Între sfintele femei ale primelor veacuri, Sfânta Mare Muceniță Anastasia strălucește printr-o dublă cunună: aceea a slujirii milostive și aceea a pătimirii mucenicești.
Numită pe drept „vindecătoarea de răni”, ea a fost sprijinul celor întemnițați, mângâierea celor zdrobiți de chinuri și pildă vie de credință neclintită.
Originea și formarea duhovnicească a Sfintei Anastasia
Sfânta Mare Muceniță Anastasia s-a născut în cetatea Romei, din părinți de bun neam. Tatăl ei, Pretextat, era închinător la idoli, iar mama sa, Fausta, creștină cu viață aleasă. Încă din copilărie, Anastasia a fost crescută în taina credinței creștine și încredințată spre învățătură unui bărbat vestit pentru înțelepciunea și sfințenia sa, cu numele Hrisogon.
Sub povățuirea acestui dascăl, Anastasia a deprins nu doar cunoașterea cărții, ci și adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, Ziditorul cerului și al pământului. Ziua și noaptea se îndeletnicea cu citirea Scripturilor și cu întărirea inimii în dragostea lui Hristos, crescând în frumusețea sufletului mai mult decât în cea trupească.
Căsătoria silită și păstrarea fecioriei
După moartea mamei sale, Anastasia a fost silită de tatăl ei să se căsătorească cu Pomplie, un bărbat de neam ales, dar păgân și lipsit de frica lui Dumnezeu. Dusă în casa acestuia, Sfânta s-a aflat ca o mielușea între lupi, însă Dumnezeu a păzit curăția ei.
Prin înțelepciune și ajutor dumnezeiesc, Anastasia și-a păstrat fecioria, prefăcându-se adesea bolnavă și fiind ocrotită nevăzut de îngerul păzitor. În ascuns, își schimba hainele bogate cu unele sărăcăcioase și ieșea din casă pentru a cerceta temnițele, slujind celor legați pentru Hristos.
Slujirea mucenicilor și corespondența cu Sfântul Hrisogon
Sfânta Anastasia cerceta temnițele, dăruind aur străjilor pentru a ajuta pe cei întemnițați. Le spăla rănile, le lega trupurile zdrobite, le ștergea sângele și le aducea hrană și băutură. Mai presus de toate, le oferea mângâiere sufletească, întărindu-i în răbdare și nădejde.
Această lucrare a milosteniei a atras mânia soțului ei, care a închis-o sub pază aspră. În acea vreme, Anastasia a purtat o bogată corespondență cu dascălul său, Sfântul Hrisogon, aflat în temniță. Scrisorile lor sunt pline de înțelepciune duhovnicească, vorbind despre răbdare, nădejde și încredințare deplină în voia lui Dumnezeu.
Eliberarea și reluarea slujirii
Moartea neașteptată a lui Pomplie, înecat în mare, a adus Sfintei Anastasia libertatea. Ea și-a primit moștenirea și a reluat fără teamă slujirea mucenicilor. Cutreiera cetăți și ținuturi, îngrijind pe cei chinuiți pentru Hristos, tămăduind răni adânci și dezlegând lanțuri grele.
Pentru această lucrare, Sfânta a fost numită „vindecătoarea de răni”, căci prin mâinile sale mulți au primit alinare, iar prin cuvintele sale mulți au fost întăriți spre noi nevoințe.
Mucenicia Sfântului Hrisogon și a fecioarelor
În vremea prigoanei lui Dioclețian, Sfântul Hrisogon a fost adus înaintea împăratului și, pentru mărturisirea sa, a fost decapitat. Trupul său a fost aruncat în mare, dar Dumnezeu a rânduit ca moaștele să fie păstrate cu cinste.
La îndemnul său, Sfânta Anastasia a mers să întărească pe fecioarele Agapi, Hionia și Irina, care au primit cununa muceniciei prin foc și prin sabie. Trupurile lor au rămas nevătămate, arătând puterea lui Dumnezeu.
Sfânta Teodotia și fiii săi
În Macedonia, Anastasia a cunoscut-o pe Teodotia, o văduvă tânără, mamă a trei copii, cu viață curată și credință tare. Împreună au slujit celor întemnițați, până când Teodotia, cu fiii ei, a fost prinsă și supusă la chinuri cumplite.
Cu bărbăție rară, Teodotia și copiii săi au primit moartea mucenicească prin foc, bucurându-se că se duc la Hristos. Anastasia a fost întărită de această pildă și și-a dorit cu și mai mare râvnă cununa muceniciei.
Judecata și pătimirea Sfintei Anastasia
În cele din urmă, Sfânta Anastasia a fost prinsă și adusă înaintea dregătorilor. A mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, disprețuind idolii și bogățiile. A fost ispitită cu făgăduințe și amenințată cu munci cumplite, dar nimic nu a clintit-o.
După îndelungi chinuri, foame și întemnițare, Sfânta a fost osândită la moarte. Legată între patru stâlpi, a fost arsă cu foc, dându-și sufletul în mâinile lui Hristos, Mirele său.
Cununa muceniciei și slava statorniciei în Hristos
Viața și pătimirea Sfintei Mari Mucenițe Anastasia, împreună cu toți cei care au pătimit alături de dânsa, rămân o mărturie vie a puterii credinței și a iubirii jertfelnice.
Prin slujirea ei smerită și prin moartea mucenicească, Sfânta Anastasia ne arată că adevărata vindecare nu este doar a trupului, ci mai ales a sufletului, iar cununa cea adevărată se primește prin statornicie în Hristos.
Troparul Sfintei Mari Mucenițe Anastasia
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Condacul Sfintei Mari Mucenițe Anastasia
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Cei ce sunt întru ispite şi în necazuri, alergând la biserica ta, primesc cinstite tămăduiri din Dumnezeiescul har, care locuieşte întru tine, Sfântă Muceniţă Anastasia; că tu izvorăşti pururea lumii tămăduiri.