Sfânta Cuvioasă Gorgonia este una dintre acele figuri luminoase ale Bisericii care arată că sfințenia nu este rezervată numai monahilor sau pustnicilor, ci poate fi trăită deplin și în viața de familie.
Chip de viață sfântă și podoabă duhovnicească
Fiică a unor părinți sfinți, soră a marelui ierarh și teolog Grigorie de Nazianz, ea a unit viața conjugală cu o nevoință duhovnicească adâncă, devenind pildă de credință, înfrânare și milostenie.
Viața ei este o mărturie că adevărata podoabă a omului nu stă în frumusețea trupului, nici în bogățiile lumii, ci în frumusețea sufletului împodobit cu fapte bune, cu post, cu rugăciune și cu dragoste față de Dumnezeu.
Nașterea într-o familie binecuvântată
Sfânta Gorgonia s-a născut în cetatea Nazianz din Capadocia, într-o familie aleasă de Dumnezeu. Tatăl ei, Grigorie, fusese inițial în rătăcirea idolatriei, dar, prin stăruința și rugăciunile soției sale Nona, a primit credința creștină și Sfântul Botez. După aceea, a strălucit atât de mult prin viața lui, încât a fost hirotonit episcop al Nazianzului.
Mama sa, fericita Nona, era model de evlavie și de viață sfântă. Trăia în neîncetată rugăciune, cu mare atenție la slujbele bisericii și cu o viață curată, fiind pentru toți pildă de credință. Dintr-o astfel de mamă s-a născut și Gorgonia, crescând într-o atmosferă de sfințenie, rugăciune și învățătură creștină.
Privind la părinții ei, a învățat de mică să iubească virtutea, să prețuiască smerenia și să caute numai voia lui Dumnezeu.
Sfințenie trăită în căsătorie
Deși a fost dată în căsătorie după rânduiala vremii, Gorgonia nu s-a depărtat niciodată de Dumnezeu. Ea a arătat că nunta nu este o piedică pentru sfințenie și că nici fecioria singură nu îl apropie pe om de Dumnezeu, ci mintea curată și viața virtuoasă.
Prin viața ei a unit curăția sufletului cu responsabilitățile familiei. Nu numai că și-a păstrat credința, dar și pe soțul ei l-a adus la dreapta credință, făcându-l împreună slujitor al lui Dumnezeu. De asemenea, și-a crescut copiii în frica Domnului, îndrumându-i prin sfaturi înțelepte și prin exemplul personal.
Astfel, familia ei a devenit o mică biserică, roditoare de credință și de viață duhovnicească.
Chipul femeii creștine desăvârșite
Sfânta Gorgonia împlinea în mod desăvârșit idealul femeii înțelepte descrise în cartea Pildelor lui Solomon. Era liniștită, modestă, retrasă, evitând arătarea fără rost în lume și păzindu-și privirea, vorbirea și auzul.
Ochii îi erau opriți de la priviri necuviincioase, urechile închise la cuvinte deșarte și deschise la cele dumnezeiești, iar limba ei era înfrânată, rostind numai ceea ce era folositor.
Nu iubea râsul zgomotos, nici vorbirea fără măsură, ci avea o purtare liniștită și cumpătată, care inspira respect și evlavie.
Podoaba sufletului, nu a trupului
Un aspect deosebit al vieții sfintei era lepădarea de podoabele exterioare. Nu purta haine luxoase, nu își împodobea trupul cu aur sau pietre scumpe și nu folosea cosmetice pentru înfrumusețare.
Ea știa că frumusețea trecătoare a trupului nu folosește la mântuire. De aceea, singura podoabă pe care o dorea era aceea a sufletului: înfrânarea, postul, modestia și rușinea cea sfântă.
Alegea să strălucească nu prin bogăție, ci prin virtute, nu prin podoabe, ci prin smerenie.
Înțelepciune și sfat pentru mulți
Sfânta Gorgonia era cunoscută pentru înțelepciunea ei. Nu numai rudele, ci și străinii veneau la ea pentru sfat, iar cuvintele ei erau primite ca o lege.
