Învățătura Sfinților Părinți despre sfârșitul lumii și judecata de apoi nu urmărește să stârnească frică și tulburare, ci să trezească sufletele noastre din nepăsare și să ne aducă aminte de scopul adevărat al vieții: mântuirea. Cuvintele Sfinților Părinți sunt pline de înțelepciune, de avertismente dar și de nădejde, pentru ca fiecare om să se pregătească din timp, cu trezvie și pocăință.
Semnele sfârșitului și nepăsarea oamenilor
Sfântul Ioan Gură de Aur arată limpede că „cea mai mare parte din semnele sfârșitului lumii s-au împlinit”: Evanghelia s-a propovăduit în toată lumea, au fost războaie, cutremure și foamete. Așadar, nu mai este mult până la sfârșit. Cel mai înfricoșător semn nu este neapărat evenimentul exterior, ci nepăsarea omului, care nu vede și nu înțelege ce se petrece.
Sfântul Ioan compară această lipsă de conștientizare cu situația oamenilor din vremea lui Noe: aceștia mâncau, beau, se însurau și se îndeletniceau cu treburile lor, fără a lua aminte la pericolul care se apropia. La fel și locuitorii Sodomei, în desfătări și indiferență, au fost nimiciți de focul trimis din cer.
Astăzi, la fel, mulți oameni nu văd semnele vremurilor și trăiesc ca și cum lumea ar fi veșnică. Însă sfârșitul fiecăruia dintre noi, fie bătrân, fie tânăr, bate oricând la ușă. De aceea, ne îndeamnă Sfântul Ioan, să strângem untdelemn din belșug pentru candelele noastre (Matei 25, 1-13), adică fapte bune, milostenii și pocăință, pentru a fi pregătiți în clipa întâlnirii cu Domnul nostru Iisus Hristos.
Viața, o corabie în furtună
Sfântul Vasile cel Mare descrie viața omului ca pe o corabie aflată în marea lumii. Dacă aceasta este prea încărcată cu poverile păcatelor, cu iubirea de avere și cu grijile deșarte, riscă să se scufunde. Când furtuna încercărilor se ridică, trebuie să aruncăm „mărfurile” nefolositoare, adică păcatele și patimile, pentru a scăpa cu sufletul și trupul nostru.
Aici vedem un paradox: spre deosebire de corăbierii care, aruncând marfa în mare, pierd averea, creștinii care se leapădă de păcate și dau din prisosul lor săracilor nu pierd nimic, ci câștigă. „Averile, de sunt aruncate bine, nu se pierd, ci, mutate în stomacurile săracilor, ajung în porturile cerești”, spune Sfântul Vasile. Astfel, omul scapă de primejdia pieirii și adună comoară în cămările lui Dumnezeu.
El ne avertizează că atunci când vom fi duși înaintea Stăpânului, ni se va cere rodul vieții noastre. Dacă nu vom avea nimic de arătat, lacrimile nu ne vor mai ajuta. De aceea, acum, cât încă este vreme, trebuie să ne curățim de păcate și să îmbrățișăm pocăința.
Lupta pentru Împărăția cerurilor
Sfântul Macarie Egipteanul arată că mulți oameni ar vrea să intre în Împărăția lui Dumnezeu fără luptă, fără osteneală și fără necazuri. Dar aceasta este imposibil. Viața duhovnicească este o luptă grea, care cere credință, răbdare, discernământ, curaj și lepădare de sine.
Părinții și drepții Vechiului și Noului Testament au plăcut lui Dumnezeu pentru că au suferit necazuri, au arătat bărbăție și s-au jertfit pentru dragostea Domnului. Noi însă, adesea, dorim să primim aceeași răsplată fără a urma drumul lor. Dar încercările și ispitele sunt tocmai prilejurile prin care se arată adevărata iubire de Dumnezeu.
Astfel, intră în Împărăția cerurilor cei care, după cuvântul Domnului, se leapădă de sine și iubesc pe Hristos mai mult decât viața lor. Ei se fac vrednici de daruri cerești și de cununa nepieritoare.
Învierea și judecata
Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește cuvintele Mântuitorului: „Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii. ” (Ioan 5, 28-29).
Judecata universală nu va lăsa pe nimeni neatins. Toți cei adormiți se vor ridica și vor fi chemați să dea seama de faptele lor. Cel ce a trăit în credință și fapte bune va merge spre viață, iar cel ce a iubit păcatul și a refuzat pocăința va merge spre osândă.
Sfântul Vasile cel Mare spune că fericit este sufletul care zi și noapte se gândește la acea mare zi, pregătindu-se ca să răspundă fără frică înaintea Judecătorului. Gândul la judecată nu trebuie să paralizeze, ci să ne întărească în virtute și să ne trezească la pocăință.
Taina trâmbiței și descoperirea tuturor lucrurilor
Sfântul Maxim Mărturisitorul descrie cu putere momentul sfârșitului: o trâmbiță înfricoșătoare va suna, lumea văzută se va destrăma și se va arăta lumea nevăzută, a celor cugetate. Atunci, milioane de trupuri se vor ridica din moarte, ca dintr-un somn, pentru a sta înaintea lui Dumnezeu.
Cărțile conștiinței fiecăruia se vor deschide și nimic nu va rămâne ascuns. Faptele, cuvintele și gândurile vor fi arătate tuturor, iar dreptatea judecății lui Dumnezeu va fi deplină. Cei de-a dreapta vor primi bucuria făgăduită, iar cei de-a stânga, chinul veșnic, „scrâșnirea dinților și rușinea fără margini”.
Această imagine cutremurătoare nu este menită să ne aducă doar teamă, ci și conștiința responsabilității. Acum încă mai putem schimba paginile cărții noastre, prin pocăință, lacrimi, milostenie și împlinirea poruncilor.
Veghere și pregătire neîncetată
Învățăturile Sfinților Părinți se adună într-un singur îndemn: „Căci zice: «La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat»; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii, ” (II Cor. 6, 2). Nu avem alt timp decât prezentul, iar fiecare clipă trebuie folosită pentru a ne apropia de Dumnezeu.
Nepăsarea, iubirea de averi, desfătarea și uitarea de cele cerești sunt primejdiile care ne pot prinde nepregătiți. De aceea, suntem chemați să mutăm comoara noastră în cer, prin milostenie, să lepădăm păcatele, să iubim pe Domnul Iisus Hristos mai presus de orice și să ne pregătim prin spovedanie și împărtășire.
Sfârșitul lumii poate fi aproape, dar sfârșitul vieții fiecăruia este cu siguranță aproape. Moartea ne bate la ușă în fiecare zi. De aceea, trezvia, rugăciunea și pocăința sunt armele prin care rămânem pregătiți.
„Sfârșitul este aproape”, această afirmație nu este doar o profeție despre un eveniment cosmic, ci o realitate personală pentru fiecare om
Ziua întâlnirii cu Domnul Iisus Hristos se apropie necontenit și fiecare clipă pierdută în păcat sau nepăsare este o comoară risipită.
Să luăm aminte la cuvintele Sfinților Părinți: să aruncăm poverile păcatelor, să ne curățim prin lacrimi și pocăință, să adunăm untdelemn pentru candelele sufletului și să veghem cu inimile aprinse. Numai astfel vom putea răspunde fără frică în ziua cea mare și ne vom bucura de lumina veșnică a Împărăției lui Dumnezeu.