Biserica Ortodoxă o pomenește la data de 5 octombrie pe Sfânta Muceniță Haritina, fecioara care, deși orfană de părinți, a dobândit prin credință și smerenie o noblețe sufletească mai mare decât cea a împăraților pământului.
În vremea prigoanelor împăratului Dioclețian, ea s-a arătat o lumină vie a Evangheliei, arătând că dragostea față de Hristos este mai tare decât moartea și că sufletul credincios poate birui toate chinurile prin nădejdea în Dumnezeu.
Nașterea și copilăria Sfintei Haritina
Sfânta Haritina s-a născut într-o vreme tulbure, când Imperiul Roman prigonea cu cruzime pe creștini. Rămasă orfană de ambii părinți încă din fragedă copilărie, a fost luată în grijă de un om de neam ales, bun și milostiv, cu numele Claudie. Acesta, văzând în copila orfană o inimă curată și o minte luminată, a crescut-o cu dragoste, ca pe fiica sa cea adevărată. Haritina, chiar din copilărie, s-a arătat înzestrată cu blândețe, ascultare și o cumințenie rar întâlnită.
Pe măsură ce creștea, frumusețea ei trupească era covârșită de cea sufletească: era smerită, tăcută, plină de înțelepciune și dornică de a cunoaște Legea Domnului. În taină, s-a legat cu sufletul de Hristos, făgăduindu-I fecioria și hotărând să trăiască toată viața ca o mireasă a Lui. Claudie, care iubea credința creștină și ducea o viață plină de fapte bune, nu a oprit-o de la această hotărâre, ci, dimpotrivă, s-a bucurat de sfințenia viețuirii ei.
El i-a zidit o casă liniștită unde sfânta trăia în rugăciune și post, cercetând Sfintele Scripturi ziua și noaptea. Îi primea pe credincioșii care o vizitau și îi întărea în credință, iar pe cei necredincioși îi aducea la Hristos cu blândețe și înțelepciune. În scurt timp, Sfânta Haritina a devenit pentru toți o pildă de viață curată și plăcută lui Dumnezeu.
Denunțarea și chemarea la judecată
În acea vreme, împăratul Dioclețian a dezlănțuit o cumplită prigoană împotriva creștinilor. Pretutindeni, credincioșii erau urmăriți, chinuiți și omorâți pentru mărturisirea numelui lui Hristos. Vestea despre Haritina, care întorcea mulți păgâni la dreapta credință, a ajuns la Domițian, comitele împărătesc din acea regiune. Plin de ură, el a trimis o scrisoare lui Claudie, poruncindu-i să o trimită pe tânăra fecioară la judecată.
Claudie, primind porunca, s-a întristat până la lacrimi. Îmbrăcându-se în haină de sac, plângea cu durere, căci o iubea ca pe fiica sa și se temea că o va pierde. Dar Haritina, întărită de Duhul Sfânt, i-a zis cu blândețe:
„Nu te mâhni, domnul meu, ci te bucură, căci pentru păcatele mele și ale tale mă voi face jertfă bine-primită lui Dumnezeu. Pomenește-mă și tu la Cerescul Împărat când va veni vremea ta.”
Cuvintele ei l-au umplut pe Claudie de lacrimi, dar și de o pace adâncă. Cu durere în inimă, a lăsat-o să plece cu ostașii trimiși de comite, încredințându-se că voia lui Dumnezeu este cea care se împlinește.
Mărturisirea înaintea judecătorului
Fiind adusă înaintea comitelui Domițian, Sfânta Haritina a stat cu chipul senin și inima plină de nădejde. Dregătorul a întrebat-o cu mândrie:
„Este adevărat, fecioară, că ești creștină și că amăgești pe mulți, aducându-i la credința ta necurată?”
Sfânta a răspuns cu glas hotărât:
„Adevărat este că sunt creștină, dar nu amăgesc pe nimeni. Ci pe cei amăgiți de diavolul îi aduc la calea adevărului, la lumina lui Hristos, care este Domnul și Mântuitorul lumii. Voi, dimpotrivă, vă închinați la idoli necurați și diavoli mincinoși, care duc sufletele la pierzare.”
