În mijlocul lumii de azi, plină de griji și adesea robită de egoism, chemarea Evangheliei la milostenie rămâne una dintre cele mai tulburătoare şi profunde îndemnuri adresate inimii omeneşti. Creștinul autentic este cel care răspunde acestei chemări cu sinceritate, iubire şi discreţie, știind că milostenia este o lucrare a harului și un mijloc sigur de dobândire a mântuirii.
Milostenia, darul iubirii lucrătoare
Sfânta Scriptură definește clar sensul şi duhul milosteniei. Mântuitorul Hristos, în Predica de pe Munte, spune limpede: „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. ”(Matei 6, 1). Așadar, milostenia creștină nu este doar o simplă faptă bună, ci o expresie vie a iubirii care vine dintr-o inimă luminată de har.
Prin milostenie înţelegem nu doar dăruirea materială, ci orice faptă a dragostei către aproapele: un cuvânt de încurajare, o rugăciune, o vizită la un bolnav, o vorbă de pace în locul unei vorbe aspre. Este vorba despre o atitudine permanentă de a ne deschide spre nevoile semenilor noștri, în mod necondiționat.
Discreţia, podoaba milosteniei
Milostenia trebuie făcută cu smerenie și în ascuns. Mântuitorul arată limpede: „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta,Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. ” (Matei 6, 3-4). Cu alte cuvinte, să nu ne lăudăm cu binele făcut, să nu căutăm recunoștință sau slavă omenească, căci astfel ne pierdem plata cerească.
Fariseii din vremea Domnului „trâmbiţau” milostenia lor, adică făceau din ea un mijloc de câștigare a aprecierii publice. Hristos îi mustră zicând că „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. ”(Matei 6, 2), adică nu mai pot nădăjdui la o răsplată de la Dumnezeu. Adevărata milostenie este tainică, nevăzută, asemenea rugăciunii în cămara inimii.
Milostenia, împlinirea Legii Vechi și a Legii Noi
Încă din Vechiul Testament, milostenia era în centrul vieții credincioșilor. Legea lui Moise poruncea cu tărie: „Iar de va fi la tine sărac vreunul din fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale de pe pământul tău pe care ţi-l dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ţi învârtoşezi inima, nici să-ţi închizi mâna ta înaintea fratelui tău celui sărac;Ci să-i deschizi mâna ta şi să-i dai împrumuturi potrivite cu nevoia lui şi cu lipsa ce suferă. ”(Deuteronom 15, 7-8). Această poruncă nu se referea doar la o îndatorire formală, ci la o atitudine de bunătate sinceră, fără dobândă, fără condiţii, fără urmă de interes egoist.
Mântuitorul vine şi împlineşte Legea, punând mila mai presus decât orice formă exterioară a religiozităţii: „Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă»; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. ”(Matei 9, 13). Aceasta este o lecţie pentru toţi creştinii care tind să se refugieze în formalism, uitând că iubirea concretă faţă de aproapele este măsura adevăratei evlavii.
Milostenia, roadă a harului şi lucrare a sufletului
Milostenia nu este doar o faptă exterioară, ci este o stare interioară a sufletului, o lucrare a harului. Sfântul Siluan Athonitul spune că sufletul care a cunoscut pe Domnul nu mai poate fi indiferent la durerea altuia. „Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte … Dar dacă oamenii ar şti cât de mult ne iubeşte Domnul, nimeni n-ar mai cădea în deznădejde.”
Milostenia vine dintr-o inimă care a gustat din bunătatea lui Dumnezeu și dorește să răspândească această bunătate în lume. Este o „ieșire din sine”, o lepădare de egoism, un exercițiu de a-l iubi pe aproapele „mai mult decât pe tine”, așa cum Domnul Iisus Hristos ne-a iubit pe noi.
Sfinţii Părinţi despre taina milosteniei
Sfinţii Părinţi ai Bisericii au vorbit adesea despre puterea și valoarea milosteniei. Clement Alexandrinul arată că Dumnezeu nu doar poruncește milostenia, ci El Însuși este Izvorul oricărui dar bun. „Dumnezeu este Creatorul unui har ca acesta. Omul care împarte bucuriile sale primeşte dobânzi de mare valoare”, spune el. A dărui este mai fericit decât a primi, ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: ,,Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.”(Fapte 20, 35).
Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că milostenia „nu are nevoie de avere mare, ci de inimă mare”, pentru că iubirea poate dărui chiar și din puținul pe care îl are. Iar Sfântul Vasile cel Mare socotește milostenia nu doar un act moral, ci o datorie a dreptății: „Pâinea pe care o păstrezi este a celui flămând, haina din dulapul tău este a celui gol, iar argintul îngropat este al celor lipsiți.”
Poveţe practice pentru împlinirea milosteniei
- Fă milostenie fără zgomot și fără mândrie. Nu e nevoie ca ceilalți să știe că ai ajutat. Să știe doar Dumnezeu și sufletul celui ajutat.
- Fă milostenie cu discernământ. Nu tot ajutorul material este folositor. Uneori, un sfat bun sau o rugăciune sinceră valorează mai mult decât o sumă de bani.
- Fă milostenie regulat, nu doar ocazional. Să ne deprindem zilnic cu acest exercițiu al iubirii, chiar și un bănuț oferit din inimă e mare înaintea lui Dumnezeu.
- Fă milostenie cu rugăciune. Roagă-te pentru cel pe care îl ajuți. Astfel, darul tău devine o jertfă duhovnicească.
- Fă milostenie în taină, cu bucurie și smerenie. Nu dispreţui pe cel ce primește, ci mulțumește că te-a învrednicit Dumnezeu să poți ajuta.
- Fă milostenie și pentru cei ce nu-ți cer. Uneori, rușinea sau mândria opresc pe un om aflat în nevoie să ceară. Deschide-ți ochii inimii și fii atent la cei din jur.
Răsplata milosteniei
Milostenia nu este pierdere, ci câștig veșnic. Mântuitorul spune limpede că la Judecata de Apoi criteriul va fi tocmai această iubire manifestată în fapte: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. ” (Matei 25, 35-40).
Așadar, în fiecare om sărac, bolnav, străin sau necăjit se ascunde chipul Domnului Iisus Hristos. Milostenia devine, astfel, o lucrare teologică, o întâlnire tainică cu Dumnezeu.
Milostenia creștină este o poruncă sfântă, o virtute esențială și o cale sigură spre Împărăția lui Dumnezeu
Nu se măsoară în valoarea darului, ci în iubirea cu care este făcut. Fiecare creștin este chemat să împlinească această lucrare nu pentru laudă, nu pentru plată omenească, ci din dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele.
Să fim, deci, milostivi precum Tatăl nostru Cel din ceruri este milostiv: ,,Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.” (Luca 6, 36), știind că niciun gest de iubire nu rămâne nerăsplătit în ochii Celui ce vede în ascuns și răsplătește cu slavă veșnică în „ziua arătării Sale”. Amin.
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie)
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)
Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)
Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni:
Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)
Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)
Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)
Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…