Pomenirea celor adormiți în Domnul reprezintă una dintre cele mai profunde și pline de sens rânduieli ale Bisericii Ortodoxe.
Între darurile aduse la slujba înmormântării și la parastase, coliva ocupă un loc central. Ea nu este un simplu preparat tradițional, nici o formă de obicei popular, ci o mărturisire de credință, o teologie exprimată prin hrană, o icoană a învierii și a vieții veșnice.
Originea colivei și minunea Sfântului Teodor Tiron
Pentru a înțelege de ce se face colivă la pomenirea morților, trebuie să pătrundem în adâncul simbolismului ei, în temeiul ei scripturistic și în istoria binecuvântată care i-a consacrat locul în viața liturgică a Bisericii.
Istoricul acestei ofrande coboară până în secolul al IV-lea, în vremea în care a trăit Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, pe timpul împăraților Maximian și Maximin. Sfântul Teodor a suferit moarte martirică pentru credința în Domnul Iisus Hristos, iar prăznuirea lui se face la 17 februarie. Totuși, Biserica îl pomenește în chip deosebit în prima sâmbătă din Postul Mare, când se face amintire de minunea colivei, săvârșită la 50 de ani după mutarea sa la Domnul.
Minunea colivei și biruința credinței asupra păgânismului
În vremea împăratului Iulian Apostatul, cunoscut pentru încercarea sa de a restaura păgânismul, s-a plănuit o batjocorire a creștinilor. Dorind să întineze postul lor, împăratul a poruncit ca toate alimentele din piețele Constantinopolului să fie stropite cu sângele jertfelor aduse idolilor, în prima săptămână a Postului Mare.
Atunci, Sfântul Teodor Tiron s-a arătat în vis arhiepiscopului Constantinopolului, poruncindu-i să îi înștiințeze pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci să fiarbă grâu și să-l mănânce cu miere. Astfel, credincioșii au fost salvați de la întinare, iar grâul fiert: coliva, a devenit semnul biruinței credinței asupra răutății și al purtării de grijă a lui Dumnezeu față de poporul Său.
În amintirea acestei minuni, Biserica a rânduit ca în prima sâmbătă din Postul Mare să fie prăznuit Sfântul Teodor și să se binecuvinteze coliva, care apoi se împarte credincioșilor.
Coliva, simbol al trupului și al învierii
Coliva este făcută din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr și amestecat cu nucă și mirodenii. Dar dincolo de aspectul ei material, ea are o adâncă semnificație duhovnicească.
Grâul este hrana de bază a omului, susținătorul trupului. De aceea, coliva închipuie însuși trupul celui adormit. Însă simbolismul merge și mai departe, fiind întemeiat pe cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos din Evanghelie:
„Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.” (Ioan 12, 24).
Bobul de grâu trebuie să fie îngropat și să putrezească pentru a încolți. Tot astfel, trupul omenesc este așezat în pământ și se întoarce în țărână, dar nu spre nimicire, ci spre înviere.
Sfântul Apostol Pavel întărește această învățătură: „Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit.” (I Corinteni 15, 36).
Astfel, coliva devine o mărturisire concretă a credinței în învierea morților. Ea proclamă că moartea nu este sfârșitul, ci începutul unei alte vieți.
Dulceața colivei, semn al vieții veșnice
Mierea, zahărul, nucile și aromele din compoziția colivei au și ele o semnificație aparte. Dulceața lor simbolizează dulceața vieții veșnice, fericirea pe care o nădăjduim pentru sufletul celui adormit.
Ele pot reprezenta și virtuțile celui pomenit: credința, răbdarea, dragostea, milostenia sau roadele unei vieți trăite în Hristos. După cum grâul fiert este îndulcit și transformat într-un preparat plăcut, tot astfel sufletul, curățit prin pocăință și prin rugăciunile Bisericii, nădăjduiește să guste dulceața împărăției cerurilor.
Coliva ne învață că moartea nu este o tragedie fără sens, ci o trecere. Iar această trecere este luminată de nădejdea că, pentru cei ce au trăit în credință, va veni un timp de odihnă și bucurie.
Coliva în cultul creștin-ortodox
În vechime, existau rugăciuni și rânduieli speciale pentru binecuvântarea colivei la slujbele funebre. Ea se aduce la înmormântare, la parastasele de 3, 9, 40 de zile, la șase luni, la un an și la pomenirile anuale.
La slujba parastasului, coliva este așezată înaintea Sfintei Cruci, fiind tămâiată și binecuvântată de preot. Rugăciunea de binecuvântare cere ca Domnul să odihnească sufletul celui adormit „în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă”.
În prima sâmbătă a Postului Mare, la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, se cântă Canonul Sfântului Teodor, alcătuit de Sfântul Ioan Damaschin, iar după rugăciunea amvonului se sfințește coliva. Rânduiala acestei sărbători a fost stabilită pe vremea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, întărind astfel tradiția Bisericii.
Prin sfințirea colivei, Biserica arată că darurile materiale pot deveni purtătoare de har și mijloc de comuniune între cei vii și cei adormiți.
Coliva, legătura dintre cei vii și cei adormiți
În Ortodoxie, moartea nu rupe comuniunea dintre membrii Bisericii. Cei vii și cei adormiți rămân uniți în Trupul lui Hristos. De aceea, pomenirea morților nu este un simplu gest de aducere aminte, ci o lucrare reală de iubire.
Coliva este expresia vizibilă a acestei iubiri. Ea arată că ne rugăm pentru cei plecați dintre noi, că îi încredințăm milei lui Dumnezeu și că mărturisim credința în nemurirea sufletului.
Prin împărțirea colivei credincioșilor, se realizează și o faptă de milostenie. În numele celui adormit, se oferă hrană, iar această milostenie devine rugăciune lucrătoare pentru sufletul său.
Mărturisire de credință în Hristos Cel Înviat
În centrul semnificației colivei stă credința în Hristos Cel Înviat. Dacă nu ar exista învierea, coliva ar fi doar un simbol gol. Dar pentru creștini, învierea este realitate și temei al nădejdii.
Domnul Iisus Hristos a biruit moartea și a dăruit tuturor credincioșilor Săi făgăduința vieții veșnice. Prin moartea și învierea Sa, mormântul a devenit poartă spre împărăție.
Coliva, așezată lângă cruce, sub lumina lumânărilor și în mireasma tămâii, mărturisește această credință. Ea ne amintește că și noi suntem „grăunțe” semănate în lume și că viața noastră trebuie să rodească în fapte bune.
Coliva, cateheză despre înviere și nădejde
Coliva nu este un simplu obicei popular, nici o tradiție fără sens. Ea este o mărturisire profundă a credinței ortodoxe în nemurirea sufletului și în învierea trupurilor. Prin grâul care moare pentru a rodi, prin dulceața care simbolizează fericirea veșnică, prin binecuvântarea Bisericii și prin împărțirea ei ca milostenie, coliva devine un act de credință și iubire.
Făcând colivă pentru pomenirea morților, noi afirmăm că moartea nu este sfârșitul, ci începutul unei vieți noi. Ne rugăm pentru cei adormiți, îi încredințăm lui Dumnezeu și ne întărim pe noi înșine în nădejdea învierii.
Astfel, coliva este o cateheză vie despre taina morții și a vieții veșnice, o punte între timp și veșnicie, între cei de aici și cei de dincolo, în lumina lui Hristos, Domnul vieții și al biruinței asupra morții.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!