În fiecare an, la data de 1 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu evlavie și recunoștință pe Sfânta Muceniță Elena din Sinope, o tânără fecioară care a ales moartea în locul păcatului, dându-și sufletul pentru dragostea lui Hristos.
Viețuită la începutul secolului al XVIII-lea, această sfântă a fost încununată cu cununa muceniciei în orașul Sinope, din vechea regiune Paflagonia, la țărmul Mării Negre, într-o vreme în care creștinii greci trăiau sub grea apăsare otomană.
Copilăria și credința curată
Sfânta Elena s-a născut într-o familie creștină evlavioasă, din neamul Bekiary, în cetatea Sinopei, cel mai vechi oraș din Pont. De mică a fost crescută în frica și dragostea lui Dumnezeu, părinții ei învățând-o rugăciunea, curăția și milostenia. În inima copilei s-a aprins de timpuriu dorința de a trăi pentru Hristos și de a păstra neîntinată credința primită la botez.
Tânăra era împodobită nu doar cu frumusețe trupească, ci și cu o frumusețe sufletească aparte, care se revărsa din ochii ei blânzi și curați. Cei din jur o numeau „fata cu chip de lumină”, pentru că în toată purtarea ei se simțea o pace și o simplitate adâncă, asemenea sfințeniei.
Întâlnirea cu păgânul guvernator
Când Elena avea doar cincisprezece ani, mama sa a trimis-o într-o zi la un magazin din cartierul Kryonas, ca să cumpere materiale pentru brodat. Pe drum, trecând prin fața casei guvernatorului otoman Ukuzoglu Pașa, acesta, văzând-o, s-a aprins de pofta cea întunecată. Orbit de frumusețea ei și lipsit de rușine, a poruncit slugilor să i-o aducă în casă.
A urmat o scenă cutremurătoare. Tânăra fecioară, înfricoșată, dar cu sufletul plin de credință, a refuzat orice apropiere, rugându-se în taină Mântuitorului să o izbăvească de primejdia păcatului. Ori de câte ori păgânul se apropia de ea, o putere nevăzută îl oprea, făcându-l neputincios în fața curăției ei. În zadar a încercat să o silească, căci rugăciunile ei, înălțate din adâncul inimii, erau ascultate.
În furia sa, Pașa a închis-o într-o pivniță întunecoasă, hotărât s-o facă robă a dorinței lui. Dar mila lui Dumnezeu a fost mai mare: Elena a reușit, cu ajutorul îngerului Domnului, să iasă din temniță și să se întoarcă acasă.
Jertfa pentru popor și încercarea credinței
Guvernatorul, rușinat că o tânără l-a învins prin puterea rugăciunii, a poruncit să fie chemați bătrânii comunității grecești, amenințându-i că îi va ucide pe toți dacă fata nu-i va fi dată. Părinții și bătrânii au plâns cu amar. Tatăl sfintei, asemenea dreptului Avraam, și-a frânt inima, alegând să o trimită pe copilă spre jertfă, pentru a salva viața celorlalți creștini.
Elena, primind ascultarea ca pe o cruce, a mers fără teamă, rostind în sine: „Voia Domnului să fie, nu voia mea!” În acele clipe, tânăra s-a dovedit nu doar credincioasă, ci și o adevărată muceniță, gata să-și dea viața pentru Hristos.
Închisoarea și rugăciunea neîncetată
Ajunsă din nou în casa guvernatorului, fecioara a fost supusă la noi încercări. Dar de fiecare dată, rugăciunea o întărea. Sfânta Elena obișnuia să rostească primii șase psalmi ai lui David, pe care îi învățase de la unchiul ei, și alte rugăciuni pe care le purta în inimă. Psalmul 6, „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.”, i-a fost armă duhovnicească și scut în lupta cu diavolul.
Păgânul, văzând că nu poate birui o copilă de 15 ani, a dat poruncă să fie aruncată în temnița comună și torturată fără milă. Acolo, trupul ei firav a fost lovit și chinuit fără măsură, dar sufletul i-a rămas neatins. În timp ce era bătută, Elena cânta în șoaptă rugăciuni și psalmi, iar chipul ei se lumina de o bucurie cerească.