Avea o minte ascuțită și o credință puternică, fiind profund ancorată în învățătura Bisericii. Urma cu fidelitate exemplul părinților ei și se străduia să împlinească orice faptă bună pe care o vedea la alții.
Astfel a devenit pildă pentru toți cei din jur.
Milostenie și dragoste față de cei nevoiași
Unul dintre cele mai luminoase aspecte ale vieții sale era milostenia. Casa ei era deschisă tuturor: săraci, văduve, bolnavi, străini.
Îi ajuta pe orbi, îi sprijinea pe șchiopi, îi îngrijea pe cei lipsiți și îi primea cu dragoste pe cei aflați în suferință. Averea ei o considera bun comun pentru cei în nevoie.
Important este că făcea toate acestea în ascuns, fără dorința de laudă, adunându-și comoară în cer.
Nevoință, post și rugăciune
Pe lângă milostenie, Sfânta Gorgonia ducea o viață de aspră nevoință. Postea mult, citea Scriptura, priveghea în rugăciune și se ruga cu lacrimi.
Stătea adesea în picioare în rugăciune sau în genunchi, ridicându-și mintea către Dumnezeu cu inimă smerită. Dormea puțin, uneori chiar pe jos, pentru a-și ține trupul în ascultare.
Prin aceste nevoințe a ajuns să întrecă nu numai femeile, ci chiar și pe mulți bărbați în viața duhovnicească.
Încercări și minuni
Dumnezeu a îngăduit ca sfânta să treacă și prin încercări grele. Odată, călătorind într-o căruță, catârii s-au speriat și vehiculul s-a răsturnat. Sfânta a fost târâtă și grav rănită, având oasele zdrobite.
Cu toate acestea, nu a vrut să cheme doctor, punându-și toată nădejdea în Dumnezeu. Prin credință și rugăciune a fost vindecată în chip minunat, spre uimirea tuturor.
Altă dată a suferit o boală grea, pe care medicii nu au putut-o vindeca. Într-o noapte s-a dus la biserică, s-a aruncat înaintea Sfântului Jertfelnic și, udându-l cu lacrimi, a cerut vindecare de la Dumnezeu. Credința ei a fost răsplătită și s-a întors sănătoasă, slăvind pe Domnul.
Dorul după Hristos și sfârșitul fericit
Sfânta Gorgonia avea mare dor de Hristos și dorea să se mute la El. Dumnezeu i-a descoperit chiar și ziua plecării sale, pentru a se pregăti.
Singura grijă pe care o mai avea era botezul soțului ei, dorind să plece la Domnul cu familia întreagă în credință. Dumnezeu i-a împlinit și această cerere.
Când s-a apropiat ceasul sfârșitului, i-a adunat pe cei dragi, i-a învățat despre viața cerească și i-a întărit în credință. Ziua plecării ei a devenit pentru cei de față o adevărată sărbătoare duhovnicească.
În ultimele clipe, mișcându-și ușor buzele, a rostit cuvintele psalmistului David:
„Cu pace, așa mă voi culca și voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m‑ai așezat.” (Psalmul 4, 8).
Astfel și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, cu deplină încredere și liniște.
Sfințenia trăită în viața de fiecare zi
Viața Sfintei Gorgonia este de mare folos mai ales pentru creștinii care trăiesc în lume.
Ea arată că:
- familia poate deveni cale de sfințenie;
- frumusețea sufletului este mai importantă decât cea a trupului;
- milostenia trebuie unită cu post, rugăciune și viață curată;
- credința puternică aduce ajutorul lui Dumnezeu în încercări;
- smerenia și faptele bune sunt adevărata bogăție.
Moștenirea duhovnicească a Sfintei Gorgonia
Sfânta Cuvioasă Gorgonia rămâne o icoană a femeii creștine desăvârșite: soție credincioasă, mamă înțeleaptă, milostivă față de săraci și nevoitoare neobosită în rugăciune.
Prin rugăciunile ei, să dobândim și noi dorul după podoaba sufletului, putere în încercări și sfârșit creștinesc, ca împreună cu toți sfinții să slăvim pe Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.