În ziua de 29 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu evlavie pe Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana, una dintre acele fecioare alese care, prin dragostea lor jertfelnică pentru Hristos, au strălucit ca niște lumini în vremuri de întuneric și prigoană.
Nașterea și creșterea Sfintei Anastasia
Sfânta Anastasia s-a născut la Roma, în vremea împăraților păgâni Deciu și Valerian, cunoscuți pentru prigonirea creștinilor. De neam nobil, dar rămasă orfană la numai trei ani, prunca a fost luată sub ocrotirea unei cuvioase bătrâne, egumena Sofia, care viețuia într-o mică mănăstire de fecioare, aflată la marginea Romei, într-un loc ascuns și liniștit.
Sub grija și povățuirea duhovnicească a Sofiei, Anastasia a crescut întru înțelepciune, smerenie și curăție. De mică, ea s-a arătat aplecată spre rugăciune, post și ascultare, iar cu trecerea anilor a covârșit pe toate surorile din mănăstire prin blândețe și râvnă duhovnicească. Frumusețea ei trupească era rară, dar și mai luminoasă era frumusețea sufletului, care o făcea iubită de toți cei care o vedeau.
Ajunsă la vârsta de douăzeci de ani, mulți tineri din Roma au cerut-o în căsătorie, dorind să o aibă soție, însă Anastasia, luminată de harul Duhului Sfânt, a hotărât să-și păstreze fecioria pentru Hristos, Mirele cel ceresc, și să rămână în mănăstire în rugăciune și post.
Lupta cu ispitele
Vrăjmașul mântuirii, diavolul, văzând viața curată a sfintei, a căutat s-o abată de la calea ei îngerească, ispitind-o cu gânduri de mândrie, de poftă și de îndoială. Dar tânăra fecioară s-a întărit în rugăciune și în credință, iar puterea lui Hristos, Care locuia în inima ei, a rușinat toate uneltirile celui rău.
Neputând birui în taină, diavolul a ridicat asupra ei prigoana din afară. În acea vreme, guvernatorul Romei, ighemonul Prov, se străduia să stârpească credința creștină. Câțiva păgâni, auzind despre frumusețea și viața curată a Anastasiei, au pârât-o ighemonului, spunând că disprețuiește zeii Romei și se închină Celui răstignit.
Înaintea ighemonului
Prov, auzind despre frumusețea tinerei, a trimis ostași să o aducă înaintea lui. Când soldații au ajuns la mănăstire, au găsit ușile încuiate, iar călugărițele s-au ascuns de frică. Doar egumena Sofia a rămas neclintită. Ea a ieșit înaintea ostașilor și, cu înțelepciune, le-a cerut să-i îngăduie două ceasuri pentru a o „împodobi” pe Anastasia, ca să fie plăcută stăpânului lor.
Dar împodobirea de care vorbea Sofia nu era trupească, ci duhovnicească. A dus-o pe fiica ei duhovnicească în biserică și, plângând, i-a spus:
„Fiica mea, Anastasia, iată vremea nevoinței a sosit. Acum se cade să arăți dragostea ta către Hristos și să primești cununa muceniciei. Nu te teme de chinuri, căci Mirele tău ceresc te va întări și te va primi în cămara Sa veșnică.”
Cuvintele Sofiei au aprins și mai mult inima Anastasiei. Cu lacrimi de bucurie, tânăra a răspuns:
„Gata este inima mea să pătimesc pentru Hristos! Dorirea mea este să-mi dau viața pentru Mirele meu. Mă rog să nu mă lase Domnul în ceasul acesta de încercare.”
După ce și-au dat sărutarea cea mai de pe urmă, ostașii au intrat și au luat pe Anastasia, ducând-o înaintea ighemonului.
Mărturisirea credinței
Văzând-o, Prov s-a mirat de frumusețea și blândețea ei. A început să-i vorbească cu lingușiri, încercând s-o convingă să renunțe la credința creștină:
„De ce irosești, fecioară, anii tinereții tale în singurătate? Închină-te zeilor, ia-ți un soț de neam bun și vei avea slavă, bogăție și bucurii. Nu-ți pierde frumusețea în zadar pentru Cel răstignit.”
Dar Sfânta Anastasia, cu chipul senin și glas hotărât, i-a răspuns:
„Bărbatul meu, viața și veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos. Nu mă vei despărți de El nici cu amăgiri, nici cu chinuri. De o sută de ori, dacă ar fi cu putință, aș muri pentru dragostea Lui.”