Cuvintele ei pline de curaj l-au umplut pe Domițian de mânie. A poruncit ca sfânta să fie bătută fără cruțare, iar apoi să i se pună un lanț de fier în jurul gâtului. Dar Haritina nu s-a plâns, ci în tăcere s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea putere să rabde până la sfârșit.
Chinurile mucenicești
După bătaia cumplită, comitele a trimis-o înaintea altui judecător, Dometie, care a întețit chinurile. Au ras părul capului ei și i-au turnat pe creștet jăratic aprins. Au încercat să o facă să jertfească idolilor, însă ea a rămas neclintită, zicând:
„Nimic nu mă va despărți de dragostea lui Hristos. Trupul meu este trecător, dar sufletul meu este veșnic.”
Mâniați de credința ei, păgânii au aprins frigări de fier și i-au străpuns pieptul și coastele. Apoi i-au legat o piatră grea de gât și au aruncat-o în mare. Însă puterea Domnului a păzit-o: valurile au purtat-o la mal nevătămată, iar sfânta s-a arătat din nou înaintea dregătorului. Aceasta minune a înspăimântat pe toți, dar Dometie, orbit de ură, a poruncit să i se scoată unghiile de la mâini și picioare și dinții din gură.
Chiar și așa, Haritina nu s-a clătinat în credință. Cu trupul sfâșiat și plin de sânge, dar cu fața luminată de har, a spus:
„Mulțumesc Ție, Doamne, că m-ai învrednicit să pătimesc pentru Numele Tău. Primește sufletul meu ca o jertfă curată și păzește fecioria mea neîntinată.”
Moartea mucenicească și cununa slavei
După cumplitele chinuri, Dometie a hotărât să o dea în mâinile unor oameni desfrânați, ca să-i batjocorească trupul. Sfânta Haritina, știind că acesta era cel mai mare păcat, s-a rugat cu lacrimi fierbinți lui Hristos:
„Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu înainte ca robii diavolului să atingă curăția mea.”
Pe când își înălța această rugăciune, îngenuncheată și cu ochii ridicați la cer, sufletul ei s-a desprins de trup și s-a înălțat la Domnul, Cel pe care Îl iubea mai mult decât viața. Așa și-a sfârșit alergarea mucenița Haritina, primind de la Hristos cununa nestricăciunii și a biruinței.
Cinstirea Sfintei Mucenițe Haritina
Moartea ei mucenicească a fost pentru credincioși o izvor de întărire și nădejde. Mulți au mărturisit mai apoi că, rugându-se cu credință Sfintei Haritina, au primit ajutor în necazuri, izbăvire de primejdii și tămăduire de boli.
Sfânta Muceniță Haritina este chipul fecioarei care a păzit curăția sufletului și trupului său pentru Dumnezeu, a credinței neclintite în fața ispitelor și a jertfei fără preget pentru dragostea lui Hristos. Ea ne învață că adevărata libertate nu se dobândește prin putere omenească, ci prin legătura de iubire cu Dumnezeu.
Biserica o pomenește în ziua de 5 octombrie, slăvind-o ca pe o mireasă a lui Hristos și muceniță a curăției
Credincioșii îi cer ajutorul mai ales pentru întărirea în credință, pentru izbăvirea de ispitele trupești și pentru păstrarea curăției sufletești.
Prin viața ei curată, prin suferința primită cu seninătate și prin moartea mucenicească, Sfânta Haritina a dovedit că dragostea de Dumnezeu nu poate fi înfrântă de foc, de sabie sau de moarte. Ea strălucește ca o stea între fecioarele și mucenițele Bisericii, iar rugăciunea ei către Hristos aduce lumină și nădejde tuturor celor care o cheamă cu credință.
Condacul Sfintei Muceniţe Haritina
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Întărindu-te la minte, Sfântă Muceniţă Haritina, ţi-ai întărit sufletul cu credinţa; biruind pe vrăjmaşi aievea i-ai ruşinat, stând înaintea lui Hristos întru tot fericită; şi acum, purtând haină din sângele tău şi cu îngerii bucurându-te, roagă-te pentru noi, purtătoare de chinuri.
Troparul Sfintei Muceniţe Haritina
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Haritina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.