitatea Tama, după alte surse, în cetatea Batan. Era fiica unui preot creștin pe nume Petru, ceea ce arată că a crescut într-o familie credincioasă, în care slujirea lui Dumnezeu era la loc de cinste. Încă din copilărie, Sfânta a arătat înclinare către viața curată și către slujirea Domnului.
La doar doisprezece ani, Iraida a îmbrățișat viața monahală, purtând haina smereniei și a curăției. Această alegere timpurie dovedește maturitatea ei spirituală și dragostea arzătoare pentru Hristos. Într-o vreme în care creștinismul era prigonit crunt, o fetiță de doisprezece ani care alegea să devină monahie era un semn de o credință ieșită din comun.
Întâmplarea de la fântână
Tradiția ne spune că, într-o zi, Sfânta Iraida, împreună cu alte fecioare, a mers la o fântână de lângă mare pentru a scoate apă. Acolo, a avut loc momentul care i-a schimbat viața pentru totdeauna.
Ea a văzut o corabie plină de oameni legați: preoți, diaconi, călugări, femei și fecioare. Aceștia fuseseră prinși de prigonitorii creștinilor și urmau să fie duși la judecată și la moarte pentru credința lor în Domnul Iisus Hristos. Imaginea lor, purtând lanțuri pentru Domnul, a aprins în sufletul Iraidei o dorință fierbinte de a împărtăși aceeași soartă.
Atunci, fără ezitare, a lăsat vasele de apă și a alergat către corabie. Cu o hotărâre neclintită, s-a alăturat celor legați, mărturisindu-se și ea ca fiind creștină. Nu a ascultat sfatul celor care încercau să o oprească, ci a strigat cu îndrăzneală: „Și eu sunt creștină și îi nesocotesc pe zeii voștri!”
Îndrăzneala înaintea dregătorului
Corabia cu prizonierii a fost dusă la cetatea Antinopolis, unde dregătorul prigonitor, numit în unele surse Lucian, iar în altele Culcianus, a început să îi judece.
Când a venit rândul Iraidei, dregătorul a încercat să o convingă să renunțe la credința ei, făgăduindu-i că va scăpa de chinuri și de moarte. Mai marele creștinilor arestați i-a spus chiar să aleagă cu înțelepciune, să se cruțe, fiindcă era încă foarte tânără. Dar Sfânta nu a dat înapoi.
Plină de curaj, ea a batjocorit idolii păgâni și chiar l-a mustrat pe dregător, scuipându-l în obraz pentru că îndrăznea să-și bată joc de credința creștinilor.
Această îndrăzneală era un semn de dragoste curată pentru Hristos și de dispreț față de amăgirile lumii păgâne. Iraida știa că mărturisirea ei îi va aduce moartea, dar socotea aceasta ca o biruință și o cale sigură către veșnicie.
Pătimirile și mucenicia
Văzând hotărârea ei de neclintit, dregătorul a poruncit să fie supusă la multe chinuri. Deși trupul ei firav era lovit și umilit, sufletul Iraidei rămânea neclintit. Nici bătăile, nici amenințările, nici promisiunile nu au putut să-i clatine credința.
În cele din urmă, prigonitorii au hotărât să-i taie capul. Sfânta Iraida a primit cununa muceniciei la începutul secolului al IV-lea, în jurul anului 308, fiind prima dintre prizonieri care a fost omorâtă. Ceilalți au urmat după ea, mărturisindu-L și ei pe Domnul Iisus Hristos cu prețul vieții.
Astfel, tânăra fecioară, care la doisprezece ani îmbrăcase schima monahală, a ajuns prin tăierea capului să dobândească adevărata bucurie și să fie încununată în ceata mucenicilor.
Semnificația muceniciei Sfintei Iraida
Viața și moartea Sfintei Iraida sunt pline de învățăminte pentru creștinii de astăzi. Mai întâi, ea ne arată că vârsta nu este un obstacol pentru sfințenie. La o vârstă fragedă, când alți copii încă se joacă, Iraida și-a ales calea nevoinței și a curăției.
În al doilea rând, ea ne dă o pildă de curaj. În loc să caute siguranța și confortul, a preferat să se alăture celor prigoniți, împărtășindu-le suferința și cununa mucenicească.
De asemenea, Sfânta Iraida ne arată ce înseamnă dragostea pentru Hristos. Această dragoste a făcut-o să disprețuiască moartea și să socotească chinurile ca nimic. Pentru ea, viața nu avea valoare dacă nu era trăită în adevărul lui Dumnezeu.
Cultul și cinstirea Sfintei Iraida
Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Muceniță Iraida în ziua de 22 septembrie, alături de alți sfinți martiri. În sinaxarele grecești și slavonești, ea apare sub numele de Raisa, iar în unele manuscrise este numită Raida sau Rhais.
Cinstirea ei s-a răspândit în Egipt și în tot Răsăritul creștin, fiind pomenită ca o fecioară care și-a dat viața pentru Hristos cu o îndrăzneală rar întâlnită. Multe icoane o înfățișează cu chip luminos, ținând în mână crucea muceniciei și purtând cununa biruinței.
Pentru creștinii de astăzi, ea rămâne un exemplu viu de dăruire și de mărturisire a credinței.
Sfânta Muceniță Iraida este un exemplu strălucit de credință, curaj și dragoste față de Domnul Iisus Hristos
Fecioară tânără, crescută într-o familie creștină, a îmbrățișat viața monahală la vârsta de doisprezece ani și a primit cununa muceniciei în jurul anului 308.
Viața ei scurtă, dar plină de înțeles, rămâne o pildă pentru toți creștinii, chemându-ne la statornicie în credință și la îndrăzneală în mărturisire. Cinstind-o pe Sfânta Iraida, Biserica ne aduce aminte că mărturisirea Domnului Iisus Hristos nu este doar un act al trecutului, ci o chemare permanentă pentru fiecare dintre noi.
Prin rugăciunile ei, să dobândim și noi curajul de a ne împărtăși credința cu bucurie și fermitate, spre slava lui Dumnezeu.