Săraci adevărați și cerșetori activi – Cum lucrează Dumnezeu?

Trăim într-o lume în care granița dintre adevărata sărăcie și cerșetoria prefăcută devine din ce în ce mai subțire.

Pe străzi, în piețe, la semafoare, în mijloacele de transport sau chiar în mediul online, vedem oameni care cer ajutor.

Unii sunt într-adevăr loviți de necazuri greu de închipuit, iar alții transformă mila în mijloc de câștig, profitând de bunătatea celor sensibili la suferință.

Creștinul de astăzi se află prins într-o dilemă:
Pe cine ajutăm? Pe cine credem? Cum putem împlini porunca milei fără să devenim complici la înșelăciune?

Întrebarea este legitimă și adâncă, iar credinciosul nu o poate evita. Textul Scripturii, scrierile Sfinților Părinți, Psaltirea și literatura filocalică ne oferă răspunsuri, dar mai ales ne arată o cale de discernământ, pentru ca mila să fie lucrătoare, iar iubirea noastră să nu devină prilej de păcat pentru altul.

Dumnezeu cel milostiv, izvorul tuturor faptelor bune

Primul adevăr fundamental al problemei este acesta:
Dumnezeu este izvorul milei și al bunătății, iar omul este chemat să devină chip al acestei mile în lume. Scriptura spune limpede:

„Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36).

Mila este lucrarea care ne aseamănă cel mai mult cu Dumnezeu.

 Proorocul David strigă în Psaltire:
„Fericit cel care caută la sărac și la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.” (Psalmul 40, 1).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că fapta milosteniei are puterea de a deschide cerurile mai mult decât orice altă virtute, pentru că este iubire aplicată, iubire concretă, nu doar trăire interioară.

Dar Părinții ne mai învață ceva:
mila nu este slăbiciune, ci discernământ; nu sentimentalism, ci responsabilitate duhovnicească.

Există oameni cu adevărat săraci … și oameni care exploatează mila

În vremea noastră, este tot mai complicat să deosebești omul aflat în reală nevoie de cel care transformă cerșetoria într-o „profesie”. Sfinții Părinți cunoșteau deja această problemă încă din primele secole creștine. Istoria Bisericii consemnează epoci în care unii abuzau de mila comunităților creștine, iar episcopii au fost nevoiți să introducă reguli pentru a proteja atât pe cei săraci, cât și pe cei care ofereau ajutor.

Sfântul Apostol Pavel spune clar:„Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce.” (2 Tesaloniceni 3, 10),
adresându-se celor care se obișnuiseră să trăiască pe spinarea altora, fără a face nimic pentru a-și schimba starea.

Pe de altă parte, în Evanghelie întâlnim situații în care Domnul Iisus Hristos nu întreabă nimic, nu cercetează, nu verifică dacă omul este „demn” de ajutor:
El vindecă, ridică, împacă, mângâie.
Dar pe cei leneși și vicleni îi mustră.

Așadar, mila nu și-a pierdut niciodată dreptul la discernământ.

Unde este Dumnezeu în fața sărăciei?

Dumnezeu este acolo unde este și omul: în libertatea alegerilor lui.
El nu obligă pe nimeni să fie bun, nu forțează pe nimeni să fie drept. Lumea este plină de nedreptate nu pentru că Dumnezeu lipsește, ci pentru că omul Îl ignoră.

Și totuși, Dumnezeu rămâne prezent în mod tainic în suferința semenilor noștri.
Părintele Arsenie Papacioc spunea:
„În fiecare om sărac bate la ușa ta Hristos, într-o formă în care să te poată mântui.”

Dar bătrânul duhovnic adăuga:
„Tu trebuie să ai înțelepciunea să-L recunoști.”

Această recunoaștere nu este ușoară. Dar ea devine posibilă atunci când ne raportăm la săraci nu prin emoție, ci prin rugăciune și responsabilitate.

Filocalia despre milostenie: între dărnicie și discernământ

Literatura filocalică vorbește mult despre milostenie, dar subliniază mereu necesitatea discernământului.

Sfântul Isaac Sirul spune:
„Cel milostiv va da și va suferi orice pentru aproapele, dacă nu va face rău sufletului celuilalt prin mila lui.”

Altfel spus, există o milă care mântuiește, dar și o milă care strică.
Dacă ajutorul meu întărește în cineva viclenia, lenea, alcoolismul sau înșelăciunea, atunci fapta mea, deși pare bună, nu lucrează pentru binele sufletului acelui om.

Adevărata milă nu este aceea care umple mâna cuiva pentru o zi, ci aceea care îl ridică, îl responsabilizează, îl aduce pe calea cea bună.

