Sfânta Cuvioasă Eufrosina este una dintre acele flori tainice ale pustiei care au înmiresmat Biserica prin smerenie, curăție și mărturia unei iubiri fără împuținare pentru Domnul Iisus Hristos.
Viața ei, așezată de Părinți în rânduiala sinaxarelor, este o lucrare a proniei dumnezeiești: începută din rugăciune, crescută în ascultare și desăvârșită în nevoință până la sfârșit, când Dumnezeu a descoperit minunea viețuirii ei sub chip bărbătesc, în mănăstire, cu numele de Smaragd.
Nașterea prin rugăciune și făgăduință
În cetatea Alexandriei trăia un creștin ales, Pafnutie, „bogat, mărit, cinstit și temător de Dumnezeu”, împreună cu soția sa, asemenea lui în bunătate și dreptcredincioșie. Amândoi purtau însă durerea nerodirii. Milostivi cu săracii, binefăcători ai bisericilor și mănăstirilor, postitori și rugători, au cerut de la Ziditorul darul unui prunc.
Pafnutie s-a dus la o mănăstire vestită pentru viața egumenului ei și, depunând milostenie, a cerut rugăciune pentru naștere de copil. „Dumnezeul cel preabun”, Care ascultă pe cei ce-L cheamă „cu tot adevărul”, a dezlegat sterpiciunea soției sale, dăruindu-le o fiică frumoasă, botezată cu numele Eufrosina. De atunci, Pafnutie a rămas legat prin recunoștință de mănăstire și de egumen.
Creșterea în înțelepciune și încercarea logodnei
Rămas văduv după doisprezece ani, Pafnutie și-a crescut fiica „în dumnezeiasca Scriptură”, fata deprinzându-se repede la citirea sfinților Părinți. Faima priceperii și a frumuseții ei s-a răspândit în toată Alexandria, și mulți de neam mare au dorit s-o ia în căsătorie.
În cele din urmă, Pafnutie s-a învoit la logodna cu fiul unui boier de seamă, hotărându-se și vremea nunții. Înainte de cununie, tatăl a dus-o pe Eufrosina la egumenul mănăstirii binefăcătoare, pentru binecuvântare.
Acolo, timp de trei zile, tânăra a auzit citirea și cântarea bisericească, a văzut rânduielile monahilor și a primit învățături despre curăție, smerenie, frica și dragostea de Dumnezeu, milostenie și viață îngerească. În inima ei s-a aprins astfel o dorire sfântă pentru petrecerea monahicească.
Cuvântul călugărului și hotărârea cea bună
La puțin timp, un frate al mănăstirii a venit în casa lui Pafnutie cu o invitație pentru pomenirea întemeietorului mănăstirii. Eufrosina l-a chemat la sine și a întrebat, cu înțelepciune, despre rânduiala mănăstirii: câți frați sunt, cum postește fiecare, dacă egumenul primește pe cel ce vine.
Fratele a mărturisit blândețea rânduielii și brațele deschise ale obștii. Atunci a fost îndemnată să se logodească nu cu un „bărbat vremelnic și stricăcios”, ci cu Însuși Domnul Iisus Hristos, lăsând deșertăciunile lumii pentru împărăția cerurilor. Dorirea i-a fost întărită prin venirea unui alt părinte, care i-a tuns părul și a îmbrăcat-o în „chipul îngeresc”, după rânduiala monahală.
Intrarea la mănăstire sub numele de „Smaragd”
Cu minte trează și socotință, Eufrosina a înțeles că într-o mănăstire de fecioare ar fi putut fi aflată mai ușor de tatăl ei. De aceea, îmbrăcând „haine bărbătești”, a plecat în taină și a bătut la poarta mănăstirii unde Pafnutie era cunoscut.
S-a înfățișat egumenului drept „famen, de la palatele împărătești”, doritor de viață călugărească, și a primit numele de Smaragd. Egumenul, cu dreaptă socotință, l-a așezat sub povățuirea Avvei Agapet, om încercat în fapte bune, dându-i îndrumare, rânduială și chilia cuvenită.
Nevoința ascunsă care luminează
Smaragd era „foarte frumos la față”, iar vederea sa stârnea ispite celor neîntăriți. Pentru a nu fi pricină de sminteală, egumenul i-a rânduit liniștirea în chilie, fără a veni în sobor, ca să se roage acolo și să primească hrana prin Avva Agapet.
În ascuns, sub ochiul lui Dumnezeu, Eufrosina s-a nevoit cu post, priveghere și rugăciune neîncetată, slujind Domnului „în curățenia inimii”. Agapet se minuna de osteneala ei, iar frații se foloseau din cuvântul egumenului, care le arăta pilda fratelui Smaragd: „puterea lui Dumnezeu în tinerețe copilărească”.
Durerea lui Pafnutie și rugăciunea obștii
Întorcându-se acasă din mănăstire, Pafnutie n-a mai găsit-o pe Eufrosina. A urmat o căutare îndurerată prin cetate, prin corăbii, pe maluri, prin mănăstiri de fecioare, în pustie și peșteri. Tatăl, logodnicul și rudele s-au tânguit „ca după o moartă”. Rămas fără mângâiere, Pafnutie a alergat la egumen, cerând rugăciune.
