Sfânta Muceniță Cecilia, una dintre cele mai luminoase figuri ale creștinismului primar, este pomenită împreună cu Sfinții Mucenici Valerian, Tiburtie și Maxim, ca mărturisitori puternici ai credinței în Hristos în vremuri de prigoană.
O inimă curată într-o lume păgână: începutul chemării Sfintei Cecilia
Viața lor este o mărturie despre puterea dragostei dumnezeiești, despre tăria credinței și despre lucrarea nevăzută a harului în inimile celor ce caută adevărul.
Născută în Roma într-o familie de rang înalt, de neam strălucit și cu mare bogăție, Sfânta Cecilia a crescut într-o lume păgână, dar sufletul ei tânjea după Dumnezeu. Auzind propovăduirea Sfintei Evanghelii, a crezut din toată inima și, rănindu-se de dragostea lui Hristos, a hotărât să-și păzească fecioria, închinând-o Mirelui ceresc.
Deși purta haine alese, potrivite rangului său, pe dedesubt ascundea o haină aspră de păr, semn al nevoinței și al smereniei. Viața ei era una de rugăciune neîncetată, cerând lui Dumnezeu să o păzească în curăție și să o întărească în hotărârea ei sfântă.
Descoperirea îngerului și începutul schimbării lui Valerian
Părinții Sfintei Cecilia, neștiind de făgăduința ei către Hristos, au silit-o să se căsătorească cu tânărul păgân Valerian. În ziua ospățului, în timp ce muzica răsuna, ea se ruga în taină lui Dumnezeu să-i păzească curăția. În noaptea nunții, cu îndrăzneală sfântă, i-a descoperit lui Valerian că un înger al Domnului îi păzește fecioria și că doar cei curățiți prin credință pot vedea slava cerească. L-a trimis astfel la episcopul Urban, ascuns în catacombele de pe calea Apia.
Valerian, îndrumat de săracii miluiți de Cecilia, l-a găsit pe ierarh, iar acesta l-a învățat credința și s-a rugat pentru el cu lacrimi. Atunci i s-a arătat o vedenie: un bătrân în veșminte albe, ținând o carte cerească, din care Valerian a citit cutremurându-se. A primit botezul și, întorcându-se la Cecilia, a văzut cu ochii săi îngerul strălucind lângă ea. Din acel moment, Valerian a primit cu bucurie viața în curăție și slujirea lui Hristos alături de soția sa.
Convertirea lui Tiburtie și rodirea credinței
Minunea trăită de Valerian l-a întors la Hristos și pe Tiburtie, fratele său. Harul lui Dumnezeu a lucrat atât de puternic în sufletul tânărului, încât scrierile vechi spun că acesta a ajuns să vorbească cu îngerii în fiecare zi. Amândoi frații se remarcau prin milostenie și prin grija pentru creștinii uciși în prigoane, îngropându-le cu evlavie trupurile.
Dar această lucrare de iubire nu a rămas ascunsă. Au fost pârâți guvernatorului Almachie și aduși înaintea lui. Mărturisind pe Domnul Iisus Hristos fără teamă, au fost osândiți la moarte și încredințați comandantului Maxim pentru a fi decapitați.
Minunea de la locul execuției și convertirea lui Maxim
Când Maxim a ridicat sabia asupra lor, a avut parte de o vedenie cutremurătoare: îngeri care coborau din cer și primeau sufletele mucenicilor ca pe niște odoare prețioase. Această arătare l-a mișcat atât de adânc încât a crezut în Domnul Iisus Hristos împreună cu toată casa lui.
Curând, și el a primit cununa muceniciei, fiind ucis pentru mărturisirea credinței.
Sfânta Cecilia a luat trupurile tuturor celor trei mucenici și le-a îngropat cu cinste, continuând apoi să propovăduiască pe Domnul Iisus Hristos cu și mai mult curaj.
Mărturisirea și pătimirea Sfintei Cecilia
Râvna ei era neobosită. Într-o singură seară, a adus la Hristos aproape patru sute de suflete, luminându-le cu adevărul Evangheliei. Când guvernatorul Almachie a chemat-o la judecată și a întrebat-o de unde are asemenea putere și curaj, ea i-a răspuns cu simplitate și tărie:
„Conștiința curată și credința neîndoielnică.”
Pentru că nu a voit să jertfească idolilor, Sfânta Cecilia a fost condamnată să fie închisă într-o baie încinsă peste măsură. Trei zile a stat acolo, dar focul nu a atins-o. Văzând că nu moare, guvernatorul a poruncit să i se taie capul.
Călăul a lovit-o de trei ori cu sabia, dar, prin voia lui Dumnezeu, nu a reușit să-i despartă capul de trup. Rănită grav, a rămas în viață încă trei zile, timp în care credincioșii i-au strâns sângele în batiste și vase, ca pe o comoară sfântă. Apoi și-a dat sufletul în mâinile Mirelui ei ceresc, dobândind cununa muceniciei în jurul anului 230.
Cinstirea și moștenirea Sfintei Cecilia
Moaștele sale se află la Roma, în biserica ce îi poartă numele, iar cinstirea ei s-a răspândit puternic atât în Răsărit, cât și în Apus. În tradiția apuseană, ea este considerată patroana muzicii și cântărilor bisericești, pentru că se spune că în ziua nunții ei, în loc să se bucure de veselie lumească, cânta în inima ei pentru Domnul.
Dar pentru Biserica întreagă, Sfânta Cecilia este mai ales pilda fecioarei neînfricate, a miresei lui Hristos care a biruit lumea prin credință, blândețe sufletească și statornicie. Viața ei arată că harul lui Dumnezeu poate transforma inimile cele mai împietrite și că mărturisirea curajoasă poate naște mântuire pentru mulți.
Prin mijlocirea Sfintei Cecilia și a Sfinților Mucenici Valerian, Tiburtie și Maxim, să ne întărească Dumnezeu în credință, să ne dea curaj în mărturisire și să ne păzească inimile curate, ca să ne facem și noi vrednici de Împărăția Sa cea veșnică.
Troparul Sfintei Muceniţe Cecilia
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Cecilia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.