În istoria Bisericii, Dumnezeu a rânduit ca nu doar bărbații, ci și femeile să strălucească prin nevoință, credință și jertfelnicie, devenind pilde vii de urmarea lui Hristos.
Între aceste alese vase ale harului se numără și Sfânta Cuvioasă Melania Romana, născută în slava Romei păgâne, dar crescută în lumina Evangheliei.
Originea nobilă și chemarea timpurie către feciorie
Sfânta Cuvioasă Melania s-a născut în cetatea Romei, într-o familie dintre cele mai bogate și mai vestite ale vremii. Era nepoata Sfintei Melania cea Bătrână, femeie vestită pentru viața ei plină de milostenie și pentru legătura cu marii părinți ai pustiei. Deși înconjurată de slavă, avere și desfătări lumești, Melania a simțit din copilărie dorul după viața curată și dorința de a se dărui cu totul lui Dumnezeu.
Părinții ei, neavând alt moștenitor, au hotărât să o căsătorească împotriva voinței ei, la vârsta de paisprezece ani, cu un tânăr de neam ales, pe nume Apelian. Deși ascultătoare, Melania nu și-a părăsit gândul curăției, dorind ca măcar în căsătorie să trăiască în înfrânare și frică de Dumnezeu.
Căsătoria înfrânată și nașterea vieții duhovnicești
Viața conjugală a Melaniei a fost marcată de lupta dintre chemarea cerească și rânduiala lumească. Cu lacrimi și cuvinte pline de înțelepciune, ea l-a îndemnat pe soțul ei spre o viață curată, făgăduindu-i întreaga avere pentru a fi lăsată liberă în slujirea lui Dumnezeu. Deși la început Apelian nu a acceptat pe deplin acest ideal, a făgăduit că, după nașterea unor copii, vor alege împreună o viață mai înaltă.
Nașterea fiicei lor și moartea ulterioară a copiilor au fost prilejuri de adâncă trezire duhovnicească. În urma unei boli cumplite a Melaniei, Apelian a făgăduit înaintea lui Dumnezeu că vor trăi de acum înainte în deplină curăție. Din acel ceas, cei doi au început o viață mai presus de fire, întrecându-se unul pe altul în post, rugăciune și fapte bune.
Lepădarea de bogății și lucrarea milosteniei
După moartea părinților, Melania și Apelian au primit libertatea de a-și împlini făgăduința: lepădarea totală de averi. Bogățiile lor, răspândite în Italia, Sicilia, Spania, Galia și Britania, au fost vândute și împărțite săracilor, bisericilor, mănăstirilor, bolnițelor și celor din închisori. Milostenia lor a curs ca un fluviu atât în Apus, cât și în Răsărit.
Chiar și atunci când au fost nedreptățiți de rude, Melania a ales calea răbdării și a iubirii de vrăjmași, refuzând răzbunarea și încredințându-și cauza lui Dumnezeu. Prin aceasta, ea a arătat că adevărata bogăție nu stă în aur, ci în libertatea inimii.
Pelerinajele și întâlnirea cu marii părinți ai Bisericii
Dorind să se închine locurilor sfinte și să se folosească duhovnicește, Melania a plecat împreună cu Apelian și cu mama sa în pelerinaj. Au trecut prin Sicilia, Africa de Nord și Egipt, cercetând pustnicii și ajutându-i cu daruri. În drumul lor, Dumnezeu a lucrat prin ei mari minuni, precum răscumpărarea robilor de pe un ostrov pustiit de barbari.
Ajunși în Alexandria, s-au întâlnit cu Sfântul Chiril al Alexandriei, iar mai târziu au ajuns în Ierusalim, unde Melania a trăit clipe de adâncă rugăciune la Mormântul Domnului, petrecând nopți întregi în lacrimi și metanii.
Viața ascetică și lucrarea scrisului
În Cartagina și mai apoi în Ierusalim, Sfânta Cuvioasă Melania a dus o viață de aspră nevoință. Postea adesea câte o săptămână întreagă, dormea foarte puțin și se odihnea pe pământ. O lucrare deosebită a mâinilor sale era scrisul: copia cu mare frumusețe și repeziciune cărți sfinte, iar banii obținuți din vânzarea lor îi dădea săracilor, trăind din osteneala proprie.
Ea citea neîncetat Scripturile, de trei ori pe an parcurgând Vechiul și Noul Testament, iar cuvintele dumnezeiești le purta mereu în inimă și pe buze. Astfel, mintea ei s-a luminat de har, devenind izvor de înțelepciune pentru mulți.
Nevoința pustnicească și formarea obștilor monahale
Lângă Muntele Eleonului, Melania s-a închis ani îndelungați într-o chilie strâmtă, dorind să fie văzută doar de Dumnezeu. După moartea mamei sale, și-a sporit nevoința, dar, fiindcă mulți veneau la ea pentru sfat, a ieșit din retragere și a întemeiat o mănăstire de fecioare, adunând peste nouăzeci de suflete.
Ca egumenă, nu stăpânea, ci slujea. Învăța pe surori curăția, dragostea, smerenia, ascultarea și răbdarea, folosindu-se de pilde simple, dar adânci, care să le întipărească adevărul vieții monahale.
Mărturisirea credinței și darul tămăduirilor
Chemată la Constantinopol, Melania a lucrat întoarcerea la credință a unchiului său păgân, Volusian, și a întărit pe mulți împotriva ereziei lui Nestorie. Prin înțelepciunea ei, dobândită din citirea Scripturilor și din harul Duhului Sfânt, a uimit întreaga cetate.
În ultimii ani ai vieții, Dumnezeu a învrednicit-o și de darul tămăduirilor: vindeca bolnavi, izbăvea de duhuri necurate și aducea alinare celor aflați în suferință.
Fericita adormire și moștenirea duhovnicească
Simțindu-și sfârșitul aproape, Sfânta Melania s-a pregătit prin rugăciune, priveghere și împărtășire cu Sfintele Taine. În ziua de 31 decembrie, cu mâinile în semnul Crucii și cu cuvintele: „Precum a voit Domnul, așa s-a făcut”, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Îngroparea ei a fost o mărturie a cinstirii de care se bucura, adunând monahi și monahii din toate mănăstirile Ierusalimului. Astăzi, Sfânta Cuvioasă Melania Romana rămâne un far luminos al lepădării de lume, al milosteniei fără margini și al iubirii desăvârșite de Hristos, rugându-se neîncetat pentru cei ce o cinstesc cu credință.
Troparul Sfintei Cuvioase Melania Romana
Glasul 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Melania, duhul tău.
Condacul Sfintei Cuvioase Melania Romana
Glasul 4
Cel Ce Te-ai Înălţat…
Luminându-ţi-se sufletul cu Luminările Celui Ce ne-a Strălucit nouă din Fecioara, ai strălucit în fapte bune, ceea ce eşti vrednică de laudă. Că împărţind pe pământ avuţia cea stricăcioasă, ai îngrămădit comoară de avuţie cerească şi în sihăstrie ai strălucit lămurit. Pentru aceasta cu dragoste te cinstim pe tine, Preacuvioasă Melania.