Biserica Ortodoxă prăznuiește pe data de 24 septembrie pe Sfânta întâi Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, fecioara care, ascultând propovăduirea Sfântului Apostol Pavel despre curăție și feciorie, s-a făcut mireasă a lui Hristos, renunțând la logodnic, la bogății și la viața cea lumească. Viața ei este o mărturie a puterii credinței, a curajului și a dragostei pentru Domnul, care a păzit-o din toate primejdiile și a făcut din ea o lumină vie pentru întreaga creștinătate.
Întâlnirea cu Sfântul Apostol Pavel
Când Sfinții Apostoli Pavel și Varnava propovăduiau Evanghelia în Iconia, au poposit în casa lui Onisifor, despre care Pavel însuși scrie către Timotei, lăudându-l pentru credința și sprijinul său. În acea vreme, mulți auzind cuvântul lor și văzând minunile care se săvârșeau, au crezut în Domnul Iisus Hristos. Printre aceștia se afla și Tecla, o fecioară tânără de numai 18 ani, frumoasă și de neam ales, logodită cu tânărul Famir, bogat și slăvit în cetate.
Ascultând din fereastră predica Sfântului Pavel despre curăție și feciorie, inima Teclei s-a aprins de dragoste pentru Mirele ceresc. Apostolul tâlcuia că fecioara care își păzește curăția pentru dragostea lui Hristos devine mireasă a Lui și are parte de cămara cerească. Aceste cuvinte au rodit în inima fecioarei, care a hotărât să-și lase logodnicul și toate desfătările lumii, pentru a-I sluji lui Hristos în feciorie până la sfârșit.
Trei zile și trei nopți a stat Tecla lângă Pavel, ascultându-l fără să se ridice, uitând de mâncare și de băutură, hrănindu-se numai cu cuvântul lui Dumnezeu. Ca odinioară Maria, sora Martei, care ședea la picioarele Mântuitorului, așa și Tecla și-a adâncit întreaga ființă în cuvântul Apostolului.
Încercările din partea familiei și a logodnicului
Mama sa, Teoclia, aflând că fiica sa s-a lipit de propovăduirea creștină, a încercat să o readucă la viața de mai înainte. L-a chemat pe logodnicul ei, Famir, și împreună au încercat să o convingă să revină la legământul logodnei. Dar Tecla, cuprinsă de dragostea Mirelui ceresc, și-a întors fața de la logodnicul său, refuzând să-l mai privească sau să vorbească cu el. În zadar au încercat lacrimile mamei și rugămințile mirelui: inima fecioarei era unită cu Hristos.
Văzându-se lepădat, Famir a mers la mai-marele cetății, plângându-se de Pavel, pe care îl acuza că i-a „fermecat” logodnica. Apostolul a fost prins și aruncat în temniță, iar Tecla, arzând de dor să-l vadă, a mituit străjerul și a intrat la el. Acolo, căzând la picioarele lui, i-a sărutat lanțurile și a primit de la Pavel binecuvântare și învățătură, fiind numită de el „mireasa lui Hristos” și „întâia fiică a sa întru Evanghelie”.
Osânda la moarte și izbăvirea minunată
Tecla a fost adusă înaintea judecătorului, care a osândit-o la ardere, după ce mama sa însăși ceruse cu strigăt să fie arsă de vie pentru „neascultarea de părinți”. Dar Dumnezeu a lucrat minune: când flăcările au fost aprinse, a venit un nor cu ploaie și grindină, care a stins focul. Fecioara a rămas nevătămată, iar toți s-au spăimântat de puterea Celui propovăduit de ea.
Părăsind cetatea, Tecla l-a regăsit pe Sfântul Pavel, care se ascundea cu ucenicii săi, și i-a urmat apoi în Antiohia. Acolo însă a fost din nou ispitită: un dregător păgân, Alexandru, dorind frumusețea ei, a încercat să o ia cu sila. Dar Tecla a mărturisit cu tărie: „Am pe Mirele meu, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu care m-am logodit prin nunta duhovnicească”. Pentru aceasta a fost condamnată să fie dată fiarelor.
Izbăvirea minunată a Sfintei Tecla din ghearele fiarelor
În amfiteatrul Antiohiei, Tecla a fost adusă înaintea mulțimii și lăsată pradă fiarelor sălbatice. Însă leii și urșii, ieșind asupra ei, s-au îmblânzit, plecându-și capetele și neîndrăznind să se atingă de fecioară. O leoaică chiar i-a lins picioarele, dând mărturie de puterea lui Dumnezeu. Oamenii priveau uimiți: fiarele își schimbaseră firea în blândețe, în timp ce oamenii rămâneau cu inimile împietrite.
