Sfânta Cuvioasă Sinclitichia este una dintre marile figuri ale monahismului feminin din primele veacuri creștine, o lumină a pustiei și un chip viu al lepădării de lume pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
Originea și mutarea în Alexandria
Sfânta Sinclitichia era de neam macedonean, născută într-o familie aleasă și înstărită. Părinții ei, auzind despre credința cea vie și iubirea de Dumnezeu care se răspândise în cetatea Alexandriei, au părăsit patria lor și s-au așezat acolo. Nu strălucirea clădirilor și nici mulțimea poporului i-au atras, ci credința adevărată, care înflorea în cetatea alexandrinilor.
În această atmosferă duhovnicească a crescut Sfânta Sinclitichia, împreună cu frații și sora ei, toți având o viață curată și temătoare de Dumnezeu. Dintre frați, unul a murit de timpuriu, iar celălalt, ajuns la vârsta tinereții, a fost îndemnat de părinți la căsătorie. Însă, în chip minunat, acesta a ales calea lepădării de lume, schimbând nunta pământească cu soborul sfinților.
Chemarea la feciorie și lupta cu dorințele lumii
Sfânta Sinclitichia era nu doar de neam vestit, ci și de o frumusețe rară, curată la chip și bogată în daruri trupești. Din această pricină, mulți tineri de neam bun au cerut-o în căsătorie, atrași de frumusețea ei, de averea familiei și de cinstea neamului. Părinții, dorind să nu se stingă numele lor, o îndemnau stăruitor către nuntă.
Dar fecioara, înțeleaptă și hotărâtă, nu s-a plecat voii lor. Cu cât auzea mai mult de nuntă lumească, cu atât privea mai adânc către nunta cea cerească. Ochii sufletului ei erau ațintiți către Mirele Iisus Hristos, iar inima ei era aprinsă de dorul vieții veșnice.
Ea a trecut cu vederea toți logodnicii pământești, alegând fecioria ca jertfă curată adusă lui Dumnezeu. În aceasta, Sfânta Sinclitichia s-a arătat adevărată ucenică a Sfintei Mucenițe Tecla, având același Mire ceresc și același povățuitor duhovnicesc, pe Sfântul Apostol Pavel, propovăduitorul fecioriei și al dăruirii totale lui Hristos.
Viața de nevoință și lepădarea de sine
După moartea părinților săi, Sfânta Sinclitichia a împărțit averea săracilor și a părăsit cu totul grijile lumești. S-a retras din cetate și a ales viața monahală, trăind în mari nevoințe, în post aspru, rugăciune neîncetată și priveghere de zi și de noapte.
Ea și-a închis simțurile ca pe niște ferestre, ferindu-și ochii, auzul și mintea de ispitele lumii. Nici strălucirea hainelor, nici podoabele scumpe, nici cântările lumești nu au putut clătina tăria sufletului ei. Lacrimile părinților, rugămințile rudeniilor și vorbele frumoase ale celor ce o ispiteau nu au înduplecat-o. Mintea ei era tare ca diamantul, iar inima, legată de Hristos.
Lupta cu diavolul și ispitele nevăzute
Asemenea tuturor celor ce aleg calea desăvârșirii, Sfânta Cuvioasă Sinclitichia a avut parte de lupte grele cu vrăjmașul mântuirii. Dacă Sfânta Tecla s-a nevoit prin foc și fiare sălbatice, Sinclitichia a fost atacată prin ispite subtile, prin gânduri, suferințe și încercări lăuntrice.
Diavolul, văzând statornicia ei, a încercat să o abată prin slăbiciuni trupești și prin dureri, dar nu a reușit să-i clatine credința. Ea și-a mutat mintea către Dumnezeu încă din această viață, trăind cu inima la cele cerești, deși se afla încă în trup.
Boala, suferința și cununa răbdării
Aproape de sfârșitul vieții sale, vicleanul diavol a ispitit-o cu o grea și dureroasă boală. Asemenea dreptului Iov, trupul ei a fost acoperit de bube, răni și viermi care îi mâncau carnea. Suferința era cumplită, dar tăria sufletului nu i-a slăbit.
Chiar și atunci, Sfânta Sinclitichia nu a părăsit ostenelile, nu a încetat rugăciunea și nu s-a clătinat în nădejdea sa. În ultimele trei luni de viață, boala i-a luat și darul vorbirii, dar tăcerea ei era o rugăciune vie înaintea lui Dumnezeu.
Ajungând la vârsta de optzeci de ani, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, răposând în pace în anul 350. Astfel, a primit cununa biruinței împreună cu sfinții, ca una ce a biruit lumea, trupul și pe diavol.
Învățăturile Sfintei Sinclitichia
Sfânta Cuvioasă Sinclitichia a rămas în conștiința Bisericii nu doar prin viața ei, ci și prin cuvintele de mare înțelepciune duhovnicească, socotite adevărate mărgăritare.
Ea spunea:
„În vremea postului, să nu vă feriți de post invocând boala sau neputința, căci și cei sănătoși, care nu postesc, ajung adesea la aceleași suferințe.”
Și iarăși:
„Așa cum comoara descoperită repede este tâlhărită de cei fără de lege, așa și virtuțile sufletului, când sunt făcute cunoscute, se pierd și se risipesc.”
Prin aceste cuvinte, sfânta ne învață smerenia, discreția în nevoință și răbdarea în suferință, arătând că adevărata viață duhovnicească se trăiește în taină, înaintea lui Dumnezeu.
Moștenirea duhovnicească
Viața Sfintei Cuvioase Sinclitichia rămâne un model luminos pentru monahi și mireni deopotrivă. Ea ne arată că frumusețea trece, bogăția se risipește, iar slava lumii se stinge, dar sufletul care se unește cu Hristos dobândește viața veșnică.
Pomenirea ei este prilej de chemare la pocăință, la curăție și la răbdare, într-o lume grăbită și plină de ispite. Sfânta Sinclitichia ne învață că adevărata biruință se câștigă prin suferință primită cu credință și prin dragoste statornică față de Mirele ceresc, Iisus Hristos Domnul.
Troparul Sfintei Cuvioase Sinclitichia
Glasul 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Sinclitichia, duhul tău.