În istoria Bisericii Ortodoxe, Dumnezeu a ales adesea să-Și arate lucrarea Sa prin semne minunate, ca să adeverească curăția vieții sfinților Săi și să descopere adevărul acolo unde minciuna și nedreptatea păreau să biruie.
Una dintre aceste minuni cutremurătoare, plină de adânc înțeles duhovnicesc, este cea a celor șapte icoane care s-au zugrăvit singure, fără mână omenească, pentru a mărturisi sfințenia și nerăutatea Cuviosul Alipie, unul dintre marii sfinți iconari ai Lavrei Pecerska din Kiev.
Formarea duhovnicească și artistică a Cuviosului Alipie
Fericitul Alipie a fost crescut de mic în frica lui Dumnezeu și a fost dat, cu binecuvântare dumnezeiască, la învățătura zugrăvirii sfintelor icoane. Aceasta s-a întâmplat în zilele binecredinciosului domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici, și în vremea egumeniei Cuviosului Nicon, starețul Lavrei Pecerska.
Toate acestea nu au fost întâmplătoare, ci rânduite de Pronia dumnezeiască, prin sfătuirea și binecuvântarea marilor nevoitori Antonie și Teodosie ai Pecerskăi.
La zece ani după mutarea la Domnul a acestor doi sfinți părinți, ei s-au arătat în vedenie unor zugravi greci din Constantinopol, pe care i-au chemat la Kiev pentru a împodobi biserica mănăstirii Pecerska.
Lucrarea Duhului Sfânt în Sfântul Altar
Tânărul Alipie, aflat atunci în mănăstire, a lucrat împreună cu acești zugravi și a fost martor direct al unor minuni mari și înfricoșătoare, care au întărit în el credința și l-au învățat că adevăratul iconar nu este omul, ci Dumnezeu, Care lucrează prin mâinile celor curați.
Una dintre aceste minuni s-a petrecut chiar în Sfântul Altar, când icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a închipuit singură, iar chipul ei a strălucit mai mult decât soarele. Din gura ei a ieșit un porumbel, care a intrat în gura icoanei Mântuitorului. Această vedenie a fost semnul limpede că Duhul Sfânt Se sălășluia în acea biserică și în cei ce slujeau cu inimă curată.
Viața curată și darul iconografiei
După ce zugravii greci și-au încheiat lucrarea, Alipie a fost îmbrăcat în chipul îmbunătățit al călugăriei de către egumenul Nicon. El nu s-a mulțumit doar cu învățătura meșteșugului, ci s-a nevoit în rugăciune, post și ascultare, deprinzându-se cu faptele cele duhovnicești ale sfinților ale căror chipuri le zugrăvea.
Cu darul lui Dumnezeu, Alipie a ajuns un iconar desăvârșit, dar mai ales un slujitor smerit, lucrând icoanele fără plată și punând înainte nu câștigul, ci slava lui Dumnezeu. Pentru viața sa curată a fost hirotonit preot și a primit, după voia Domnului, și darul facerii de minuni.
Nedreptatea suferită și încercarea răbdării
La un moment dat, un om credincios din Kiev, zidind o biserică, a dorit să o împodobească cu șapte icoane mari. Neaflându-l direct pe Alipie, a încredințat argintul și scândurile pentru icoane la doi monahi din Pecerska, rugându-i să-l întrebe pe cuvios dacă primește lucrarea.
Acei monahi, biruiți de lăcomie, au ascuns argintul și nu i-au spus nimic lui Alipie. Mai mult, de două ori au mai cerut bani în numele lui, iar omul, cu inimă bună, a dat, dorind ca icoanele să iasă „din mâinile lui Alipie, cu rugăciune și binecuvântare”. Cuviosul însă nu știa nimic din toate acestea.
Când omul a cerut socoteală, monahii, afundați în minciună, l-au clevetit pe Alipie înaintea egumenului Nicon, acuzându-l că a luat argintul și nu a zugrăvit icoanele. Chemați înaintea starețului, Alipie, cu inimă curată, a mărturisit că nu știe nimic despre acea lucrare și despre vreun ban primit.
Minunea icoanelor nefăcute de mână
Pentru a lămuri situația, egumenul a poruncit să fie aduse scândurile icoanelor, care fuseseră văzute cu o seară înainte nezugrăvite, stând într-o cămară a mănăstirii. Atunci s-a petrecut minunea: icoanele au fost aduse zugrăvite cu mare meșteșug, strălucind de frumusețe și har.
Toți cei de față, văzând chipurile Domnului, ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale sfinților, s-au cutremurat, au căzut cu fața la pământ și s-au închinat, înțelegând că acestea sunt icoane nefăcute de mână omenească. Dumnezeu Însuși a lucrat, pentru a arăta nevinovăția slujitorului Său.
Când au venit și monahii mincinoși și au început iar a-l învinui pe Alipie, cei de față le-au arătat icoanele, zicând: „Iată, icoanele s-au zugrăvit de Dumnezeu Însuși, Care mărturisește nerăutatea lui Alipie”. Înfricoșați, aceștia au fost izgoniți din mănăstire, iar minciuna lor a ieșit la lumină.
Slava lui Dumnezeu și întărirea adevărului
Deși pentru o vreme unii oameni au fost amăgiți de clevetirile monahilor izgoniți, Dumnezeu, Care preamărește pe sfinții Săi, nu a lăsat adevărul ascuns. Vestea minunii a ajuns până la Vladimir Monomahul, care a cercetat personal cele petrecute.
Mai mult, minunea a fost întărită prin foc: biserica ce adăpostea cele șapte icoane a ars, dar icoanele au fost găsite întregi și nevătămate. Voievodul, văzând acestea, a preamărit pe Dumnezeu și a luat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care a trimis-o la Rostov, într-o biserică zidită de el. De două ori acea biserică a fost distrusă: o dată prin surpare, altă dată prin foc, iar icoana a rămas nevătămată de fiecare dată.
Înțelesul duhovnicesc al minunii
Cele șapte icoane zugrăvite fără mână sunt o pecete dumnezeiască pusă peste viața îmbunătățită a Cuviosului Alipie. Ele arată că adevărata frumusețe a icoanei izvorăște din curăția inimii iconarului și că Dumnezeu Însuși apără pe cei drepți, atunci când sunt defăimați pe nedrept.
Această minune ne învață că nerăutatea, smerenia și răbdarea sunt mai puternice decât orice minciună, iar slava lui Dumnezeu se arată mai ales acolo unde omul se leapădă de sine. Cuviosul Alipie nu s-a apărat prin cuvinte, ci a lăsat adevărul în mâinile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a răspuns printr-o lucrare care a cutremurat cerul și pământul.
Relatarea acestei minuni este consemnată în tradiția Bisericii, potrivit mărturiilor adunate de Protos. Nicodim Măndiță în lucrarea „Minunile Maicii Domnului”.