În sinaxarele Bisericii, puține vieți de sfinți împletesc într‑un chip atât de luminos noblețea de neam cu smerenia desăvârșită precum o face viața Sfintei Cuvioase Irina Hrisovalantou. Născută în Capadocia, în secolul al IX‑lea, din familie aleasă și bogată, ea a strălucit nu prin podoabele cele trecătoare ale lumii, ci prin „De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi.” (2 Corinteni 4, 16), care s‑a înnoit necontenit în asceză, rugăciune și dragoste față de aproapele. De aceea, Dumnezeu a preaslăvit‑o cu daruri neobișnuite, între care darul înainte‑vederii și minunea „merelor din Rai”, semn al dulceței harului pe care îl împărtășea ucenicelor ei.
Dinspre palatul împărătesc spre Mirele Iisus Hristos
După moartea împăratului iconoclast Teofil (842), împărăteasa Teodora, apărătoare a sfintelor icoane, a căutat o mireasă vrednică pentru fiul său, împăratul Mihail al III‑lea. Trimișii curții, ajungând în Capadocia, au remarcat noblețea și frumusețea Irinei. Tânăra a pornit către capitală, dar în drumul ei s‑a oprit la Muntele Olimp din Bitinia, pentru a primi binecuvântarea marelui nevoitor Ioanichie. Cuviosul, cunoscând prin darul lui Dumnezeu viitorul ei, i‑a spus că Domnul Iisus Hristos o cheamă nu la tronul lumesc, ci la stăreția mănăstirii Hrisovalant.
Providența a rânduit ca Mihail să se căsătorească între timp cu altă fecioară, iar Irina, înțelegând chemarea Domnului, „a dat slavă lui Dumnezeu” și a îmbrățișat viața monahală. A eliberat supuși, a împărțit averea sa și a intrat în mănăstire, îmbrăcând haina smereniei. Din clipa tunderii, s‑a lepădat de orice legătură cu lumea, știind că, pe măsură ce trupul se smerește, sufletul se înalță către Dumnezeu.
Ucenicia cea fără împotrivire
În mănăstirea Hrisovalant, ctitorită de patriciul Nicetas, Irina a ales cea mai de jos ascultare. Slujea cu bucurie surorile, împlinind fără cârtire sarcinile cele mai grele și mai neplăcute. Din gura ei răsuna mereu cuvântul Evangheliei și al Sfinților Părinți, pe care îl rumega zi și noapte în chilia sa, asemenea psalmistului care își găsește „desfătare în legea Domnului” (Psalmul 1, 2).
Citind viața Sfântului Arsenie cel Mare, care se ruga de la apus până în zori, Irina s‑a nevoit să‑i urmeze pilda. Cu ajutorul harului, a ajuns să petreacă în rugăciune toată ziua și toată noaptea, cu mâinile ridicate, asemenea lui Moise pe munte ,, Când îşi ridica Moise mâinile, biruia Israel; iar când îşi lăsa el mâinile, biruiau Amaleciţii. Dar obosind mâinile lui Moise, au luat o piatră şi au pus-o lângă el şi a şezut Moise pe piatră; iar Aaron şi Or îi sprijineau mâinile, unul de o parte şi altul de altă parte. Şi au stat mâinile lui ridicate până la asfinţitul soarelui. ” (Ieșirea 17, 11‑12). Diavolul a încercat să‑i tulbure mintea, aducându‑i aminte de mărirea lumească pe care o părăsise, dar ea își mărturisea gândurile, își sporea asceza și era izbăvită îndată.
Stareța „înger pământesc”
La mutarea la Domnul a stareței, maicile, potrivit poruncii ei, au mers la Patriarhul Metodie al Constantinopolului. Fără a ști rânduiala din obște, sfântul patriarh le‑a spus: „Dacă aveți o călugăriță smerită cu numele Irina, pe ea să o alegeți.” Astfel, profeția Sfântului Ioanichie s‑a împlinit, iar Irina a primit jugul cel dulce al slujirii surorilor.
Ca stareță, s‑a arătat pildă vie de blândețe și înțelepciune. Nu s‑a socotit niciodată stăpână, ci „slujitoare a slujitoarelor”, căci „ Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră.” (Romani 15, 1). Posturile ei se înmulțeau, rugăciunile urcau ca tămâia, iar metaniile îi erau aripi de zbor spre cer. Pentru această smerenie, Dumnezeu i‑a dat darul înainte‑vederii: știa de multe ori dinainte trebuințele surorilor și le dădea fiecăreia cuvântul mântuitor, fără să rușineze pe nimeni. Corecta în ascuns, întărea în văzut și împărțea tuturor roadele Duhului: „ Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.” (Galateni 5, 22‑23).
Minunea chiparoșilor și taina smereniei
În ajunul marilor praznice, Irina priveghea sub cerul liber. O monahie, neputând dormi, a zărit‑o într‑o noapte plutind la rugăciune deasupra pământului, iar cei doi chiparoși din curtea mănăstirii înclinându‑se până la pământ ca să o cinstească. Ca să se convingă că nu e înșelare, în a treia noapte a legat batiste de vârfurile copacilor. Dimineața, toată obștea s‑a minunat cum a ajuns cineva atât de sus. Sfânta, aflând, s‑a întristat, nu pentru că minunea ar fi fost cunoscută, ci pentru că slava oamenilor poate fura plata smereniei. A rugat maicile să păstreze taina până la adormirea ei.