Cum putem ajuta fără să greșim?

a. Rugăciune înainte de a da

Sfinții Părinți spun:
„Roagă-te o clipă și Dumnezeu îți va lumina inima.”

Sunt momente în care simți limpede că omul din fața ta este într-o nevoie reală. Alteori simți o neliniște, un avertisment interior.

Această luminare vine de la Dumnezeu.

b. Alege milostenia organizată

Ajută prin:

• parohie
• centre sociale
• cantine pentru săraci
• asociații verificate
  Astfel, darul tău ajunge sigur la oameni care au nevoie.

c. Dă hrană, nu bani, când ai îndoieli

O pâine, o apă, o supă caldă sau o porție de mâncare nu pot fi „descumpănite”.
Mâncarea nu se transformă în vicii.

d. Dacă simți că e o înșelăciune, binecuvintează în inima ta și mergi mai departe

Nu e păcat să nu dai atunci când ai îndoieli.
Păcat este să judeci, să disprețuiești, să urăști.

Oameni săraci neștiuți, cei pe care nu îi vedem niciodată

Paradoxal, cei care cer pe stradă nu sunt întotdeauna cei mai săraci dintre oameni.
Există o categorie despre care bunicii noștri spuneau:
„Săraci de rușine.”

Aceștia sunt oamenii care:

• nu cer niciodată
• nu se plâng
• muncesc până la epuizare
• poartă suferința în tăcere
• își ascund lipsa ca să nu tulbure pe alții

Despre ei vorbește Evanghelia atunci când spune:
„ Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta,” (Matei 6, 3).
Acești oameni se luptă cu necazuri adânci, dar nu vor întinde mâna. Pentru ei, ajutorul este nevoie să vină din partea celor cu ochi deschiși și inimă sensibilă.

Preoții parohi spun adesea că în casele cele mai tăcute și în familiile cele mai modeste se ascund cele mai grele poveri.

Aceștia sunt „oamenii săraci neștiuți”.
Lor trebuie să le fim cu adevărat aproape.

Când mila întâlnește înșelăciunea: despre cerșetorii activi

Există și cerșetori profesioniști, manipulatori ai milei publice. Ei:

• lucrează în grupuri organizate, uneori în adevărate rețele
• folosesc copii sau persoane cu dizabilități
• mint, exagerează, teatralizează
• câștigă sume mari neimpozitate
• nu vor să muncească

Această realitate nu este nouă.

Sfântul Ioan Gură de Aur, în predicile sale din secolul al IV-lea, îi avertiza pe creștini despre cei care „prefac rănile” sau „simulează boala” pentru bani.

Dar observăm că sfântul nu le spune oamenilor să nu dea, ci să aibă ochi deschiși.

Când mila devine călăuză spre mântuire

Adevărata milă trebuie să fie însoțită de adevăr.
Nu putem fi naivi, dar nici împietriți.
Nu putem da orbește, dar nici nu putem întoarce spatele durerii autentice.

Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria spunea:
„Dacă nu știi ce să faci, mai bine dă, că nu vei greși înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă vezi minciună și înșelăciune, să nu te faci părtaș păcatului lor.”

De aceea, mila creștină trebuie să fie:

Aceasta este calea împărătească despre care vorbesc toți Părinții.

Ce să mai credem?

Să credem ceea ce ne spune Biserica:
Fă binele, dar fă-l cu înțelepciune.

Dumnezeu privește la inimă, nu la portofel.
El primește fapta făcută cu dragoste, chiar dacă darul este mic.

Și mai ales, Dumnezeu ne cere să nu uităm niciodată de cei care suferă în tăcere, cei pe care nu îi vedem pe stradă, dar care duc poveri grele în inimile lor.

Oameni săraci neștiuți sau cerșetori activi?

Astăzi, realitatea este amestecată.
Dar Dumnezeu cel milostiv este prezent în fiecare situație.

El ne cere să avem:

• inimă bună, ca să nu trecem nepăsători
• minte limpede, ca să nu ajutăm răul
• discernământ, ca să nu rănim pe nimeni
• rugăciune, ca să rămânem pe calea cea dreaptă

Mila fără discernământ devine slăbiciune.
Discernământul fără milă devine cruzime.
Dar împreună, mila și discernământul, alcătuiesc chipul iubirii creștine.

Aceasta este calea pe care Hristos ne-o cere:
Să fim milostivi, dar înțelepți; să fim buni, dar nu naivi; să fim creștini, dar nu înșelați.

Așa Îl găsim pe Dumnezeu în fiecare alegere și în fiecare om care ne iese în cale.