Într-o lume în care credința era socotită trădare, iar adevărul – crimă împotriva statului, o tânără fecioară creștină avea să devină una dintre cele mai puternice mărturii ale statorniciei în Iisus Hristos. Numele ei era Chiriachi, iar viața ei este un exemplu de curaj, sfințenie și dragoste fără margini față de Dumnezeu.
O naștere dăruită lui Dumnezeu
Sfânta Chiriachi s-a născut într-un context de har și făgăduință. Părinții ei, Dorotei și Evsevia, erau creștini evlavioși, dar nu aveau copii. Cu inimă smerită, au cerut de la Dumnezeu un prunc, promițând că îl vor închina Lui. Răspunsul cerului a venit într-o zi de duminică, când s-a născut Chiriachi, al cărei nume înseamnă tocmai „Duminica” – ziua Domnului. De mică a fost crescută în frica și iubirea lui Dumnezeu, păzită în feciorie și înțelepciune, asemenea unui vas curat pregătit pentru slujirea divină.
Prima ispită: refuzul căsătoriei lumești
Ajunsă la vârsta tinereții, frumusețea și blândețea Sfintei Chiriachi au atras privirea unui păgân bogat, care dorea să o ia de soție pentru fiul său. Dar tânăra i-a răspuns cu hotărâre: „Sunt mireasa lui Hristos”. Refuzul ei a stârnit mânia pretendentului, care, trădând-o, a denunțat-o împreună cu părinții săi ca fiind creștini, într-o vreme în care prigoana împotriva lor atinsese apogeul sub domnia lui Dioclețian.
Mărturisirea părinților și începutul pătimirilor
Aduși în fața împăratului, Dorotei și Evsevia au mărturisit cu îndrăzneală credința în Hristos. Pentru acest „delict”, au fost biciuiți și apoi trimiși în Armenia Mică, unde aveau să-și găsească sfârșitul prin decapitare, primind cununa muceniciei. Chiriachi, în schimb, a fost dusă la ginerele împăratului, Maximian, în Nicomidia.
Acolo, stăpânitorul, vrăjit de frumusețea fecioarei, i-a promis bogății și o poziție înaltă dacă va renunța la Iisus Hristos. Dar Sfânta a răspuns cu aceeași tărie: „Nimic nu mă va despărți de Hristos”. Pentru această statornicie, a fost supusă unor chinuri cumplite: a fost bătută cu vine de bou până când ostașii au obosit, dar ea nu a simțit durerea, întărindu-se în har.
De la Nicomidia la Bitinia – Harul mai tare decât focul
Maximian, neputincios în fața ei, a trimis-o la guvernatorul Ilarion din Bitinia, cunoscut pentru cruzimea față de creștini. Acesta a poruncit să fie spânzurată de păr și arsă cu torțe. Dar Chiriachi părea netrupească. Noaptea, Iisus Hristos i s-a arătat în temniță, i-a vindecat rănile și i-a promis că va fi cu ea până la sfârșit.
A doua zi, Ilarion a dus-o în templul idolilor, crezând că o va forța să se închine. Însă Sfânta, rugându-se, a fost însoțită de un cutremur care a dărâmat idolii. Pământul a tremurat, idolii s-au sfărâmat, iar un fulger din cer l-a ars pe Ilarion, care a căzut mort.
Minuni care uimesc pe păgâni
După moartea lui Ilarion, noul guvernator, Apolonie, a încercat să o piardă aruncând-o într-un cuptor încins. Dar focul nu i-a făcut nimic. Un nor neașteptat a adus o ploaie puternică care a stins flăcările. Aruncată apoi la fiare, leii s-au comportat ca niște miei, lingându-i picioarele și păzindu-i trupul curat.
Aceste minuni i-au tulburat pe păgâni, iar mulți dintre ei, văzând mărturia sfintei, s-au convertit la Hristos și au fost omorâți ca martiri. Chiriachi devenise nu doar o victimă a prigoanei, ci o propovăduitoare vie a credinței.
Sfârșitul pământesc și începutul ceresc
În cele din urmă, Apolonie a dat hotărârea: Chiriachi să fie dusă afară din cetate și ucisă prin decapitare. Aflând sentința, ea a cerut răgaz pentru rugăciune. Cu fața senină și cu mâinile ridicate către cer, s-a rugat îndelung, mulțumindu-I lui Hristos pentru că i-a păzit fecioria și i-a dat putere să-I mărturisească Numele până la capăt.
Atunci s-au arătat îngeri luminoși, veniți să-i ia sufletul și să-l ducă la Mirele ei ceresc. Ea s-a întins lin la pământ, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, înainte ca sabia ostașului să o atingă. Când aceștia s-au apropiat, au găsit-o moartă – moartă cu trupul, dar vie în Hristos.
Un glas din cer s-a auzit: „Mergeți, fraților, și propovăduiți la toți măririle lui Dumnezeu!”. Cutremurați, soldații au plecat, iar creștinii, care până atunci stăteau ascunși de frica persecuției, au ieșit și au luat trupul sfintei, îngropându-l cu evlavie și bucurie duhovnicească.
Moștenirea unei sfinte
Viața Sfintei Mare Mucenițe Chiriachi este una dintre cele mai impresionante dovezi că puterea lui Dumnezeu se arată în slăbiciunea omenească. Ea n-a condus armate, n-a scris cărți, n-a deținut ranguri lumești, dar a biruit imperii cu rugăciunea și credința ei.
Trupul i-a fost chinuit, dar sufletul nu i-a putut fi atins. Minunile care au însoțit martiriul ei – focul stins de ploaie, leii blânzi, cutremurul din templul idolilor – sunt mărturii clare ale intervenției divine.
Astăzi, numele Sfintei Chiriachi este cinstit în Biserica Ortodoxă pe 7 iulie. Ea rămâne o icoană a fecioriei, a statorniciei și a iubirii totale față de Hristos. Este un model mai actual ca oricând, într-o lume care încearcă să cumpere conștiința, să înfricoșeze credința și să dilueze adevărul.
Sfânta Chiriachi ne arată că, indiferent cât de mare e întunericul, lumina unei inimi care Îl iubește pe Hristos va străluci și va învinge. Iar rugăciunea ei, de dincolo de sabie, răsună și azi: „Doamne, dă-mi să fiu a Ta până la capăt”.
Condacul Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Mucenița lui Hristos ne-a chemat pe noi împreună acum să cântăm cu laude luptele și dumnezeieștile ei nevoințe. Căci ea, ca o vitează cu cugetul, după numele ce poartă, este doamnă a gândului și a patimilor celor necuvioase.
Troparul Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi
Glasul 4
Mielușeaua Ta, Iisuse, Chiriachi, strigă cu glas mare: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.