Moartea martirică și slava cerească
După zile de chinuri cumplite, slujitorii păgânului i-au bătut în cap două cuie mari, iar apoi i-au tăiat capul. În ura lor oarbă, au pus trupul sfintei într-un sac și l-au aruncat în apele Mării Negre, dorind să-i piardă orice urmă. Dar Dumnezeu, Care proslăvește pe sfinții Săi, a făcut ca trupul ei să nu se piardă, ci să devină izvor de minuni.
Trupul sfintei a plutit pe valuri până în dreptul locului numit Gai, unde s-a scufundat. Într-o noapte, niște marinari greci au văzut o lumină cerească pogorându-se deasupra apelor. Uimiți, au mers în direcția luminii și au descoperit sacul în care se afla trupul Sfintei Elena. Cu evlavie, l-au scos din apă și l-au dus preoților din Sinope.
Încă de la început, Sfintele ei Moaște s-au arătat făcătoare de minuni și tămăduitoare, mai ales pentru cei care sufereau de dureri de cap și boli ale capului, amintind prin aceasta de cununa suferinței purtată de sfântă în timpul muceniciei.
Cinstirea sfintelor moaște și minunile Sfintei
După descoperirea lor, trupul Sfintei Elena din Sinope a fost dus în Rusia, iar capul ei a rămas în biserica grecească din Sinope, unde credincioșii se închinau cu mare evlavie. De-a lungul veacurilor, s-au săvârșit nenumărate minuni, iar credincioșii care se rugau cu credință primeau ajutor și vindecare.
În anul 1924, când grecii au fost izgoniți din Sinope, au luat cu ei și capul Sfintei Mucenițe, ca pe o comoară neprețuită a credinței lor. Moaștele au fost purtate cu grijă de Christos Kapharopoulos, președintele comunității grecești refugiate. Astăzi, sfântul ei cap se află spre cinstire în Biserica Sfânta Marina din Ano Toumba, aproape de Tesalonic, unde credincioșii vin să se roage și să ceară ajutorul sfintei.
Racla cu moaștele sfintei a fost dusă în mai multe locuri din lume, spre binecuvântarea credincioșilor. În aprilie 2010, Capul Sfintei Elena din Sinope a fost adus și în Slovacia, la dorința Mitropolitului George al Michalovce și Košice. Cu binecuvântarea Mitropolitului Anthimos al Tesalonicului, sfintele moaște au fost purtate în procesiune și primite cu mare bucurie de poporul dreptcredincios.
De atunci, Sfânta Elena din Sinope este cinstită ca ocrotitoare a Mitropoliei de Michalovce și Košice, alături de alți sfinți ai Bisericii, dar și ca ocrotitoare a tinerilor din întreaga Slovacie, semn că jertfa ei curată și tinerețea luminată de credință au devenit un exemplu viu pentru generațiile de azi.
Chipul sfintei și învățătura ei
Viața Sfintei Mucenițe Elena din Sinope este o pildă de curaj, credință și curăție sufletească. Într-o lume întunecată de patimi, o tânără de 15 ani a reușit să biruiască nu prin puterea trupului, ci prin puterea rugăciunii. Ea a arătat că adevărata libertate nu înseamnă să faci ce vrei, ci să alegi binele chiar și când răul te amenință.
Sfânta Elena ne învață că fecioria și credința nu sunt valori învechite, ci flăcări vii care pot lumina și cele mai adânci întunericuri. Ea ne arată că Hristos nu lasă nerăsplătită jertfa celor ce-L iubesc și că rugăciunea, rostită cu inimă curată, are o putere nebiruită în fața oricărei ispite.
Moștenirea duhovnicească
Astăzi, Biserica o cinstește pe Sfânta Muceniță Elena din Sinope ca pe o floare a curăției și o mărturisitoare a credinței în vremuri de prigoană. Tinerii o invocă în rugăciuni pentru întărirea credinței, iar cei aflați în suferință îi cer ajutorul pentru vindecare.
Să ne rugăm și noi acestei sfinte mucenițe, zicând:
„Sfântă Muceniță Elena, fecioară curată și roabă a lui Hristos, care ai biruit rușinea păcatului prin tăria credinței, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne întărească în ispite, să ne dea curaj în mărturisirea credinței și să ne păzească inimile curate până la sfârșit.”
Prin viața ei, Sfânta Muceniță Elena din Sinope rămâne o icoană vie a tăriei în credință, a sfințeniei în tinerețe și a biruinței Duhului asupra trupului.