Obștea a postit și s-a rugat o săptămână întreagă, însă nu s-a primit descoperire: rugăciunea Eufrosinei, care cerea să rămână tăinuită în această viață, „biruia” rugăciunile fraților. Egumenul l-a mângâiat pe Pafnutie cu credința că „fără voia Domnului nici o pasăre nu cade pe pământ” și că fiica lui „și-a ales partea cea bună”.
Întâlnirea tată–fiică sub vălul tainic
Pentru a-i răcori întristarea, egumenul l-a trimis pe Pafnutie la fratele Smaragd. Văzându-și tatăl, Eufrosina a lăcrimat, dar s-a acoperit, ca să nu fie cunoscută. I-a vorbit despre împărăția cerurilor, despre răbdare în necaz, despre lepădarea de lume și iubirea de Dumnezeu mai presus de orice.
Cuvintele ei i-au aprins inimii lui Pafnutie „dragoste firească” și mângâiere atât de mare, încât i-a spus egumenului: „Parcă aș fi aflat pe iubita mea fiică!”. De atunci, tatăl venea adesea să primească cuvânt de la Smaragd, iar Eufrosina se ruga pentru dânsul ca Domnul „să nu-l lase până în sfârșit în mâhnire”.
Descoperirea la vremea cuvenită
După treizeci și trei de ani de nevoință, Eufrosina s-a îmbolnăvit greu. Pafnutie a cerut să o vadă și a găsit-o pe pat, aproape de ieșirea la Domnul. Plângând, tatăl se vaita că nici pe fiica sa nu a aflat-o, nici pe Smaragd nu-l mai poate avea drept mângâiere. Atunci, cu blândețe, Cuvioasa l-a rugat să rămână trei zile în mănăstire.
În a treia zi, înainte de sfârșit, a dezvăluit taina: „Eu sunt Eufrosina, fiica ta”. A mărturisit că pentru dragostea lui Hristos și de teamă să nu fie smulsă din mănăstirea de fecioare, a venit sub chip bărbătesc în această obște. L-a rugat pe Pafnutie să-i îngrijească trupul cu mâinile lui și să împlinească făgăduința dată: să dăruiască mănăstirii averea rămasă. Rostind acestea, și-a dat duhul în mâinile Domnului.
Înmormântarea, minunea și urmarea
Pafnutie a căzut la pământ de durere și uimire. Agapet a alergat cu egumenul și cu frații, care au slăvit pe Dumnezeu pentru „puterea Sa arătată în trupul cel neputincios”. La sfintele ei moaște s-a făcut minune: un frate „chior de un ochi” a căpătat îndată vedere, sărutând cu lacrimi trupul Cuvioasei. După îngroparea ei „în rând cu mormintele sfinților părinți”, mănăstirea i-a făcut pomenirea cu bucurie.
Pafnutie și-a împărțit averea la biserici, mănăstiri, săraci și străini; o parte însemnată a adus-o acestei obști. Apoi s-a călugărit chiar acolo, cerând chilia fiicei sale. Zece ani a viețuit „cu dumnezeiască plăcere”, iar la sfârșit și-a dat sufletul pe aceeași rogojină pe care se odihnise și Sfânta Eufrosina. A fost îngropat aproape de ea, rânduindu-se pomenirea amândurora „întru slava Sfintei Treimi”.
Povestea Sfintei Cuvioase Eufrosina nu este o romanță duhovnicească, ci o icoană vie a Evangheliei trăite: „De iubește cineva pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”
Ea a iubit pe Hristos mai mult decât lumea și logodna vremelnică; a iubit pe tatăl ei în adevăr, prin rugăciune și tăcere; a iubit Biserica, punându-și viața „ca o lumânare” sub obroc, până când Dumnezeu a rânduit să lumineze tuturor. Mănăstirea a cunoscut în Smaragd vrednicia unei „fecioare înțelepte”, iar tatăl a aflat în sfârșit mângâierea dorului său, nu în cele trecătoare, ci în Hristos, Care „face minunate pe cele smerite”.
Să ne fie Sfânta Eufrosina pildă de hotărâre curată, de ascundere a lucrului bun, de răbdare în necaz și de iubire mai presus de orice pentru Mirele ceresc. Să ne dea Dumnezeu, pentru rugăciunile ei și ale lui Pafnutie, inimă limpede, minte trează și dor statornic după împărăția Sa, ca, trecând prin furtunile lumii, să ajungem și noi „la limanul mântuirii” și la bucuria cea neînserată a drepților. Amin.
Condacul Sfintei Cuvioase Eufrosina
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Dorind să câştigi viaţa cea de sus, desfătarea cea de jos ai părăsit-o de tot şi te-ai amestecat între bărbaţi, Preafrumoasă Eufrosina, ceea ce pentru Mirele tău Hristos ai defăimat pe logodnicul cel vremelnic.
Troparul Sfintei Cuvioase Eufrosina
Glasul 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Eufrosina, duhul tău.