Invitată luni, 14 octombrie 2024 la podcastul „The Internet is Dead”, Maya Henry, care a fost iubita lui Liam Payne între 2018-2022, a dezvăluit că fostul membru al trupei One Direction, care a murit miercuri, 16 octombrie 2024, o șantaja în mod regulat, o amenința că se sinucide.
Fosta iubită a lui Liam Payne dezvăluie că acesta o șantaja că se sinucide de când s-au despărțit
Miercuri, 16 octombrie 2024, Liam Payne, fost membru al trupei britanice One Direction a murit după ce a căzut de la balconul hotelului din Buenos Aires la care era cazat de câteva zile. Conform presei argentiniene, cântărețul se afla cel mai probabil sub influența drogurilor sau alcoolului. A căzut de la aproximativ 13 sau 14 metri. Din păcate nu a mai putut fi resuscitat la sosirea serviciilor de urgență.
În cuplu la momentul morții sale cu Katie Cassidy, Liam Payne a avut o relație cu Maya Henry între 2018-2022. Conform declarațiilor făcute de fosta sa iubită, acesta a șantajat-o în mod regulat, o amenința că se sinucide.
Liam Payne spunea des că vrea să moară
Maya Henry a vorbit în cadrul podcastului de comportamentul cântărețului față de ea: „Îmi trimitea mesaje de când ne-am despărțit spunându-mi: „Oh, nu mă simt bine”. Se juca mereu cu moartea și spunea: ‘Ei bine, voi muri. Nu mă simt bine’”, a explicat ea.
În februarie 2024, Maya Henry a anunțat lansarea unei cărți bazate pe povestea ei cu Liam Payne. Acesta din urmă ar fi sunat-o pe mama ei, spunându-i: „Nu voi mai fi prin preajmă mult timp”. De asemenea, Maya Henry ar fi primit un telefon de la unul dintre prietenii lui Liam Payne, care a amenințat-o, i-a cerut să nu publice cartea „de dragul sănătății mintale a lui Liam”.
Predicția cumplită a fostei sale iubite
Maya Henry este de părere că șantajul cu sinuciderea făcea parte dintr-o tactică de intimidare a lui Liam Payne. Asta pentru a o face să se simtă prost și să o determine să se împace cu el. Maya Henry a spus că la un moment dat a încercat să îl ajute dar nu a vrut să accepte. Îi trimitea mesaje mamei fostei sale iubite în care îi spunea că nu se simte bine și îi cerea să îi spună Mayei să îl contacteze.
Maya Henry a declarat că de multe ori l-a ajutat pe fostul ei iubit să se reîntoarcă la o cură de dezintoxicare. „El spunea mereu: ‘Îmi pare atât de rău pentru tot ce am făcut. Nu pot trăi cu mine însumi’. Dar el tot încerca să mă traumatizeze”, explică ea, mărturisind că se temea chiar de ce era mai rău.
„Îi cunosc stilul de viață și știu că într-o zi ceva rău i se va întâmpla. Așa că îmi spun: „Bine, spune lucruri, trebuie să-l ajut pentru că dacă nu o fac, nu voi putea trăi cu mine însămi dacă i se întâmplă ceva””. Două zile mai târziu, Liam Payne a murit la vârsta de 31 de ani.