Mâniat de îndrăzneala ei, ighemonul a poruncit s-o bată peste obraz și să-i rupă hainele, rușinând-o înaintea tuturor. Dar sfânta, acoperită cu harul lui Dumnezeu, a zis:
„Aceasta nu este rușinea mea, ci a ta. Pe mine mă va acoperi Mirele meu cu veșmântul slavei Sale, iar tu te vei rușina înaintea lumii și a lui Dumnezeu.”
Chinurile muceniciei
Prov, orbit de răutate, a poruncit s-o lege de patru stâlpi și s-o ardă cu smoală și pucioasă. Fumul și flăcările o învăluiau, dar Anastasia se ruga: „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta!”
După aceasta, a fost pusă pe roată și i s-au zdrobit oasele, însă prin minune dumnezeiască roata s-a oprit și trupul ei s-a vindecat pe loc. Văzând aceasta, poporul s-a cutremurat, dar ighemonul, în loc să se înfricoșeze, a poruncit noi chinuri.
A spânzurat-o și i-a strujit coastele, i-a tăiat sânii și a lovit-o fără milă. Însetată, sfânta a cerut apă, iar un tânăr creștin, pe nume Chirii, i-a adus. Ea i-a spus cu blândețe:
„Să nu-ți pierzi plata ta, frate, căci Domnul a zis: Oricine va adăpa pe cel însetat în numele Meu, nu-și va pierde răsplata.”
Pentru acest gest, Chirii a fost ucis pe loc cu sabia, primind și el cununa muceniciei.
Apoi, ighemonul a poruncit să i se taie unghiile, mâinile și picioarele și să-i zdrobească dinții. În cele din urmă, i-au tăiat limba, dar Anastasia, chiar fără grai, continua să se roage în tăcere, iar Domnul îi asculta rugăciunea.
Văzând că nu o poate birui, Prov a dat poruncă să fie scoasă afară din cetate și să i se taie capul. Astfel, Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana și-a dat sufletul în mâinile Mirelui ceresc, primind cununa cea nestricăcioasă.
Minunea descoperirii trupului
Trupul sfintei a fost lăsat neîngropat, spre mâncare fiarelor, dar îngerul Domnului l-a păzit neatins. Noaptea, stareța Sofia a avut o vedenie: îngerul i-a arătat locul unde zăcea trupul muceniței și i-a poruncit să-l ia și să-l îngroape cu cinste.
Bătrâna, cu lacrimi și rugăciune, a mers și a aflat trupul sfintei neatins, l-a îmbrățișat și a zis:
„Iubita mea fiică, nu în zadar m-am ostenit cu tine! Te-ai făcut mireasă a Mielului ceresc, împodobită cu haina sângelui tău. Roagă-te acum pentru maica ta și pentru toți cei ce vor cinsti pomenirea ta.”
Ajutată de câțiva creștini, Sofia a adunat mădularele sfintei și le-a îngropat cu cântări și lacrimi de bucurie, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce preamărește pe robii Săi.
Moștenirea duhovnicească
Viața Sfintei Mari Mucenițe Anastasia Romana rămâne un chip luminos al curajului și credinței adevărate. Ea ne arată că dragostea pentru Hristos este mai puternică decât frica morții, iar frumusețea sufletului este veșnică.
Prin pilda ei, învățăm că fecioria, curăția și smerenia sunt podoabe care nu se pierd, ci se prefac în slavă cerească. Iar rugăciunea ei de mijlocire aduce tărie celor ce se luptă cu ispitele lumii și curaj celor ce sunt prigoniți pentru dreptate.
Astăzi, Sfânta Anastasia Romana este cinstită în întreaga Biserică drept una dintre marile mucenițe ale credinței, iar pomenirea ei în fiecare an aduce credincioșilor nădejde, mângâiere și îndemn la statornicie în Hristos, Cel ce este Viața, Lumina și Învierea tuturor.
Condacul Sfintei Cuvioase Muceniţe Anastasia Romana
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Cu apele fecioriei curăţindu-te, cuvioasă, cu sângele muceniciei încununându-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, dai celor ce sunt în nevoi tămăduiri de boli şi mântuire celor ce se apropie către tine din inimă; că tărie ţi-a dat ţie Hristos, Mirele tău, Cel Ce izvorăşte har pururea curgător.
Troparul Sfintei Cuvioase Muceniţe Anastasia Romana
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.