Apoi a fost aruncată într-o groapă cu șerpi veninoși, dar aceștia nu i-au făcut niciun rău. În altă încercare, a fost legată de doi junci puternici pentru a fi sfâșiată, dar frânghiile s-au rupt ca niște pânze de păianjen. În toate aceste încercări, Hristos a păzit-o întreagă, spre rușinea prigonitorilor și spre slava credinței.
În cele din urmă, judecătorul, văzând că nimic nu o poate vătăma, a eliberat-o, recunoscând puterea Dumnezeului pe care Îl slujea.
Viața de nevoință și minunile de la Seleucia
După aceste pătimiri, Sfânta Tecla a primit binecuvântare de la Pavel și s-a retras la Seleucia, într-un loc pustiu, unde a petrecut ani îndelungați în rugăciune și post. Acolo a tămăduit mulțime de bolnavi, fiind numită „doctorița fără de arginți”. Prin rugăciunile ei s-au săvârșit nenumărate minuni, iar vestea despre puterea ei s-a răspândit în toată cetatea. Mulți păgâni s-au botezat prin cuvântul și exemplul ei.
Dar vrăjitorii și doctorii păgâni, văzând că poporul nu mai vine la ei, ci la Tecla, s-au umplut de zavistie și au trimis tineri nelegiuiți să o batjocorească. Rugându-se lui Dumnezeu să o izbăvească, muntele lângă care viețuia s-a deschis și a primit-o înlăuntru, ascunzându-i trupul și păzindu-i fecioria. Acolo și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la vârsta de 90 de ani.
Cinstirea Sfintei Tecla în Biserică
Sfânta Tecla este cinstită de Biserică drept întâia muceniță pentru Hristos, fiindcă a suferit prigoniri și osânde de moarte înaintea altor mucenici, și drept întocmai cu Apostolii, pentru că a propovăduit credința, a întărit pe creștini și a adus pe mulți la calea mântuirii. Viața ei arată că dragostea pentru Mirele ceresc este mai puternică decât legăturile sângelui, decât atracția logodnei pământești și decât frica de moarte.
Sfinții Părinți au lăudat-o în scrierile lor. Sfântul Ioan Gură de Aur amintește credința și curăția ei, Sfântul Grigorie de Nissa vorbește despre „mirul învățăturii” turnat de Pavel în urechile ei, iar Sfântul Ambrozie arată cum chiar și fiarele s-au plecat înaintea ei. Sfântul Ioan Damaschin o aduce ca pildă a rugăciunii ascultate de Dumnezeu, amintind cum prin mijlocirea ei a fost mântuită Falconilla după moarte.
Minunea mântuirii Falconillei
Un episod deosebit din viața Sfintei Tecla este legat de Falconilla, fiica Trifenei, femeie de neam împărătesc și foarte respectată în Antiohia. Falconilla murise de tânără, iar după moarte i s-a arătat mamei sale, spunându-i: „Primește pe Tecla în casa ta și iubește-o ca pe mine; roag-o să se roage pentru sufletul meu la adevăratul Dumnezeu, ca să fiu mutată în locul drepților.” Trifena a primit cu bucurie pe Sfânta Tecla și a cerut mijlocirea ei pentru fiica adormită.
Sfânta fecioară a înălțat rugăciuni fierbinți către Dumnezeu, iar prin puterea rugăciunii ei, Falconilla a fost izbăvită după moarte. Sfântul Ioan Damaschin amintește această minune, subliniind că rugăciunea întâiei mucenițe a fost ascultată de Dumnezeu, deși Falconilla fusese păgână și străină de credința în Hristos. Aceasta arată nesfârșita milă a lui Dumnezeu și puterea rugăciunilor sfinților, prin care chiar și cei fără nădejde pot afla mântuire.
Sfânta întâi Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla a fost o fecioară care a biruit lumea și patimile prin dragostea sa pentru Hristos
Prigonită de mama ei, părăsită de logodnic, aruncată în foc, dată fiarelor și chinuită în felurite chipuri, a rămas neatinsă și întreagă, pentru că Dumnezeu Însuși a păzit-o.
Astăzi, creștinii o cinstesc ca pe o mireasă a lui Hristos și o roagă să mijlocească pentru ei, ca să primească putere în ispite, răbdare în necazuri și tărie în mărturisirea credinței. Viața ei este o chemare la sfințenie, o dovadă că Dumnezeu lucrează minunat în cei care Îl iubesc cu toată ființa lor.
Condacul Sfintei Întâi Mari Muceniţe şi întocmai cu Apostolii Tecla
Glasul 8
Cu frumuseţea fecioriei ai strălucit, cu cununa muceniciei te-ai împodobit şi apostolie ţi s-a încredinţat, fecioară, ca unei mărite; şi văpaia focului ai prefăcut-o în rouă, iar prin rugăciunea ta furia taurului ai înfrânt-o, ca una care eşti întâia nevoitoare.
Troparul Sfintei Întâi Mari Muceniţe şi întocmai cu Apostolii Tecla
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tecla, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.