Merele din Rai, semn al hranei celei duhovnicești
Un episod unic, care i‑a pecetluit numele în evlavia poporului, este cel al merelor aduse „din Rai” de Sfântul Ioan Teologul. În ajunul prăznuirii Sfântului Vasile cel Mare, o voce a anunțat‑o pe Irina să primească a doua zi un marinar și să primească fructele pe care i le va aduce. Marinarul, venit din Patmos, i‑a povestit cum un bătrân a oprit corabia plutind pe apă, i‑a dat trei mere pentru Patriarh și trei pentru stareța Irina, „de la iubitul său Ioan din Rai”.
Sfânta a postit o săptămână mulțumind Domnului pentru dar, iar în Postul Mare a mâncat în fiecare zi câte o bucățică din primul măr, fără altă hrană sau băutură. În mănăstire s‑a răspândit o mireasmă negrăită. În Joia Mare, după ce toată obștea s‑a împărtășit, le‑a dat surorilor bucățele din al doilea măr, plin de o dulceață neobișnuită, care le‑a hrănit nu doar trupul, ci mai ales sufletul. Pe cel de‑al treilea măr, Irina l‑a păstrat ca merinde pentru propria „trecere”.
De atunci, în multe parohii și mănăstiri ortodoxe, la sărbătoarea ei (28 iulie) se binecuvintează mere, care apoi se împart credincioșilor, ca semn al binecuvântării Sfintei și al rodirii virtuților în viața celor care i se roagă.
Întâlnirea cu Mirele și moștenirea ei până astăzi
Un înger al Domnului i‑a vestit că după prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (27 iulie) va fi chemată la Domnul. Hramul mănăstirii fiind pe 26 iulie, sfânta s‑a pregătit prin post aspru, hrănindu‑se din cel de‑al treilea măr și puțină apă. Întreaga obște a simțit o mireasmă cerească și o pace adâncă, semn că harul lucra în chip nevăzut.
Pe 28 iulie, Irina și‑a luat rămas bun de la maici, rânduind ca sora Maria să o urmeze la stăreție. A înălțat rugăciune pentru turma sa, a privit cu zâmbet spre îngerii veniți să‑i primească sufletul și „a adormit în Domnul”, având, după tradiție, peste 101 ani. Trupul ei răspândea bună mireasmă, iar chipul îi era tânăr și frumos, asemenea fecioarelor înțelepte care intră la nuntă împreună cu Mirele ,, Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. ” (Matei 25, 10). La înmormântare s‑au adunat mulți oameni, bogați și săraci, părtași la numeroase minuni. Și după adormire, mormântul ei a devenit izvor de tămăduiri, iar evlavia către Sfânta Irina Hrisovalantou s‑a extins pretutindeni.
Astăzi, numeroase biserici și mănăstiri îi poartă numele, iar icoanele ei sunt cinstite pentru darurile pe care le mijlocește. Pe Muntele Olimp, lângă Mănăstirea Sfântului Efrem Sirul, un paraclis îi este închinat; acolo, o tuie plantată în amintirea chiparoșilor care s‑au plecat înaintea ei s‑a „prefăcut” în pom roditor de mere, fără altoire, iar maicile împart merele pelerinilor, ca pe niște „fructe binecuvântate” ale Sfintei.
Ce ne învață Sfânta Irina astăzi?
- Smerenia ca libertate lăuntrică. Irina a avut la îndemână tronul și slava, dar a ales jugul lui Hristos. Smerenia nu înseamnă complex de inferioritate, ci libertatea de a prefera voia lui Dumnezeu în locul propriei afirmări.
- Ascultarea ca drum al discernământului. Nu și‑a lăsat mintea robită de gânduri; le mărturisea și își sporea nevoința. Această transparență a inimii i‑a deschis mintea către darul înainte‑vederii.
- Rugăciunea neîncetată. Postul, privegherile, metaniile nu sunt simple forme ascetice, ci respirația sufletului în prezența Mirelui. De aceea, în jurul ei se simțea mireasmă, semn al Duhului Sfânt.
- Înțelepciune pastorală. Ca stareță, nu a rușinat, nu a expus, nu a dominat. A tămăduit cu finețe, folosind darurile fiecăreia pentru a corecta lipsurile celeilalte.
- Darurile lui Dumnezeu se împart. Merele din Rai n‑au fost păstrate pentru ea. Le‑a împărțit obștii, transformând minunea într‑o împărtășire de har, în limbajul dulceții și al miresmei.
În ziua prăznuirii ei, 28 iulie, să aducem mere la biserică spre binecuvântare, amintindu‑ne că dulceața lor este chipul harului Domnului Iisus Hristos, pe care Sfânta Irina l‑a gustat și l‑a împărțit cu toți, făcându‑se ea însăși „măr al Raiului” pentru sufletele celor ce i se roagă.
Condacul Sfintei Cuvioase Irina Hrisovalantou
Glasul 2
De dragostea Mirelui Hristos arzând, ai alergat către Izvorul înțelepciunii Cel tăinuit în mânăstirea lui Hrisovalant și, adăpându-ți setea de îndumnezeire, te rogi acum ca să ne facem noi părtași mântuirii Cuvântului.
Troparul Sfintei Cuvioase Irina Hrisovalantou, care a primit mere din Rai
Glasul 5
Sfântă Preacuvioasă Maică Irina, tu cămara minții ți-ai sfințit cu mirul rugăciunii și ai aprins candela inimii cu focul gânduluismerit, ca să strălucești obștii tale lumina înțelepciunii. Stând acum înaintea Luminii Negrăite, roagă-te să risipească întunericul sufletelor noastre cu fulgerul rugăciunii tale.