Într-o lume afundată în întunericul păgânismului, când idolii de aur și piatră erau socotiți dumnezei, Dumnezeu a ridicat o fecioară curată, înțeleaptă și tare ca diamantul, care să lumineze mulțimi întregi și să convertească împărați, popoare și cetăți. Aceasta este Sfânta Mare Muceniță Irina, născută cu numele Penelopi, în cetatea Maghedon, fiica regelui Liciniu și a reginei Licinia. Pomenirea sa este pe data de 5 mai.
Începutul vieții – între izolare și revelație
Ca s-o ferească de „necurăția lumii”, tatăl său, păgân închinător la idoli, i-a zidit un turn departe de cetate, unde a fost crescută în lux și pază severă. Treisprezece fecioare o însoțeau, bătrâna Caria o îndruma, iar Apelian, un bărbat înțelept, o învăța carte. Nimeni nu bănuia că acest bătrân era creștin în ascuns, și că tocmai el avea să-i deschidă ochii inimii către Domnul Iisus Hristos.
O zi aparent obișnuită a devenit începutul unei revoluții lăuntrice: o porumbiță a intrat pe fereastră, aducând în cioc o ramură de măslin. A urmat un vultur, cu o cunună de flori. Apoi, un corb cu un șarpe. Simboluri tainice. Apelian le-a tâlcuit: blândețea, harul Botezului, cununa biruinței, dar și încercările cumplite care o așteptau.
Chemarea lui Dumnezeu – și refuzul lumii
În taină, Penelopi a fost botezată de Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Pavel, și a primit numele Irina – adică „Pace”. A înțeles că nu este chemată la o nuntă lumească, ci la logodna cu Iisus Hristos. Când părinții au dorit s-o mărite cu un fiu de împărat, a răspuns fără ezitare:
„Eu m-am făcut mireasă lui Hristos. Lui Îi voi sluji cu tot sufletul meu.”
Liciniu, orbit de mânie, a poruncit să fie călcată de cai. Dar minunea a răsturnat planul: calul s-a repezit asupra împăratului și l-a ucis. Irina s-a rugat, iar tatăl ei a înviat. Înfrânt de puterea lui Dumnezeu, Liciniu s-a botezat împreună cu soția și cu 3.000 de oameni. Și-a lăsat tronul și s-a retras în același turn, petrecându-și viața în rugăciune și pocăință.
Lanțul muceniciei – patimile ca mărturie
Dar drumul Sfintei Irina nu s-a încheiat aici. A fost prinsă de împăratul Sedechie, aruncată într-o groapă cu târâtoare veninoase – dar a rămas nevătămată. A fost tăiată cu fierăstrăul – dar unealta s-a frânt ca de piatră. A fost legată de o roată de moară sub un torent de apă – dar apa s-a oprit.
Sapor, fiul lui Sedechie, a pus-o să tragă o căruță, desculță, cu încălțăminte de fier și sac de nisip în spate. A fost bătută ca un animal. Dar Irina a zis doar:
„Cu adevărat sunt ca o vită înaintea Ta, Doamne.”
Și atunci pământul s-a deschis și i-a înghițit pe chinuitori.
Aruncată în trei tauri de aramă încinsă – a ieșit vie. Întinsă pe grătare încinse – nu a suferit vătămare. Oriunde mergea, minunile înmulțeau credința: în cetatea Callinicus, în Constantina, în Mesembria. A fost ucisă de regele Sapur – dar Dumnezeu a înviat-o. A adus la Iisus Hristos zeci de mii de suflete, a întors împărați și popoare.
Sfârșitul pământesc – și înveșnicirea
La finalul vieții, Irina s-a întins singură într-un sicriu și i-a poruncit lui Apelian să-l închidă. După patru zile, când l-au deschis, trupul nu mai era. Dumnezeu o luase în slava Sa, ca pe o aleasă a veacurilor.
A fost supusă la chinuri sub patru împărați, dar nici unul nu a putut frânge voința acestei fecioare. Pentru lumea păgână, ea era o enigmă. Pentru creștini, este o stâncă a credinței.
Cântare de laudă la Sfânta Mare Muceniță Irina
Penelopa fiica regelui șade la fereastră,
Când trei păsări în șir zboară repede spre ea.
Prima este o porumbiță ca laptele de albă,
În cioc cu o ramură de măslin;
A doua este un vultur, purtând într-al său ciont
Cunună aleasă de flori.
Iar a treia un corb este, cu o viperă rea
Țintuită în ciocu-i.
Penelopa pe slujnice-ntreabă ce semn va fi fiind acesta.
Dar slujnicele tac; nici una nu poate răspunde;
Ele însele nedumerite sunt de uimire.
Dar bătrânul Appelian spune: „Noi toți
oameni muritori suntem,
Însă către bătrânul tău dascăl
Pleacă-ți urechea, Penelopo,
Frumoasă copilă:
Prin aste semne, cu limpede slovă
Duhul Domnului însuși către tine grăiește:
Pace arată porumbița, seninătatea ta,
Căci tu te vei numi Irina;
Rămurica de măslin este harul Domnului
ce se varsă peste tine;
Vulturul biruitor este precum tu ca un vultur
Patimile-ți vei birui;
Iar cununa de flori e slava și dulceața cerească;
Corbul cu viperă-n cioc întunecatul duh este
Și a lui răutate,
Pe care tu prin răbdare tare îl vei birui.”
Irina ascultă și inima-i tresare.
Ea hotărăște pe sine să se dea
Pentru mântuitoarea credință,
cu jertfire întreagă.
Ea făgăduința nestrămutat până la capăt își duce,
Iar Dumnezeu ajutându-i, însuși i-o împlinește.
O, Stăpâne Doamne, pentru rugăciunile ei sfinte,
Miluiește-ne pe noi, păcătoșii.
De ce o cinstim pe Sfânta Irina?
Pentru că a arătat că o femeie tânără, fragilă la vedere, poate rușina împărați și poate zdrobi idolii cu o simplă rugăciune. A fost o făclie aprinsă în întuneric, o prorociță a Duhului Sfânt, o trâmbiță a Evangheliei în vremuri crude.
Cei ce cred că viața de sfințenie e imposibilă într-o lume coruptă, să o privească pe Irina. Ea nu s-a retras din lume, ci a înfruntat-o. Nu a fost doar o muceniță – a fost o misionară, o învățătoare, o apărătoare a credinței.
Condacul Sfintei Mari Muceniţe Irina
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Fiind împodobită cu frumu seţile fecioriei, Fecioară, şi încununându-te cu stema mucenicilor, Irina, şi stropită fiind cu sângele muceniciei, şi strălucită cu minunile tămăduirilor, cu dreaptă credinţă muceniţă ai primit harul de biruinţă pentru chinuirea ta.
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Irina
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.